Bine v-am regăsit!

Am făcut un portret al mamei narcisice aici, aici, aici și aici

Am descris acolo diferite comportamente care ne pot da indicii despre narcisismul patologic al mamei și cum se răsfrânge acest comportament asupra copiilor ei. Am găsit însă în cartea lui Karyl McBride, tradusă recent la Editura Trei un chestionar care cred că poate ajuta mult fetele și femeile crescute de o mamă narcisică.

Faceți acest chestionar, răspundeți onest acestor întrebări și încercați să ieșiți din ceață…

  1. Când discuți cu mama ta chestiuni legate de viața ta, întoarce discuția astfel încât discuția devine despre ea?
  2. Atunci când discuți cu mama ta despre ceea ce simți, încearcă să facă sentimentele ei mai importante?
  3. Ai sesizat gelozie din partea mamei tale în ceea ce te privește?
  4. Este mama ta lipsită de empatie față de tine?
  5. Mama ta te sprijină doar în acele chestiuni care o reflectă pe ea drept o mamă bună?
  6. Ai simțit în mod constant o lipsă de apropiere emoțională în relația cu mama ta?
  7. Ai pus la îndoială în mod constant dacă mama ta te place sau te iubește?
  8. Face mama ta pentru tine anumite lucruri doar când există și alții care le pot vedea?
  9. Când se întâmplă ceva în viața ta (accident, boală, divorț) mama ta e mai preocupată de felul în care aceasta o afectează pe ea și mai puțin de ce anume simți tu?
  10. Este mama ta foarte preocupată de ce cred ceilalți (vecini, prieteni, rude, colegi)?
  11. Mama ta își neagă propriile sentimente?
  12. Mama ta preferă să te învinovățească pe tine sau pe alții decât să-și assume responsabilitatea propriilor acțiuni și sentimente?
  13. Este mama ta o persoană care e foarte ușor ofensată și care ține ranchiună pentru mult timp?
  14. Ai simți că ai fost ca o sclavă în relație cu mama ta?
  15. Simți că ai fost responsabilă de problemele mamei tale (îmbolnăviri, stress, dureri de cap etc.)?
  16. În copilărie a trebuit să ai grijă de nevoile fizice ale mamei tale?
  17. Te simți neacceptată de mama ta?
  18. Este mama ta foarte critică în ceea ce te privește?
  19. Te simți neajutorată în prezența mamei tale?
  20. Mama ta te rușinează deseori?
  21. Simți că mama ta te cunoaște cu adevărat?
  22. Mama ta se comportă de o manieră prin care transmite totul ar trebui să se învârtă în jurul ei?
  23. Ți se pare dificil să te vezi ca pe o persoană separată de mama ta?
  24. Mama ta vrea să îți controleze toate alegerile?
  25. Dispoziția mamei tale fluctuează de la a fi expansivă și egocentrică la a fi depresivă?
  26. Îți lasă mama ta impresia că e falsă și fățarnică?
  27. Consideri că a trebuit, ca și copil, să ai grijă de nevoile emoționale ale mamei tale?
  28. Te simți manipulată în prezența mamei tale?
  29. Te simți valorizată de mama ta mai degrabă pentru ceea ce faci, decât pentru ceea ce ești ca persoană?
  30. Este mama ta genul de persoană care controlează sau joacă rolul de victim sau martir?
  31. Te face mama ta să te comporți altfel decât simți?
  32. Mama ta se află într-o competiție cu tine?
  33. Mamei tale trebuie să-i iasă întotdeauna lucrurile așa cum vrea ea?

Cu cât mai multe întrebări ai bifat, cu atât mai probabil este ca mama ta să manifeste trăsături de narcisism patologic și asta să-ți fi cauzat mari dificultăți în copilărie și în viața ta de adult. Citește, informează-te, cere ajutorul unui specialist și aerisește toate locurile întunecate și îmbâcsite din sufletul tău.

Adaug acestui chestionar o listă pe care am găsit-o în cartea lui Susan Forward, Mothers who can’t love, o listă de prin care poți identifica în ce fel te-a afectat relația disfuncțională cu mama.

  • Te simți responsabilă pentru fericirea tuturor, dar nu și pentru a ta?
  • Te întrebi dacă mama ta te iubește și te simți rușinată că s-ar putea să n-o facă?
  • Crezi că nevoile, dorințele și așteptările mamei tale sunt mai importante decât ale tale?
  • Crezi că dragostea e ceva ce trebuie să câștigi?
  • Simți că orice ai face pentru mama ta, nimic nu va fi niciodată de ajuns?
  • Crezi că ai datoria să îți protejezi mama, chiar și de ideea că tocmai ea îți produce suferință?
  • Te simți vinovată și crezi că ești un om rău dacă nu satisfaci dorințele celorlalți, în special pe cele ale mamei tale?
  • Ascunzi detalii despre viața și sentimentele tale de mama ta, pentru că știi că va găsi modalități de a folosi aceste informații împotriva ta?
  • În mod constant cauți aprobare din partea celorlalți?
  • Indiferent de cât de multe ai realiza, te simți mica, speriată și vinovată?
  • Te întrebi dacă nu cumva e ceva cu tine care te împiedică să ai o relație cu un om care te iubește?
  • Ți-e teamă să ai copii (chiar dacă ți-i dorești) ca să nu ajungă “așa praf, ca mine”?

 

Rana provocată de o mamă narcisică e o rană adâncă, dar poți să nu rămâi un produs al unei istorii dificile. E un destin care poate fi depășit și care te poate învăța lucruri valoroase.

Ca de obicei,

Rămâneți aproape…mai ales de voi înșivă.

 

    5 comentarii

  1. M.A. 8 octombrie 2019 at 23:54 Răspunde

    Multumesc pentru aceste materiale. E foarte important sa nu te simti singur, sa simti ca ai pe cineva alaturi care te intelege, te sustine si te incurajeaza, dupa ani de critici, reprosuri, motive minore de conflicte si de certuri. Am o mama posesiva, orgolioasa, care e invidioasa pe orice sau oricine primeste atentia mea (imi critica interesul fata de pisici, spunand ca e geloasa pe ele, ca le acord atentie. Alegerile mele sunt dispretuite. Propunerile mele sunt ignorate si mereu are ceva negativ de spus. Imi distruge momentele de bucurie – daca imi place ceva, are ceva negativ de spus si strica orice placere. Isi aduce aminte de momente nesemnificative si imi reproseaza, de exemplu, ca nu m-am imbracat in rochie la un eveniment cu mai mult timp in urma si ce am facut acum 18 ani). E foarte greu de suportat – o consider un amestec de sadism, anxietate, si tulburare obsesiv-compulsiva. Orice initiativa este contestata, dezaprobata si e ostila oricarei experiente noi. Nu ma sustine, nu ma incurajeaza, nu ma simt independenta, autonoma, desi locuiesc la distanta de ea si sunt capabila sa iau decizii.
    Putem sa aratam mamei acest site? Ar putea intelege daca ar citi la ce ii supune pe altii? Ar fi un prim pas spre recuperare? Se mai poate face ceva? Daca mentin contactul cu mama risc sa devin si eu narcisista, prin contagiune emotionala,copiind subconstient gesturile, atitudinile ei sau codependenta?
    Am citit, mai intai, materiale de pe internet direct in engleza, acum sunt abonata la canalele YouTube Inner Integration, Dr. Les Carter – Surviving Narcissism, Richard Grannon, Soul GPS, Permission To Exist, mai sunt si Todd Grande, Ross Rosenberg, etc poate le recomandati si altor cititori sa le urmareasca pentru ca se descrie comportamentul in situatii specifice cu studii de caz si analize pe gesturi si reactii concrete.
    E foarte important ca fiul/fiica sa stie ce trebuie sa faca dupa ce a identificat situatia ca fiind atipica, abuziva, dar, mai ales, raportul inegal de forte – mama – autoritara, atotstiutoare, critica si fiul/fiica – obedient, sters, cu personalitate redusa la dorintele si asteptarile mamei.
    Pasii de dupa socul de a afla ca mama e narcisista, cu reactii exagerate si disproportionate sunt importanti – ar trebui creata o retea de psihologi sau psihoterapeuti din tara, ca cititorii sa stie pe cine se pot baza si la cine pot apela pentru stres post-traumatic si vindecarea abuzurilor emotionale ale parintilor narcisisti.
    Dupa etapa de informare, e necesara etapa de actiune – cu persoane de contact sau exemple de cazuri rezolvate (anonime, desigur, dar exemple de situatii ale unor fiice traumatizate care au depasit abuzul emotional, pasii parcursi).

    Multumesc pentru tot, e o adevarata sursa de validare.

    • prizonieriinoglinda 9 octombrie 2019 at 14:51 Răspunde

      Salut!
      Nu cred ca ar fi o idee bună să îi arăți site-ul sau să o confrunți în legătură cu narcisismul ei. Ar fi un dialog al surzilor. Ar intra în acțiune o mulțime de mecanisme defensive…cel mai probabil va proiecta…și te va acuza pe tine de toate comportamentele disfuncționale. Să citești articolul despre gaslighting pe care l-am scris. Dacă îți dorești în continuare o relație cu ea, va trebui să schimbi total modul în care te raportezi la ea. Vezi că s-a publicat la noi cartea lui Karyl McBride, acolo ai niște repere. În general, din ce-am văzut ca practică în alte părți, soluția no contact sau low contact sunt cele recomandate pentru a da timp de vindecare victimei. Trebuie scos cumva veninul…
      Doar faptul că îți pui întrebarea că ai putea deveni narcisică rămânând lângă ea e o dovadă a faptului că nu ești. Ține minte că narcisicul nu pune nicicând la îndoială propriile convingeri, el este în afara greșelii…Da, putem avea anumite comportamente învățate care să semene cu comportamentele lor, dar cu awareness și onestitate, le putem identifica și reduce.
      Acum cred că trebuie să te menții pe tine în focus și să te vindeci. Te rog citește cartea lui Pete Walker, C-PTSD-From surviving to thriving și stai aproape de noi.

      • TheTruth 10 decembrie 2019 at 0:57 Răspunde

        M.A. Nu stiu daca mama ta sufera de narcisism doar…
        In primul rand tulburarea de personalitate narcisica e rareori limitata doar la narcisism, majoritatea persoanelor cu aceasta tulburare sunt fie psihopati sau sociopati.
        E o diferenta intre a avea trasaturi narcisice si a fi vorba de tulburarea in sine, care repet, trece pragul intotdeauna, o data ce aceste persoane cedeaza impulsurilor de a face rau si pur si simplu nu se mai opresc fata de victima pe care au vizat-o.
        Crede-ma…
        S-ar putea ca la mama ta sa fie vorba si / sau de alte boli psihice.
        Daca esti majora, pur si simplu pleaca si nu te mai uita inapoi, refuza orice contact si nu ceda milei sau vinovatiei ca iti e „familie”, familie e cu cine stabilesti de comun acord relatii de suflet care iti fac bine, nu esti obligat sa accepti pe nimeni chiar daca sunteti rude de sange, cu atat mai mult cu cat din pozitia respectiva iti pot face mai mult rau.
        Paraseste-o si vezi-ti de viata ta, ramanand langa un om bolnav, iti distrugi atat tie sufletul, cat lasi si omul bolnav sa atinga pragul dementei lui permitandu-i sa faca asa cu tine, desi ala oricum il are atins deja, din moment ce vorbim de probleme „palpabile” deja.
        Nu se vor schimba niciodata, iar daca se vor schimba vreodata atunci sa o faca pentru ei insisi, nu trebuie sa-ti asumi tu riscul schimbarii lor daca se va petrece asta sau nu.
        Retrage-te de langa astfel de persoane, pana nu iti vor da motive sa ii urasti mai mult decat vei realiza ca ii urasti deja, ca se va intampla asta cand te vei retrage si vei incepe sa te vindeci, pana atunci esti prea „blocat/a” in stare si nu au timp sa se clarifice sentimentele.
        Nu asculta de sfaturile societatii bolnave la randul ei, care ori din punct de vedere psihologic incearca sa te invete sa „convietuiesti” cu astfel de monstrii, deci sa ramai in toxicitate si sa rezisti, sau de sfaturile crestine cu „intoarce si celalalt obraz”, „dar totusi iti e ruda” etc., pentru ca nu trebuie sa faci asta si nimeni nu ar trebui sa-ti dea vreun sfat care sa iti mentina tulburarea linistii interioare in continuare, nimeni nu are drept de decizie peste viata ta.
        Solutia nu este sa stai si sa dezvolti rezistenta langa oamenii toxici, solutia e sa te iubesti suficient pe tine cat sa spui nu si sa nu ii mai accepti in viata ta.
        Daca au si ei vreo vina sau nu pentru asta, asta nu stiu, dar nici ceilalti nu sunt de vina si nu sunt obligati sa isi traiasca viata dupa „boala” lor.
        Succes !

    • prizonieriinoglinda 20 octombrie 2019 at 6:05 Răspunde

      Mulțumim pentru răspunsul tău și pentru recomandări. Ne străduim că contribuim la această rețea de suport. Ținem aproape.

  2. TheTruth 10 decembrie 2019 at 2:11 Răspunde

    Am sa scriu si eu despre experienta mea.
    La mine suna chiar mai rau decat a sunat la tine, desi fiecare stie mai bine cum arata interiorul situatiei :-), nu ai destul timp si spatiu de scris in comentarii sa detaliezi cu adevarat situatiile si cate au fost.
    La mine mama pare cu adevarat sociopata, pot spune ca un „monstru” dintr-un film horror, pare mai putin bolnav decat e ea, in multe din situatiile cand si-a aratat adevarata fata.
    Ai vazut vreodata cum se comporta intr-un film o persoana posedata in ochii careia se vede pur si simplu ura cu toata puterea ei ? 🙂
    Eu am vazut personal de mica asta.
    Tind sa cred ca personajele din filmele respective jucau rolul unor narcopaths din astia :)) doar ca in sens mistic, pretinzand ca ar fi demoni.
    Si are momente cand disociaza, se comporta apoi de parca totul e normal, ba chiar are asteptarea sa fie placuta, sa fie iubita, se comporta de parca nu s-a intamplat nimic, daca ii spui despre abuzurile pe care le face nu recunoaste nimic, dar nu iti recunoaste efectiv cu ranjetul pe mutra, chiar am putut sa vad in detaliu cum arata un om cu adevarat bolnav.
    Nu-s lipsite nici momentele in care in schimb nu neaga abuzurile, ci se simte indreptatita sa i le accepti, ca si ea la randul ei si-a respectat parintii oricum au fost, dar parintii ei cu siguranta n-au fost chiar ca ea, asta e doar o scuza.
    A existat un moment cand eram mai mica, in care a avut o reactie ciudata cand m-am certat cu ea, a inceput sa ma stranga de gat, nu ma strangea tare, dar….gestul in sine, era cu ambele maini la mine pe gat, si am avut o reactie pe masura situatiei care era culmea, i-am zis „Tu ai luat-o razna, tu chiar incerci sa ma strangi de gat ? ”
    Si imi spunea ca „nu-i adevarat”, in timp ce era inca efectiv cu mainile la mine pe gat si continua sa o faca, i-a mai luat inca cateva secunde pana mi-a dat drumul.
    Mi-a neglijat sanatatea atunci cand am avut probleme si a trebuit sa mergem la medic.
    De vreo 2 ori m-a dus desi nu ii convenea, voia doar sa scape cat mai repede, nu cumva „sa se streseze ea”, in schimb o data cand am patit o complicatie in urma unei anestezii generale si i-am spus de ea, m-a dus la o cunostiinta de-a ei de la care avea pretentia sa se ocupe gratis de mine, si de gratis-ul ala s-a si ocupat…
    Problema nu mi-a trecut si cand am mers sa-i zic, a inceput sa faca crize si sa stranga din dinti, ma intimida sa nu mai „indraznesc” sa vin cu probleme, ca era „prea mult pentru ea”, nu era constienta ca pot pati o infectie sau ceva si garantez ca nici nu ii pasa :-), cred ca s-ar fi simtit eliberata daca eu as fi patit ceva.
    O data cand am incercat sa-i cer totusi ajutorul chiar m-a intrebat ca „dar tu de ce ai merita sa traiesti ? ce faci tu pentru mine, ca sa meriti tu sa traiesti? ”
    Atunci eram copil si nu puteam intelege ca e un om bolnav, doar nu imi venea sa cred, pentru ca ma asteptam la ce era normal mereu….ma asteptam sa reactioneze ca o mama, si reactia total opus, asemenea unui monstru.
    Dupa ce a divortat de tatal meu a inceput sa se comprote ft ft ft ft usuratic, chiar a incercat sa se culce cu un partener de-al meu.
    Acum….la mine a mai fost o situatie foarte dificila, am avut si o sora vitrega din prima casnicie a tatalui meu, cu care desi nu locuiam impreuna pentru ca statea cu mama ei, venea la noi in vizita.
    La inceput consideram ca ma inteleg bine cu ea, dar era si ea o adevarata psihopata, se comporta la fel ca si mama-mea.
    Nu stiu daca aceasta persoana a fost si ea o bolnava care s-a nascut cu asa ceva si vazandu-mi relatia cu maica-mea a prins portita ca poate sa faca si ea cum vrea ea cu mine, sau daca a copiat comportamentul mamei mele, aceasta permitandu-i indirect sa faca asa, prin comportamentul ei.
    Pe orice parte ai lua-o, sa incerci sa ranesti pe cineva intr-un mod intentionat, sa incalci intentionat niste limite chiar si dupa ce ti se atrage atentia, sa calci peste drepturile altui om, sa ai astfel de impulsuri….nu e ayay de greu sa iti dai seama ca un astfel de om are cu adevarat probleme, ca nu e vorba de greseli obisnuite pe care la mai face toata lumea.
    Ele doua se intelegeau de minune de parca era invers, parca eu eram o straina si ea ar fi fost fiica biologica, si se vedea si pe comportamentul ei indreptatirea cu care se comporta asa.
    La persoanele care sufera de astfel de tulburari, atunci cand fac faze se vede pe ei un tupeu nesimtit in toata definitia lui :-), se comporta superior si de parca au dreptul sa faca ceea ce fac.
    Avea faze cand dintr-odata imi vorbea aiurea eu nefacand nimic, doar intreband-o ce mai face, comportament ostil in preajma mea de parca nu ma suporta, imi incalca intimitatea tot asa, daca ieseam cu vreun baiat si afla de el lua imediat contact cu el, chiar flirta intr-un mod nesimtit, si eu eram blocata de rusinea situatiei sa spun ceva cuiva din jur…mai ales la cum era si maica-mea, nu simteam ca am cui sa-i spun fara sa deschid degeaba un astfel de subiect.
    Se comporta ca o usuratica si „ma calca pe cap” dar in acelasi timp era si ft geloasa de parca se astepta ca eu sa am acelasi comportament ca si ea si devenea ostila la contactul meu cu persoane cunoscute ei, dar ea imi invada cunostiintele fara probleme si refuza sa raspunda daca ii atrageam mai subtil atentia.
    Cand mai deschideam subiectul cu ea, cu sora vitrega, cu privire la bagatul in seama si flirtuile nesimtite pe care le facea, dar asa mai pe ocolite, aparea si in cazul ei ranjetul acela specific acestor tip de bolnavi, amuzata cum ca „esti cumva geloasa?” bineinteles ori nerecunoscand ca face asa, ori cerandu-si scuze asa scurt cu zambetul pe buze, un fel de „admit ca s-a intamplat asta si zic scuze in bataie de joc pe fata”.
    Am suprins si discutii pe messenger dintre ea si mama mea, pentru ca maica-mea la inceput cand a inceput si ea cu internetul, pe atunci nu se pricepea ft bine la astea, stia doar cat am invatat-o, vorbea de pe calculatorul meu, iar apoi uita deschis chat-ul cand pleca de la mine din camera, ca nu stia sa inchida.
    Parca avea o pasiune fata aia in a intra in discutii despre mine, se vedea ca avea intentii rele in timp ce avea grija sa o faca sa para de parca are intentii bune.
    Deci oamenii astia erau asa de rahat, incat era de parca erau constienti ca nu-i ok ce zic si ce fac, si in acelasi timp se minteau una pe cealalta asa pe fata si cu parsivitate ca „imi vor binele de fapt”.
    Cand am confruntat-o cu privire la discutiile respective, mi-a spus ca nu ea e cea care le initiaza, ca nu e ca si cum merge ea la maica-mea sa deschida ea intentionat discutiile respective, si ca-si cere scuze si ca nu mai face daca ma deranjeaza, dar asa, vizibil deranjata.
    Bineinteles ca nu s-a oprit, a continuat tot asa, parca mai intentionat ca inainte, dupa ce a luat la cunostiinta ca am aflat si ca ma deranjeaza :))
    Daca zambeam si ma simteam bine, parca nu suporta sa vada asta.
    Totul e pe dos la astfel de oameni si sunt niste monstrii fara inima si fara pic de bun simt, daca incerci sa ii confrunti cu privire la comportamentul lor, de fiecare data se apara ca niste bestii avand un tupeu extraordinar si lovind tot in tine.
    Te acuza pe tine de comportamentul lor, ori proiecteaza pe tine disfunctionalitatile lor, ori se victimineaza, ori aplica gaslighting-ul incepand sa te faca sa pari ca ai avea tu probleme, ca „Doamne fereste, cum poti sa spui asa ceva, cum sa fi facut ei asa ceva ? ” ca „ti se pare”, ca „interpretezi tu aiurea”, fiind absolut constienti de ceea ce au facut, cat si de atitudinea pe care o au cand iti raspund tie in felul acesta :-), manipuleaza foarte mult.
    Se comporta ca niste persoane extrem de nebune, dar functionale in acelasi timp 🙂
    Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca nu le lipseste discernamantul, ca sunt constienti de realitatea in care traiesc si sunt constienti ca fac rau, ceea ce lipseste e inima, constiinta 🙂
    Pur si simplu nu au nimic uman in ei, dar se simt foarte jigniti daca iti dai seama de asta, pentru ca nu-s destui oameni care sa inteleaga ca chiar exista oameni bolnavi de asa ceva, ca chiar sunt oameni lipsiti de umanitate, si folosesc asta foarte bine inspre apararea lor 🙂
    Am sa ma opresc aici.
    Pe final mai vreau sa spun doar, ca nu stiu cat de des se intampla situatii asemanatoare cu a ale mele, de obicei persoanele care au de-a face cu astfel de indivizi, au de-a face cu o anume persoane, cred ca rareori cu mai multi membrii, , asta pentru mine a facut sa fie mai dificil, pentru ca stiam cat de mult imi scade sansele la credibilitate si cat de mult le creste lor sansele de a se apara si a de a ma face pe mine sa par cea cu probleme.
    Un psihopat nu merita iertat, daca o faci, fa-o pentru tine ca sa nu-ti incarci sufletul, dar nu la modul la care sa primeasca iertarea ta absoluta vreodata, pentru ca desi mimeaza ft bine normalitatea, intr-ucat sunt foarte placuti de restul oamenilor cu care ei nu au intrat in polemici, reprezinta un pericol pentru cei care sunt vizati.

Lasă un comentariu