Dacă te afli într-o relație de ceva timp cu o persoană cu narcisism patologic probabil că frustrarea, neputința și confuzia nu-ți sunt străine. Și dacă ar fi să aleg, cred că starea constantă de confuzie mi se pare cea mai nocivă și mai debilitantă dintre toate…

Pentru a vă regla mai bine așteptările în ceea ce privește comportamentul persoanelor cu narcisism patologic, scriu acest articol care sper că va ajuta să înțelegeți mai bine felul în care o astfel de persoană percepe, întreține și folosește relațiile sociale. Iar asta cred că ne ajută să înțelegem că nu putem găsi apă într-o fântână seacă…

Am citit de curând un articol în care autorii explică narcisismul ca un proces care are un obiectiv clar și mecanisme specifice. Mă voi strădui să îl explic aici.

Punctul de start de la care trebuie pornit e reprezentat de obiectivul fundamental al personalității narcisice. Dacă înțelegi asta și nu uiți acest aspect fundamental, restul devine mai ușor. Eul narcisic este un eu grandios, indiferent de formă pe care o ia această grandiozitate…fie e cel mai puternic, inteligent etc., fie cel mai umil, modest, de ajutor, victimizat etc. Important e să reținem că imaginea de sine a narcisicului e una grandioasă, dar fluctuantă și fragilă.

Menținerea acestei imagini de sine este cel mai important obiectiv al personalității narcisice. În fața propriei persoane și a celorlalți. Tot ceea ce face e motivat de acestă nevoie. Tot.

Terenul pe care se joacă această neobosită afirmare de sine și confirmare de sine sunt relațiile sociale. Este scena pe care se construiește, moment de moment, identitatea lui. Fără scenă și fără public, narcisicul se prăbușește. Din acest motiv, narcisicul e și atât de vulnerabil. Pentru că Eul său se află mereu în construcție funcție de feedback ul primit în cadrul interacțiunilor sociale. Au o nevoie continuă de a se construi pe sine în interacțiunile cu ceilalți și realmente storc aceste relații pentru a obține feedback ul pe care și-l doresc (Dacă ați stat suficient de mult lângă un narcisic probabil că nu sunteți străini de situațiile repetate în care vă întreabă ce cred ceilalți despre ei- Și eu cum i-am părut? De mine ce-a zis?…)

Pentru a construi și a menține imaginea grandioasă de care are nevoie…înăuntrul și în afara lui…narcisicul activează cele mai alambicate mecanisme. Autorii modelului le numesc mecanisme reglatorii. Pentru a simplifica puțin limbajul le voi numi reglaje.

Reglajele interne sunt folosite pentru reglarea proceselor din interior (percepția, atenția, memoria) astfel încât imaginea care se reflectă din oglindă să fie imaginea pe care narcisicul o dorește. Ce înseamnă asta? Înseamnă că își exagerează calitățile pozitive (Paulhus, 1998), își supraestimează inteligența sau atractivitatea (Rhodewalt și Eddings, 2001), gravitează înspre sarcini care le permit să-și demonstreze superioritatea și sunt foarte sensibili la feedbackul venit din partea celorlalți, reacționând la el cu emoții extreme. Caută modalități de a atenua impactul unui feedback negativ, punând performanța slabă pe seama unor evenimente din exterior nu pe seama propriei lor lipse de abilități.

Sau va selecta din mediu doar acei indici care îi confirmă o imagine bună de sine și îi va ignora pe cei care i-o disconfirmă. De asemenea, în încercare de a se prezenta sieși și lumii într-un anumit fel își poate aminti distorsionat evenimente trecute sau rezultate ale acțiunilor lui.

În cazul unui eșec, vor găsi modalități prin care să-l disconfirme: fie vor denigra pe cel care l-a evaluat sau metoda prin acre s-a făcut evaluarea (Morf și Rhodewalt, 1993), fie vor distorsiona evenimentele ca să se justifice (Rhodewalt și Eddings, 2001).

Nici un efort nu e prea mare pentru a obține premiul: perfecțiunea reflecției din oglindă…

În ceea ce privește reglajele în exterior, în lumea socială…obiectivul e același iar prețul, în mod paradoxal, e reprezentat chiar de afectarea relațiilor cu ceilalți.

Morf și colaboratorii (2001) arată că narcisicii nu sunt interesați în mod special de aprobarea celorlalți, ci sunt mai degrabă investiți în construirea acelui sine grandios de care au nevoie. Sunt mai puțin sensibili la cererile pe care situațiile sociale le impun și înțeleg greșit felul în care sunt percepuți de ceilalți. De asemenea, Morf (1994) a arătat că, dacă au de ales între a fi plăcuți de ceilalți sau admirați, narcisicii preferă să fie admirați.

Emmon (1998) arată că narcisismul se asociază cu o nevoie accentuată de putere și cu o nevoie redusă de intimitate. Asta înseamnă că nu sunt interesați să stabilească și să mențină relații interpersonale calde, ci sunt preocupați de a avea impact și influență asupta celorlalți. De altfel, o serie de cercetări care au folosit NPI (Narcissistic Personality Inventory) au arătat că narcisismul  se asociază cu nevoia de putere, de unicitate, cu atenția focalizată pe sine, cu nevoia ca totul să aibă ca punct de referință propria persoană.

Într-o cercetare experimentală, Morf și Rhodewalt (1993) au arătat că, în efortul de a reface stima de sine, narcisicul amenințat de performanța mai bună a altcuiva, reacționează denigrându-l pe celălalt și fac asta chiar dacă trebuie să spună asta celuilalt în față.  Concluzia autorilor acestui studiu a fost aceea că persoanele cu narcisism patologic îi exploatează și îi folosesc pe ceilalți pentru a-și menține un sentiment crescut al propriei valori fără să îi preocupe conflictele pe care le creează sau sentimentele celorlalți. Despre narcisism și empatie am scris aici.

Deși aparent au nevoie de mediul social ca să le remarce eforturile de auto-prezentare, orientarea narcisicului e aproape pseudo-socială pentru că nu au un interes real în raport cu ce crede audiența. Pare că nu se folosesc de interacțiunile sociale pentru a gestiona impresiile pe care le lasă celorlalți, ci pentru a-și înșela Eul să-și vadă propria grandiozitate.

Însă grandiozitatea de care narcisicul are nevoie e imposibil de atins pentru că se lovește de realitatea eșecurilor din relațiile lor și de disconfirmările venite din partea celorlalți.

Lipsa de empatie, cu opacitatea absolută în ceea ce privește impactul pe care comportamentul lor îl are asupra celorlalți și reglajele interioare care îl fac surd și orb la contribuția pe care o are în deteriorarea relațiilor lui cu ceilalți duc la ceea ce autorii numesc paradoxul fundamental al narcisismului: pe cât de mult tânjesc și caută afirmarea de sine în relațiile cu ceilalți, ajung să distrugă tocmai acele relații de care sunt dependenți pentru această auto-afirmare.

Sursa: Morf, C.,C., Rhodewalt, F., (2001), Unraveling the Paradoxes of Narcissism: A Dynamic Self-regulatory Processing Model, Psychological Inquiry, 12, 4

Notă: Cercetările amintite aici sunt citate de autorii studiului.

Dacă te afli sau te-ai aflat într-o relație cu o persoană cu narcisism patologic, e posibil ca nu de puține ori să rămâi șocat de acuzele care ți se aduc în momentele de tensiune. Ți se aduc acuze legate de comportamente, motivații sau trăsături de caracter care te contrariază și pe care le simți ca fiind nedrepte. Poți fi acuzat(ă) de lipsă de onestitate, de imoralitate și promiscuitate, de intenții îndoielnice, de încercări de sabotare, de lipsă de loialitate….lista poate continua la nesfârșit… Nu știi cum anume se poate ajunge la o astfel de concluzie și ce anume din comportamentul tău ar fi putut contribui la o astfel de percepție. Ești șocat, confuz și rănit că poți fi acuzat pe nedrept și fără drept de apel. Dacă acest joc durează de-o vreme, ajungi să te îndoiești de percepția ta de sine și poate chiar să fabrici dovezi pentru acuzele care se aduc…

Dacă te afli în acest punct, e cazul să te oprești. Să te oprești și faci o analiză onestă a propriului comportament. Dacă acuzele sunt fundamentate, asumă-ți responsabilitatea și schimbă ceva. Însă…cel mai probabil..ai de-a face cu mecanismul de proiecție al narcisicului. Nu uitați că scopul ultim al comportamentului unei persoane cu narcisism patologic este acela de a prezenta lumii și sieși un eu perfect, grandios, fără pată. Rețineți, pentru început asta. Și căutați mai multe informații aici.

Ce este proiecția? La un prim nivel de definire (așa cum a fost ea inițial conceptualizată de Freud), proiecția înseamnă că îți vezi propriile tale trăsături în altcineva. Este procesul prin care atribui anumite caracteristici, motivații sau trăsături de personalitate altei persoane, ca un mecanism prin care te aperi de faptul că tu însuți posezi aceste trăsături sau motivații. În acest fel este redusă anxietatea provocată de posesia unor aspecte negative și este menținută o imagine de sine pozitivă.

Mecanismul proiectiv este unul din mecanismele de apărare definitorii ale narcisicului pentru că îl ajută pe de-o parte să își mențină imaginea de sine imaculată (de care are nevoie ca de aer), iar pe de altă parte îl ajută să nu-și asume responsabilitatea niciunui comportament care provoacă suferință în relațiile sale. Nu uitați, are nevoie doar de răspunsuri pozitive din partea celorlalți pentru a-și construi această imagine. Trăsăturile care nu îi plac sunt proiectate de persoana narcisică asupra celorlalți.

Supusă mai multor studii, această noțiune mai riguroasă a proiecției (caracterul ei defensiv) nu a părut să aibă multe dovezi empirice, mecanismul părea incoerent, anumiți autori considerând proiecția defensivă chiar un mit.

La sfîrșitul anilor 90, Newman, Duff și Baumeister au propus un nou model explicativ al proiecției defensive. Aceștia arată că oamenii încearcă să suprime gândurile și emoțiile despre o anumită trăsătură pe care o au (de ex. lipsa de onestitate), iar aceste eforturi de supresie fac, în mintea lor, acele categorii de trăsături foarte accesibile…astfel că le vor folosi mai frecvent atunci când își formează impresii despre ceilalți.

Studiile prin care acestă teorie a fost testată susțin acest mecanism. Astfel că Newman și colegii săi au arătat într-o serie de studii că cei care suprimă gânduri și emoții au o tendință mai accentuată de a nega că au o anumită trăsătură negativă, chiar dacă cei care îi cunosc îndeaproape pot confirma că o posedă. De asemenea, au o tendință mai accentuată de a interpreta comportamentul celorlalți (mai ales în condiții de ambiguitate) ca reflectând acele trăsături negative. Adică neagă la ei înșiși trăsăturile negative și văd acele trăsături mai frecvent în ceilalți.

Proiecția rezultă din încercarea de a suprima gânduri și emoții legate de anumite trăsături negative identificate în noi înșine. Proiecția este, deci un rezultat al defensei, nu strategia defensivă în sine. Indiferent dacă e o cauză sau un efect, proiecția e un mecanism periculos. Dacă suntem noi cei care proiectăm, vom deveni opaci la propriile noastre defecte și nu vom evolua înspre a fi oameni mai rotunzi și mai ajustați. Cu toții putem avea acestă tendință înspre proiecție. Ca de obicei, cu self-awarness și onestitate față de noi înșine putem identifica acest mecanism și îl putem controla.

Însă în relație cu un narcisic, e nevoie de ceva mai mult: e necesar să stabilești o limită și să nu accepți proiecția. Nu te apăra și nu te justifica pentru că nu vei face decât să legitimezi proiecția și să dai apă la moară conflictului!  Răspunde simplu cu Nu sunt de acord cu asta! Sau Eu nu văd așa lucrurile, asta e părerea ta! sau Nu-mi asum responsabilitatea pentru asta!

Părăsește conversația și caută reperele în tine.  Știu cât de greu poate fi să faci asta, dar…ca multe alte lucruri…și această atitudine de a te încrede în mintea și percepția ta poate fi învățată. Cu efort și persistență. Relația cu un narcisic (mai ales dacă ți-a fost părinte și ți-a scris software ul într-un anumit fel) te poate face să trăiești într-un dubiu cronic. Gaslighting ul, ca tactică de manipulare insidioasă și puternică, despre care am vorbit aici, are ca efect o erodare a identității victimei și a sentimentului realității.

Dacă suntem la celălalt capăt al proiecției și nu înțelegem ce se întâmplă, devenim un soi de coș de gunoi în care se deșartă mizerii care nu ne aparțin. Și asta nici măcar n-ar fi atât de grav. Mai grav ar fi chiar să ajungem să le credem. ..

Rămâneți aproape. Ma ales de voi înșivă…

Surse:

Baumeister, R.F., Dale,K., Sommer, K.L, (1998) Freudian Defense Mechanisms and Empirical Findings in Modern Social Psychology: Reaction Formation, Projection, Displacement, Undoing, Isolation, Sublimation, and Denial, Journal of Personality 66:6

www.psychologytoday.com

Pe site-urile de profil de limbă engleză, se vehiculează tot mai mult în ultima vreme conceptele  de abuz narcisic și cel de sindrom al victimei abuzului narcisic, ca fiind forme specific de abuz, respectiv efecte particulare ale acestuia. Descriind însă acest tip de abuz (ca o formă specific, distinctă) autorii articolelor atrag mereu atenția asupra faptului că abuzul narcisic este o categorie greu de identificat dacă nu a fost trăită personal pentru că tehnicile folosite de abuzator, dar și daunele psihologice și emoționale ale acestuia sunt greu de imaginat. De altfel, problematica poverii pe care persoanele aflate în relații abuzive cu persoane cu diferite tipare disfuncționale de personalitate devine din ce în ce mai prezentă în literatură.

Spre exemplu, Brown susținea aici că nu există o recunoaștere la nivelul politicilor de sănătate publică a felului în care aparținătorii persoanelor cu patologii de personalitate pot fi afectate de patologia acestora. În articolul citat Brown susține că peste 60 de milioane de americani sunt se află în această situație….Mulți alți autori atrag atenția că e important să creștem gradul de conștientizare asupra abuzului narcisic și fac apel la construirea unei baze de dovezi solide prin definirea și cercetarea extensivă a acestui tip special de abuz.

Dovezile empirice legate de acest tip specific de abuz sau efectele sale sunt, la această oră, reduse, dar conceptul în sine nu cred că ar trebui discreditat. Cred că merită să ne păstrăm mintea deschisă pentru că vocile celor care au fost victimele abuzului în relațiile cu persoane cu narcisism patologic se fac din ce în ce mai mult auzite și majoritatea dintre ele vorbesc o limbă comună.

Dacă e ceva care m-a frapat de-a lungul timpului din acest punct de vedere, această similaritate a poveștilor și a vocilor oamenilor m-a frapat…fie că era vorba de copii cu părinți narcisici, fie de adulți aflați în relații intime cu persoane cu narcisism patologic. Poate că tocmai astfel de voci pot fi un punct de start pentru cercetarea mai sistematică și mai acurată a specificului abuzului narcisic.

Wikipedia descrie abuzul narcisic drept o formă de abuz emoțional pe care persoană cu narcisism patologic o exercită asupra unei alte persoane. Scopul acestei forme de abuz implică utilizarea limbajului de o manieră care manipulează emoțional victima astfel încât acesta cedează controlul propriei minți abuzatorului. 

Scopul ultim al abuzului narcisic este cel de a ține captivă mintea și voința victimei. Nu uitați…într-o relație cu un narcisic totul este despre putere.

Căutând surse științifice pe această temă, am găsit un articol în care autorii descriu fazele abuzului narcisic în relațiile intime încercând să definească mai bine noțiunea de control aplicată în domeniul violenței domestice.

Descrierea mi s-a părut demnă de împărtășit pentru că am avut un déjà vu la prima lectură acesteia. Majoritatea experiențele persoanelor aflate în relații cu parteneri cu narcisism patologic urmează tiparul descris mai jos. Și din acest motiv, în speranța că poate cuiva i se ridică ceața de pe ochi și e scutit(ă) de o suferință inutilă, las aici această descriere.

Autorii descriu comportamentele specifice ale persoanei cu narcisism patologic în raport cu partenera/partenerul său funcție de stadiul relației dintre cei doi.

Astfel, începutul relației intime corespunde unui stadiu de idealizare. În acest stadiu, extrem de frecvente sunt comportamente precum:

“Love bombing” – Abuzatorul își bombardează ținta (noul partener) cu complimente și cadouri la scurt timp după ce o cunoaște și intensifică tot mai mult această “ploaie de atenții”. Va susține că o iubește și că e sufletul lui pereche foarte repede în relație. Îi va admira calitățile profesionale sau personale, o va pune pe-un piedestal (ceea ce îi va ridica și lui stima de sine). Aceasta creează o legătură foarte puternică între abuzator și viitoarea lui victimă, prin experiențe pozitive, flatante și care nu îi dau victimei timpul sau șansa de a reflecta asupra ceea ce se întâmplă.

Minciună patologică și prezentarea unui eu fals– Deseori abuzatorul are o poveste despre felul în care el însuși a fost o victimă în relațiile lui anterioare. Va crea o poveste patetică și siropoasă despre cât de nepotrivit a fost tratat în acea relație și toate relatările vor fi în favoarea lui. El nu are nici o responsabilitate, iar de eșecul relației e vinovat…în mod evident…celălalt.   Acest eu fals se construiește pe de-o parte voit pentru ca narcisicul să poată fi perceput așa cum își dorește el de partenerul său, iar pe de altă parte din cauza unor procese inconștiente cu sursă în copilăria sa.

O dată ce și-a prins partenerul în această plasă și acesta ajunge să idealizeze această imagine falsă și să se angajeze complet în relație, începe faza de devalorizare.

Personalitatea narcisicului începe să iasă la suprafață. Începe să-și trateze partenerul cu superioritate, să-l umilească în public, să-l ignore…Luna de miere a luat sfârșit. Nu mai ești cea mai/cel mai…dimpotrivă…devii exact opusul…

În faza de devalorizare, comportamentele tipice sunt cele de:

Critică excesivă– Abuzatorul începe, la modul insidious, să-și submineze partenerul. Va exercita asupra lui putere și control, iar asta îi va da satisfacție și îi va hrăni sentimentul de îndreptățire. În această face e posibil ca abuzatorul să înceapă să se simtă amenințat  de calitățile partenerului său, iar prin comportamentul său critic să compenseze această amenințare, menținându-și astfel stima de sine la nivele ridicate.

Ignorare și tăcere– Partenerul va trăi perioade în care e ignorant și redus la tăcere de abuzator. Este o nouă manifestare de control și putere și o nouă încercare a narcisicului de a-și crește stima de sine prin a se situa pe o poziție de superioritate în raport cu celălalt. Inevitabilul se produce și…

Victima cade de pe piedestal – Asta se întâmplă pentru a devaloriza victima și este felul în care narcisicul pregătește faza de abandon. Victimei I se găsesc fel de fel de defecte și cusururi, nu mai poate intra nicicum în grațiile partenerului său, orice gest sau părere este supusă unor critici aspre, este umilit și vocea îi devine tot mai pierită. Narcisicul are acum, în raport cu partenera/ul comportamente inconsistente, uneori e critic și abuziv, alteori e bun și generos, iar această inconsistență va crea confuzie pentru victimă astfel că abilitatea acesteia de a judeca cu claritate relația va fi din ce în ce mai redusă.

 Faza de abandon– În această fază, comportamentele abuzive se intensifică și urmează tipare precum:

Gaslighting– Am dedicat două postări acestui tip înnebunitor de abuz. Le găsiți aici și aici. Pe scurt…abuzatorul va încerca să distorsioneze fapte și să prezinte variante alternative la evenimentele de cuplu. Scopul acestui comportament este acela de a crea confuzie și de a face victima să-și pună la îndoială interpretarea realității.

“Amnezie” în legătură cu abuzul– Narcisicul își va nega comportamentele abuzive sau va pretinde că le-a uitat, nu-și asumă responsabilitatea pentru ceea ce face/spune și va proiecta întreaga vină asupra partenerului său.

Minciună patologică– Va spune orice e nevoie pentru a-și discredita partenerul și a-și justifica abandonul și găsirea unui nou partener.

Abandonarea partenerului și angajarea rapidă într-o nouă relație …de multe ori duce două relații în paralel. Își crește astfel sentimentul de putere și control asupra celorlalți, tratând cu lipsă de onestitate ambele relații. Partenerul este abandonat, adesea fără o explicație din partea narcisicului.

Defăimarea partenerului– Narcisicul se poate lansa în campanii de defăimare a victimei prin care o creionează ca fiind instabilă. Am scris mai multe despre asta aici. Poate implica și terțe părți care îl ajută să împrăștie tot felul de informații în jur.

Triangularea– Narcisicul îi implică și pe alții (care cred în povestea lor) și care, la rândul lor, se lansează în comportamente de discreditare ale victimei.

Insulte și comportament lipsit de respect-Narcisicul se poate folosi de tot soiul de tactici de manipulare pentru a-și face victima să îi acorde din nou încredere, dar va folosi din nou acest capital de încredere pentru un nou ciclu de abuz. Care se repetă…și se repetă…și se repetă…

Autorii acestei descrieri atrag atenția asupra faptului că anumite comportamente din cele descrise mai sus pot fi folosite izolat de indivizi abuzivi, dar care nu prezintă narcisism patologic sau pot fi manifestate de anumiți indivizi din pricina imaturității lor sau a anumitor circumstanțe specifice de viață.

Însă, prin contrast, abuzul narcisic presupune un tipar similar de abuz care poate fi identificat în multiple situații și cu diverse persoane într-un număr semnificativ de relații ale persoanelor cu narcissism patologic. E o modalitate tipică de raportare la celălalt. Nu orice abuzator e narcisic, dar orice narcisic e abuziv.

Ca de obicei,

Rămâneți aproape…mai ales de voi înșivă.

Howard, V. (2019) Recognising Narcissistic Abuse and the Implication sfor Mental Health Nursing Practice, Issues in Mental Health Nursing, 40:8, 644-654

Bine v-am regăsit!

Am făcut un portret al mamei narcisice aici, aici, aici și aici, 

Am descris acolo diferite comportamente care ne pot da indicii despre narcisismul patologic al mamei și cum se răsfrânge acest comportament asupra copiilor ei. Am găsit însă în cartea lui Karyl McBride, tradusă recent la Editura Trei un chestionar care cred că poate ajuta mult fetele și femeile crescute de o mamă narcisică.

Faceți acest chestionar, răspundeți onest acestor întrebări și încercați să ieșiți din ceață…

1. Când discuți cu mama ta chestiuni legate de viața ta, întoarce discuția astfel încât discuția devine despre ea?
2. Atunci când discuți cu mama ta despre ceea ce simți, încearcă să facă sentimentele ei mai importante?
3. Ai sesizat gelozie din partea mamei tale în ceea ce te privește?
4. Este mama ta lipsită de empatie față de tine?
5. Mama ta te sprijină doar în acele chestiuni care o reflectă pe ea drept o mamă bună?
6. Ai simțit în mod constant o lipsă de apropiere emoțională în relația cu mama ta?
7. Ai pus la îndoială în mod constant dacă mama ta te place sau te iubește?
8. Face mama ta pentru tine anumite lucruri doar când există și alții care le pot vedea?
9. Când se întâmplă ceva în viața ta (accident, boală, divorț) mama ta e mai preocupată de felul în care aceasta o afectează pe ea și mai puțin de ce anume simți tu?
10. Este mama ta foarte preocupată de ce cred ceilalți (vecini, prieteni, rude, colegi)?
11. Mama ta își neagă propriile sentimente?
12. Mama ta preferă să te învinovățească pe tine sau pe alții decât să-și assume responsabilitatea propriilor acțiuni și sentimente?
13. Este mama ta o persoană care e foarte ușor ofensată și care ține ranchiună pentru mult timp?
14. Ai simți că ai fost ca o sclavă în relație cu mama ta?
15. Simți că ai fost responsabilă de problemele mamei tale (îmbolnăviri, stress, dureri de cap etc.)?
16. În copilărie a trebuit să ai grijă de nevoile fizice ale mamei tale?
17. Te simți neacceptată de mama ta?
18. Este mama ta foarte critică în ceea ce te privește?
19. Te simți neajutorată în prezența mamei tale?
20. Mama ta te rușinează deseori?
21. Simți că mama ta te cunoaște cu adevărat?
22. Mama ta se comportă de o manieră prin care transmite totul ar trebui să se învârtă în jurul ei?
23. Ți se pare dificil să te vezi ca pe o persoană separată de mama ta?
24. Mama ta vrea să îți controleze toate alegerile?
25. Dispoziția mamei tale fluctuează de la a fi expansivă și egocentrică la a fi depresivă?
26. Îți lasă mama ta impresia că e falsă și fățarnică?
27. Consideri că a trebuit, ca și copil, să ai grijă de nevoile emoționale ale mamei tale?
28. Te simți manipulată în prezența mamei tale?
29. Te simți valorizată de mama ta mai degrabă pentru ceea ce faci, decât pentru ceea ce ești ca persoană?
30. Este mama ta genul de persoană care controlează sau joacă rolul de victim sau martir?
31. Te face mama ta să te comporți altfel decât simți?
32. Mama ta se află într-o competiție cu tine?
33. Mamei tale trebuie să-i iasă întotdeauna lucrurile așa cum vrea ea?

Cu cât mai multe întrebări ai bifat, cu atât mai probabil este ca mama ta să manifeste trăsături de narcisism patologic și asta să-ți fi cauzat mari dificultăți în copilărie și în viața ta de adult. Citește, informează-te, cere ajutorul unui specialist și aerisește toate locurile întunecate și îmbâcsite din sufletul tău.

Adaug acestui chestionar o listă pe care am găsit-o în cartea lui Susan Forward, Mothers who can’t love, o listă de prin care poți identifica în ce fel te-a afectat relația disfuncțională cu mama.

• Te simți responsabilă pentru fericirea tuturor, dar nu și pentru a ta?
• Te întrebi dacă mama ta te iubește și te simți rușinată că s-ar putea să n-o facă?
• Crezi că nevoile, dorințele și așteptările mamei tale sunt mai importante decât ale tale?
• Crezi că dragostea e ceva ce trebuie să câștigi?
• Simți că orice ai face pentru mama ta, nimic nu va fi niciodată de ajuns?
• Crezi că ai datoria să îți protejezi mama, chiar și de ideea că tocmai ea îți produce suferință?
• Te simți vinovată și crezi că ești un om rău dacă nu satisfaci dorințele celorlalți, în special pe cele ale mamei tale?
• Ascunzi detalii despre viața și sentimentele tale de mama ta, pentru că știi că va găsi modalități de a folosi aceste informații împotriva ta?
• În mod constant cauți aprobare din partea celorlalți?
• Indiferent de cât de multe ai realiza, te simți mica, speriată și vinovată?
• Te întrebi dacă nu cumva e ceva cu tine care te împiedică să ai o relație cu un om care te iubește?
• Ți-e teamă să ai copii (chiar dacă ți-i dorești) ca să nu ajungă “așa praf, ca mine”?

Rana provocată de o mamă narcisică e o rană adâncă, dar poți să nu rămâi un produs al unei istorii dificile. E un destin care poate fi depășit și care te poate învăța lucruri valoroase.

Ca de obicei,

Rămâneți aproape…mai ales de voi înșivă.

Bine v-am regăsit…după o absență foarte lungă, pe care o regret….Scriu azi despre victimizare, una dintre tacticile de manipulare favorite ale persoanelor cu narcisism patologic.

Narcisicul are un întreg arsenal de tactici și tehnici cu ajutorul cărora reușește să obțină ceea ce dorește. Dintre toate, despre care am tot scris aici, pe blog, aș zice ca două ii sunt, în mod special, favorite: inducerea de vină și victimizarea.

Mă opresc azi asupra victimizării. Ca și inducerea de vină, victimizarea lucrează sub două premise principale în ceea ce-i privește persoanele cu care narcisicul interacționează.

Prima premisă este cea ca toți ceilalți sunt naivi. Iar aici găsim în subtext, ca de fiecare dată, sentimentul superiorității narcisicului – oricine poate fi, cu mijloacele potrivite, “convins” că realitatea nu-i realitate, realitatea e cea pe care o prezintă narcisicul…

A doua premisă este încă și mai tristă…narcisicii își aleg victimele cu premeditare și grijă, bazându-se pe buna-credință a oamenilor. Se înconjoară de oameni de bună credință, oameni cu puncte sensibile, dispuși mereu la compromis pentru a păstra liniștea și armonia, oameni cei care nu au tăria și curajul de a-și cunoaște și afirma drepturile fundamentale: dreptul de a fi tratat cu respect, dreptul de a avea limite, dreptul de a prospera (thrive).  Despre drepturile pe care le avem in relațiile cu cei din jur am scris aici. De obicei narcisicul se va feri din calea celor pe care îi simt în mod fundamental mai “puternici” ca ei, de cei care văd prin țesătură cine sunt cu adevărat. Nu uitați niciodată…în relațiile sale narcisicul are un unic scop: controlul si puterea. În jurul acestui scop fundamental își construiește toate, dar absolut toate acțiunile. Și atunci când, în aparență oferă ajutor sau face fapte bune pentru ceilalți, motivul e mereu ăsta- controlul pe care îl poate obține în acea relație…

Să revenim…victimizarea nu este doar o armă de manipulare pentru narcisic. Devine miezul identității sale. Pentru că îi servește perfect. Ca victimă, narcisicul obține, în primul rând, his drug of choice…atenția celorlalți. Cum vei putea să nu-l compătimești, cum vei putea să-i refuzi ceva când el e cel care e veșnic bolnav, veșnic suferă, mereu e tratat nedrept, mereu face mai mult pentru ceilalți iar ceilalți sunt mereu nerecunoscători…

În plus, prin statutul de victimă, narcisicul reușește să nu-și asume responsabilitatea pentru faptele sale. NICIODATĂ. Continuă să citești

Bine v-am regăsit.

V-ați aflat vreodată în preajma unui narcisic când face o criză de furie? Daca da, va compătimesc…pentru că știu că poate fi extrem de confuzant și copleșitor. Și tocmai din acest motiv cred că merită discutată aici. Dacă te afli într-o relație (de orice fel) cu un narcisic, existența ta probabil că e marcată de episode dese de îndoială de sine. Reacțiile acestor persoane sunt atât de exagerate, alambicate și înnebunitoare, disponibilitatea lor atât de redusă să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și tendința lor atât de accentuată de a-i învinovăți mereu pe cei din jur pentru tot ce se întâmplă, încât cred că e nevoie de multe informații și câte un pas în spate ca să vă păstrați mintea cât de cât limpede.

Furia narcisicului are puține în comun cu furia oamenilor obișnuiți. Există un…ceva caracteristic, o notă de…disproporționalitate, înfricoșatoare și care te poate paraliza.

În engleză “furie” se traduce prin anger. În literatură însă, furia narcisicului e descrisă prin termenul rage, un termen mai tare…mai degrabă o furie paroxistică, extremă.

Am explicat aici că una dintre caracteristicile cele mai accentuate ale narcisicilor este agresivitatea, cu variațiunile sale: iritabilitatea, resentimentele, dorința de răzbunare, furia exagerată și ura față de cei care nu i se supun. Reacțiile violente și ostilitatea narcisicului sunt legate, în special de situațiile în care percepe cea mai fină urmă de critică sau de nesupunere. Când ego ul îi este amenințat, narcisicul are o reacție exagerată, disproporționată.  Problema este că în relație cu acești oameni și cele mai inofensive remarci pot fi percepute ca motive de duel… Continuă să citești

Campania de denigrare este una din principalele arme din arsenalul narcisicului. Nu uitați că narcisicul, datorită sentimentului său exagerat de entitlement,  are întotdeauna dreptate și nu-și asumă niciodată responsabilitatea actelor sale. Așteaptă de la ceilalți supunere necondiționată la cerințele lor și iau personal opiniile sau acțiunile care sunt diferite de ale lor sau tentativele victimelor lor de a-și pleda cauza și de a-și revendica drepturile (naturale, sănătoase) în relație cu ei.

De ce se lansează narcisicii în campanii de denigrare a victimelor lor?  Pentru distrugerea credibilității, a reputației victimei și, în final, asasinarea caracterului acesteia. O dată ce îi fac pe ceilalți să nu mai investească victima cu încredere, orice va spune narcisicul despre ea cade pe teren fertil.  Narcisicul urmărește ca victima să se simtă izolată, singură sau lipsită de sprijin.

Un narcisic va folosi minciuni, exagerări, suspiciuni sau false acuzații și, de multe ori, se va ascunde în spatele unei aparențe de grijă…Prin astfel de neadevăruri și exagerări sau decontextualizări narcisicul poate insinua că victima este bolnavă psihic, nerezonabilă, incompetentă, abuzivă și că nu se poate avea înceredere în ea. Va vorbi oricui va dori să asculte. Va crea povești fantasmagorice pe care le va repeta de atât de multe ori încât va ajunge el însuși să le creadă. Devin noua lui realitate.

Celui care lansează o campanie de denigrare îi place sentimentul că “s-a răzbunat” pe victima lui și consideră că e complet justificat să aplici un astfel de tratament unei persoane care și-a permis o opinie diferită de a ta sau și-a permis să spună sau să facă lucruri care ciobesc fragila ta imagine de perfecțiune…

Ce se află în spatele nevoii narcisicului de a distruge reputația celui care i se opune sau care nu joacă așa cum dorește el? Mecanismul de downward comparison. Nu uitați! Pentru narcisic…imaginea e totul. Pentru a putea să-și mențină, în fața celorlalți și a lui însuși, o imagine perfectă, narcisicul trebuie să se compare cu ceilalți, dar ceilalți…trebuie mereu să iasă în dezavantaj. Iar ei…mereu deasupra, ca ființe superioare…E în fapt, o formă de reprimare a emoțiilor negative pe care le resimt ca rezultat al acțiunilor lui. E, deci, un mecanism de protecție a eu-lui.

Doar pictându-l pe celălalt ca diavol, se poate picta narcisicul pe sine ca înger….

Nu-și dau aseama de răul pe care îl fac și, din această cauză, nu vă așteptați să își ceară scuze sau să recunoască neadevărurile și exagerările pe care le spun. Însă asta nu-i disculpă. Fiecare om e responsabil de acțiunile, gândurile și emoțiile lui. Punct.

Ca o concluzie…Dacă nu ai încotro și trebuie să interacționezi cu un narcisic, încearcă să vorbești cu el doar în prezența altora sau prin modalități de comunicare care să permită dovezi (mail-uri, sms uri) pentru a nu-i da ocazia să denatureze adevărul. Nu dezvălui aspecte personale pe care le-ar putea folosi în încercările viitoare de denigrare.

Și încă ceva…dacă ați fost subiectul unei astfel de campanii, purtați-o ca pe o medalie de onoare! Nu faceți jocul și nu încercați să dezmințiți sau să vă disculpați! Tăcerea spune, de multe ori, mai mult decât toate cuvintele din lume…

Ca de obicei,

Rămâneți aproape….Mai ales de voi înșivă…

Nimeni nu trăiește liber în familia narcisicului. Cu excepția lui. Restul…primesc roluri  desemnate exclusiv în propriul său interesul. Partenerul, copiii…fiecare are un rol specific…cu scopul fundamental de a construi și de a menține IMAGINEA narcisicului….Contează doar ce se reflectă din oglindă…

În familiile cu mai mulți copii, cele mai importante roluri sunt cele de copil de aur, țap ispășitor și copil pierdut.

Copilul de aur

Copilul care primește rolul copilului de aur este “alesul” părintelui narcisic. Acesta e văzut de părinte ca o extensie a sa, iar părintele trăiește vicariant prin el. Acest copil reprezintă imaginea perfectă a părintelui despre el însuși. Este fie foarte  frumos, fie are un anumit talent pe care părintele îl consideră impresionant, ceva ce permite să se laude cu acest copil. Copilul de aur e ales în mod specific pentru exploatare.

Copilul de aur nu poate greși. Niciodată. Dacă părintele ar găsi ceva de reproșat acestui copil, ar însemna că ceva e în  neregulă cu părinele însuși. Astfel că îi exagerează calitățile, îl pune pe un piedestal, îl idolatrizează ca pe un zeu. Însă acest copil este, în fapt, un bun…o posesiune a părintelui.

Părintele narcisic va încerca să îl asimileze și să fuzioneze cu el ca și cum ar fi una și aceeași persoană cu el. Termenul original este cel de enmeshment. Această fuziune presupune că nu există limite între copil și părinte, iar acest lucru îl face pe copil să nu-și poată construi o identitate separată de cea a părintelui.

Așteptările cărora trebuie să le facă față copilul de aur sunt imense. Prin aspectul său fizic sau performanțele sale, sarcina lui principală este să-l facă pe părinte să arate bine, să îi permit să prezinte în afară o imagine grandioasă, de perfecțiune. Cealaltă sarcină majoră este cea de a-l face pe părinte fericit….

Dacă însă nu reușește să îndeplinească aceste standarde, părintele se va întoarce împotriva copilului. Astfel că acesta învață foarte devreme că imaginea lui și calitățile lui superficiale și nu cele interioare sunt cele care îl fac plăcut și iubit. Iar acesta handicap îl va urmări mereu și îi va afecta toate aspectele vieții sale de copil, adolescent și adult.

Țapul ispășitor

Pentru copilul aflat în rol de țap ispășitor viața e foarte diferită. Așa cum copilul de aur nu poate greși, țapul ispășitor nu poate face absolut nimic bine. El e copilul considerat “sămânță rea, persoană inferioară, plin de defecte. Sarcina lui principală e cea de a purta pe umerii săi rușinea și furia părintelui narcisic. Este cel învinovățit pentru tot ce merge rău în familie.

Cu acest copil părintele narcisic e crud, critic și abuziv. Nu numai că nu e apreciat, dar e umilit în fața celorlalți deseori și i se transmite mereu că e neacceptat.

De obicei, țapul ispășitor este și copilul care vede dincolo de mască, cel care vede adevărul și cel care se sacrifică mereu. Prin urmare e cel care  mereu rănit. Cu toate acestea, e copilul care rămâne mereu autentic, indiferent de cât de abuzat sau folosit este.

Pare să nu aibă nevoi personale și își petrece întreaga copilărie încercând să îndeplinească așteptările părintelui. De cele mai multe ori în zadar. Orice-ar face, nimic nu va fi vreodată suficient de bine. Succesele lui fie vor fi trecute cu vederea, fie vor fi atribuite altcuiva.

Va internaliza toate etichetele pe care părintele i le pune, iar acestea îi vor defini toată viața atitudinea față de sine.

De obicei, țapul ispășitor este și cel mai onest membru al familiei narcisice. Nu reușește să treacă cu vederea nedreptățile din familie, astfel că va fi cel care va riposta sau se va revolta.

Din anumite puncta de vedere, copilul aflat în rol de țap ispășitor are mai multă libertate decât copilul de aur. Pentru că nu se află într-o relație de fuziune (enmeshment) cu părintele, are șanse mai mari să se distanțeze fizic de părintele narcisic și să-și dezvolte propria identitate. Problema este că simțul sinelui pe care reușește să și-l construiască de cele mai multe ori nu e coherent și pozitiv. Mereu se va simți de neiubit.

Copilul invizibil sau copilul pierdut

Copilul din aces rol nu e nici lăudat, nici criticat de părinte, E tratat ca și cum, pur și simplu, n-ar exista. Este copilul neglijat, părintele narcisic nu are nevoie de el în niciun fel și nu e interesat de nevoile lui.

Pentru că nimeni nu pare atent la nevoile lui, copilul invizibil nu așteaptă nimic și nu cere nimic. Din rațiuni de auto-conservare, acest copil se va izola, se va ascunde și se va retrage în sine. Are puțin prieteni și nu simte că-și găsește locul în niciun grup. Nu dezvoltă relații sănătoase și conexiuni autentice cu ceilalți. Pentru că nu preau au pe cine să se bazeze, acești copii devin foarte independenți- singuratici și izolați, dar auto-suficienți. Își va petrece viața simțindu-se lipsit de valoare și de neiubit.

Pentru copiii unici, lucrurile sunt chiar și mai complicate. Funcție de dispoziția și nevoile părintelui, copilul unic va avea roluri diferite. Poate fi copil de aur și apoi să cadă în dizgrație și să devină țap ispășitor. E confuzant și înnebunitor.

Câteva cuvinte și despre…celălalt părinte dacă acesta rămâne în relație cu soțul narcisic/soția narcisică. De multe ori, acesta are rolul celui care permite abuzul. De aici și termenul de Enabler… Enabler-ul (cel care permite)  sprijină imaginea de sine exagerată a partenerului/partenerei , sentimentul de îndreptățire, dar și comportamentul din relațiile cu ceilalți. Narcisicul își manipulează partenerul în mod tipic printr-o alternață de comportament bun-comportament rău. Enabler-ul mereu evită atacul și, în același timp, caută recompense- afecțiune, laudă, avantaje materiale. Trăiește deseori cu iluzia că el e singurul care-l poate înțelege și gestiona pe narcisic.

Încearcă să-l facă fericit pe narcisic și poate chiar deveni parte a abuzului dacă asta îl face să evite furia acestuia. Pot nega comportamentul narcisicului, pot să-i găsească scuze pentru abuz și minimalizează abuzurile acestuia din rațiuni de auto-conservare. „Iartă și uită” e una din frazele lor preferate. Dar nu uitați că a trecut printr-o viață de manipulare și spălare pe creier.

Enabler-ul e victima perfectă pentru narcisic. Sunt de obicei oameni liniștiți, cu care se poate vorbi ușor, placizi și, în aparență, empatici. De asemenea, sunt lipsiți de încerdere în ei înșiși și se pun mereu la îndoială. Vă întrebați, poate, ce-i ține lângă un narcisic. Pentru mulți sunt importante motivele religioase, pentru alții e perpetuarea unui tipar din propria lor familie. Alții rămân din frică…știu că narcisicul le poate face viața un iad, iar alții nu pleacă pentru că le e comod din alte puncte de vedere (material etc.).  Nici unul din aceste motive nu sunt, în fapt, importante. Important este că, dacă celălalt părinte asumă un astfel de rol, copilul rămâne singur, invalidat și lipsit de protecție în fața abuzului. Despre „moștenirea” unui părinte narcisic...aici...

Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă….

Am pregătit azi o postare despre indiciile esențiale la care ar trebui să fim atenți în relația cu o persoană care ar putea avea o tulburare de personalitate narcisistă. Aceste criterii ar putea fi însă  semnale de avertizare indiferent de tipul de disfuncție a personalității cu care avem de-a face.

Acești indicatori au fost descriși de dr. Craig Malkin în cartea sa Re-Thinking Narcissism:

1. Un tipar de negare a comportamentului abuziv

Dacă persoana își neagă comportamentul și impactul  asupra celorlalți…abandonați orice formă de speranță. Nu pot fi ajutați, iar relația nu poate fi salvată.

Negarea e un mecanism defensiv. Persoana pusă față în față cu un fapt care e prea inconfortabil de acceptat, alege să-l respingă și insistă că e e fals în ciuda evidențelor. Mai simplu, negarea înseamnă a te minți pe tine însuți și a crede (uneori cu disperare) minciunile pe care ți le spui. Dacă le repeți de suficiente ori, ți-ai rescris povestea și devin adevărurile tale fundamentale…

Narcisicul se angajează în negare pentru că îi servește lui însuși (e self-serving), îi permite să aibă întotdeauna dreptate, să se simtă bine cu propria persoană și să-și creioneze imaginea socială așa cum și-o dorește. Indiferent de costurile asupra celorlalți…

Lipsa lui de empatie îi permite să privească o persoană care plânge din cauza remarcilor lui răutăcioase și să creadă ca ea nu e, de fapt, rănită…încearcă doar să-l manipuleze… Sau…dacă acceptă că persoana ESTE totuși rănită, cu siguranță nu e din cauza a ceea ce a spus el, ci pentru că a ALES să fie rănită.

Negarea poate fi aplicată pentru orice. Normele? Pentru narcisic se aplică doar dacă e prins, dar tu ai face bine să le respecți. Casa lui poate să fie un dezastru, dar a ta e obligatoriu să fie supercurată.

Negarea e un element fundamental al narcisismului patologic. Fără abilitatea de a-și nega sentimentele de rușine sau inadecvare, fără abilitatea de a nega cum acțiunile lui îi afectează pe ceilalți, narcisismul nu ar fi posibil. Negarea le permite să nu-și asume responsabilitatea faptelor lor și să arunce vina mereu în spatele altcuiva. Iar asta le salvează imaginea. Iar imaginea e totul…

2. Un tipar constant de comportament abuziv (fizic sau emoțional). Dacă persoana e abuzivă, ea este cea care trebuie să pună capăt acestui comportament. Este strict în controlul ei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, șansele ca relația să se însănătoșească sunt egale cu zero.
3. Tipar de comportament marcat de minciuni/înșelăciune și care nu e însoțit de vreo formă de remușcare. Remușcarea și regretul nu sunt unul și același lucru.  Persoanele cu o astfel de patologie a personalității pot simți regret (sau alte emoții negative) mai ales dacă sunt în mod direct afectate de situația în cauză. A simți remușcare înseamnă a avea un sentiment profund de îngrijorare în raport cu ceva ce ai făcut (intenționat sau neintenționat) și care a produs celorlalți o anumită suferință. E un răspuns moral la un eșec moral și se naște dintr-un sentiment de vinovăție. Regretul e focalizat pe sine, în timp ce remușcarea îi implică pe ceilalți.

Trăiți cu ochii larg deschiși și…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă….

https://www.drgeorgesimon.com/shame-guilt-regret-remorse-and-contrition/

https://www.sciencedaily.com/releases/2013/06/130619101434.htlm

Malkin, C. (2015), Rethinking Narcissism- The Bad -and Surprising Goog- about Feeling Special, Harper Collins Publishers.

Pagina dr. Malkin

https://news.yale.edu/2016/11/28/psychopaths-can-regret-bad-decisions-don-t-learn-them

Ultimele două postări au fost dedicate descrierii agresivității mascate și a tacticilor de manipulare  folosite de agresorii mascați. Am ținut reflectorul pe agresor și am explicat aici  de ce e important să cunoaștem, în primul rând, situația cu care avem de-a face.

Acum mutăm reflectorul pe cel manipulat, pe victimă. Încercăm să găsim modalitățile prin care poate ieși din ceață și poate reintra în roluri corecte în relațiile cu cei din jur.

Premisa de la care se pleacă este aceea că în relațiile disfuncționale,  agresorul e cel care stabilește regulile. Relația este dezechilibrată, iar victima abuzului riscă să-și piardă identitatea și dreptul său la un rol sănătos, într-o relație echilibrată. Despre aceste drepturi am scris aici.

În acest sens devine imperioasă redefinirea termenilor angajamentului, a relației și interacțiunii. Pentru acestea sunt necesare 6 condiții esențiale (Simons, 2010):

1. Să te eliberezi de concepțiile tale greșite asupra naturii umane și comportamentului uman

Cea mai importantă eroare, din acest punct de vedere, este să asumăm că toată lumea e la fel. Personalitățile agresive sunt foarte diferite de majoritatea dintre noi, nu gândesc ca noi și nu văd lumea cu aceiași ochi. Cam tot ce-am învățat și știm noi despre comportamentul oamenilor nu li se aplică…

2. Să evaluezi (mai) corect caracterul celorlalți

Rețineți că agresivitatea (fățișă sau mascată) transpare în  modalitățile obișnuite de comportament ale persoanei în relațiile cu ceilalți. Americanii au o expresie…If it walks and talks like a duck… Dacă merge și măcăie ca o rață… este o rață…Concluzia o trageți dvs…

Dacă o persoană tot timpul vrea să-și impună voința, spre ex., nu acceptă feedback niciodată vis a vis de comportamentul său, nu acceptă un răspuns negativ etc., puteți asuma în mod corect că aveți de-a face cu o personalitate agresivă.

Dacă o persoană  îți dă rareori un răspuns clar la o întrebare clară, dacă găsește întotdeauna scuze pentru comportamentele nepotrivite, te face mereu să te simți vinovat/ă și încearcă mereu să te arunce în defensivă prin folosirea unor tactici de manipulare și control, puteți asuma în mod corect că aveți de-a face cu o personalitate mascat agresivă.

3. Să îți crești nivelul de conștientizare de sine (self-awarness), adică să fii în mod special atent la aspectele propriului tău caracter/comportament

Avantajul major al oricărui manipulator este acela că își cunoaște victima și caracterul ei suficient de bine pentru a ști cum va răspunde la tacticile lui.  Știe, spre ex., dacă-i va căuta scuze sau dacă se va învinovăți sau dacă reacționează la rușine.

Dr. Simons ne sfătuiește ca, atunci când ne analizăm propriul comportament, să fim atenți la următoarele aspecte:

• Naivitatea. Mai ales dacă ești persoana căreia îi vine greu să creadă că alții ar putea minți, înșela sau ar putea fi lipsiți de empatie. Puteți manifesta ceea ce Dr. Simons numește negare “nevrotică” adică refuzul de a accepta realitatea doar după ce ați fost de o mulțime de ori în postură de victimă.
• Conștiința morală supra-dimensionată. Întrebați-vă dacă sunteți de obicei mai dur cu dvs. decât cu ceilalți. Sau dacă cineva vă rănește, vă grăbiți să vă învinovățiți mai degrabă pe dvs., iar lui să-i găsiți scuze pentru că așa e…uman etc….
• Încredere în sine scăzută. Poate că mereu vă îndoiți de dreptul dvs. de a vă îndeplini nevoi și dorințe (legitime) sau poate nu aveți încredere în capacitatea dvs. de a rezolva un conflict. Dacă vă regăsiți în astfel de descrieri e posibil să înăbușiți lupta din fașă și să deveniți defensivi atunci când sunteți provocat de o personalitate agresivă.
• Supra-intelectualizare. Sau poate că sunteți una dintre persoanele care se străduiesc prea tare să înțeleagă. Sau poate credeți că oamenii au comportamente nepotrivite doar atunci când există… un motiv rezonabil, legitim…în acest caz vă puteți iluziona că simpla înțelegere a acestor motive va schimba lucrurile. Aaveți mare grijă! Uneori, dacă vă concentrați prea mult pe posibilele cauze ale comportamentului celui care vă manipulează, puteți ajunge să îl scuzați. Sau riscați să cheltuiți mult timp și multă energie făcând asta încât vă auto-sabotați prin faptul că nu vă protejați și nu încercați să vă întăriți pe dvs.
• Dependența emoțională. E posibil să aveți caracteristicile unei personalități submisive, supuse și aveți temeri inconștiente legate de independență și autonomie. Cu cât sunteți mai dependent/ă emoțional de o persoană, cu atât sunteți mai vulnerabil la manipulare și exploatare.

4. Să recunoști și să numești corect tacticile de manipulare și să răspunzi în mod corespunzător. Învață tacticile și denumirile lor pe de rost! Am prezentat tacticile cele mai folosite aici și aici. Numește-le exact atunci când sunt folosite!

Și rețineți o  regulă fundamentală: Nu vă lăsați dărâmat de tactica în sine. Țineți minte că manipulatorul luptă pentru ceva. Apoi răspundeți doar în baza a ceea ce, în mod legitim, doriți sau aveți nevoie. Nu reacționați instinctiv sau defensiv.

5. Să încetezi să mai porți bătălii care sunt deja pierdute

Oamenii care sunt în mod frecvent victima abuzului sau manipulării devin atât de confuzi, frustrați și deprimați încât nu mai pot gândi clar și rațional. Dr. Simons consideră că deprimarea apare datorită sentimentelor de lipsă de putere și lipsă de speranță care însoțesc orice situație implacabilă, pe care nu o poți influența, o luptă pentru care nu ai șanse reale de câștig. Iar această luptă imposibil de câștigat pe care o duc victimele manipulării este, deseori, încercarea lor de a schimba persoana care îi abuzează și îi manipulează. Cad în capcana de a încerca mereu și mereu să își dea seama ce anume ar trebui să facă sau să spună pentru ca manipulatorul să se comporte diferit.

Însă aceasta e o luptă fără sorți de izbândă. Nu putem schimba pe nimeni! Nu putem fi responsabili decât de propriul nostru comportament, nu de al altcuiva! 

Această luptă continuă cu morile de vânt generează furie, frustrare, lipsă de speranță și depresie. O dată ce ajung la depresie, victimele nu mai au energia necesară pentru a se apăra….

6. Să știi cum să menții o poziție de putere personală în relațiile cu ceilalți

Timpul și energia noastră nu pot fi investite decât în propriul nostru comportament- este singurul asupra căruia avem control și putere de schimbare. Pentru multe din victimele abuzul și manipulării  e greu să accepte că trebuie să-și asuma povara de a-și schimba PROPRIUL COMPORTAMENT pentru a îmbunătăți relația cu manipulatorul.

Cei care au fost vreme îndelungată victima manipulărilor sunt, de obicei, storși de energie și nu se mai simt în stare să facă tot ei efortul de schimbare. Dar altă cale nu există. A aștepta ca el sau ea să schimbe e o iluzie care costă scump. Schimbarea o putem noi, cu noi înșine. O dată ce apar primele efecte, încrederea noastră se poate construi. Mai multe despre asertivitate, limite personale și acceptarea consecințelor lor în postarea viitoare.

Ca de obicei…Rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă….

Sursa:

Simon, G. K (2010), In Sheep’s Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People, Parkhurst Brothers Publishers Inc.