- “Nu există agonie mai mare decât aceea de a purta povara poveștilor nespuse dinăuntrul nostru” (Maya Angelou).
  • Despre blog
  • Contact
  • Informații cheie
    • Tulburări de personalitate
    • Tulburarea de personalitate narcisistă
    • Părinții narcisici
    • Copiii adulți ai narcisicilor
    • Abuzul emoțional (psihologic)
Despre blog
Contact
Informații cheie
    Tulburări de personalitate
    Tulburarea de personalitate narcisistă
    Părinții narcisici
    Copiii adulți ai narcisicilor
    Abuzul emoțional (psihologic)
  • Despre blog
  • Contact
  • Informații cheie
    • Tulburări de personalitate
    • Tulburarea de personalitate narcisistă
    • Părinții narcisici
    • Copiii adulți ai narcisicilor
    • Abuzul emoțional (psihologic)
 - “Nu există agonie mai mare decât aceea de a purta povara poveștilor nespuse dinăuntrul nostru” (Maya Angelou).
Vindecare

Kintsugi-arta cicatricilor prețioase

Niciun comentariu

 

Există oameni al căror suflet e întreg. Există și oameni care-și trăiesc viețile de parcă sufletul le-ar fi întreg. Pentru că nu pot, nu știu sau nu vor, nu se uită în urmă și nu-și pun problema de a uni punctele. Între ceea ce sunt, ce simt sau ce gândesc astăzi și ceea ce-au trăit în trecut. De multe ori nu e vorba de ignoranță. Uneori e vorba de frică. Alteori e chiar imposibilitatea de a considera valide legăturile între ieri și azi. Iar de multe ori, un astfel de excurs pare inutil și incapabil să mai răscumpere ceva din ceea ce s-a pierdut. La ce bun să mai dezgropăm trecutul?…

În mod evident, e o chestiune de opțiune și asumare. Fiecare e liber să aleagă atât adevăr cât poate duce la un moment dat al vieții sale….spunea Yalom undeva…

Din fericire sau din păcate…nimeni nu poate spune…eu nu mă număr printre ei. Și îmi asum, în mod evident, consecințele acestei alegeri. De multe ori…chinuitoare…

Eu cred că trecutul trebuie înțeles, numit…aerisit dacă se poate și integrat în poveștile noastre de viață. E un mecanism esențial, necesar pentru a nu mai repeta trecutul. Spun și repet mereu și mereu acest lucru pe blog. Vine o generație care trebuie să scoată scheletele din dulap. Pentru ca ce-a fost urât să se oprească la noi.

Dar acceptarea lucrurilor care-au fost, integrarea lor în povestea noastră de viață și asumarea lor în fața lumii vine cu un cost. Cu costul de a-ți expune vulnerabilitățile, rănile și cicatricile.

Aș vrea să nu fiu greșit înțeleasă. Nu vorbesc de exhibarea suferinței pentru a obține atenție din partea altora. Acolo e deja un alt teren. Pe care sper să nu pășesc vreodată.

Vorbim de necesitatea de a ne arăta așa cum suntem, cu tot ce ducem bun și rău în noi înșine. Cu tot ce-am reușit să transformăm, cu tot ce-am reușit să eliberăm, dar și cu tot ce ne atârnă încă de gât.

Am dat din întâmplare peste fotografiile vaselor japoneze reparate prin tehnica kintsugi. Și mi s-a părut atât de frumos acest concept încât mi-am dorit să-l împărtășesc aici, pe blog.

Kintsugi mai este denumită și arta cicatricilor prețioase.

Se spune că tehnica kintsugi a fost inventată în secolul al XV lea, când Ashikaga Yoshimasa, al optulea shogun al shogunatului Ashikaga și-a spart cana favorită de ceai. După ce, fără un rezultat care să-i convină, a trimis-o în China pentru a fi reparată, shogunul a cerut unor meșteșugari japonezi să o repare. Aceștia s-au hotărât să transforme cana shogunului într-o bijuterie prin umplerea fisurilor acesteia cu rășină lăcuită și praf de aur.

De multe ori noi înșine ne “spargem”. Și-atunci e nevoie să punem bucățile la loc și să ne facem „întregi” din nou. Pentru asta avem nevoie de rășină și praf de aur. De iubirea altora pentru noi și de iubirea noastră față de noi înșine. De sprijin și de un dram de compasiune față de noi înșine. Gășiți mai multe despre asta aici.

 

Nu ne putem lăsa definiți de fisurile noastre. Ne putem reîntregi și ne putem purta fisurile la vedere. Ca lecții prețioase despre completitudine și autenticitate….Am elaborat pe această temă în această postare despre creșterea post-traumatică.

Vă doresc tuturor să aveți răbdare și înțelegere față de voi înșivă în acest proces, uneori lung și agonizant, de reîntregire.

Ca de obicei…rămâneți aproape!  Mai ales de voi înșivă….

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3 ianuarie 2019
Scris de: prizonieriinoglinda

Abonează-te

Loading

Articole recente

  • Cum ne dăm seama că e narcisism patologic?
  • De ce agilitatea emoțională e mai importantă decât oricând?
  • Rămâi în prezența emoției dificile…
  • Meditația de tip mindfulness și relația cu conținutul minții tale
  • Nu toate traumele sunt la fel…

Arhive

  • decembrie 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • mai 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • august 2018
  • iunie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • noiembrie 2017

Categorii

  • Abuz
  • Copii adulți
  • Efectele Abuzului
  • Narcisism
  • Părinți narcisiști
  • Personalități dificile
  • Vindecare

© 2017 copyright Prizonieri în oglindă // Toate drepturile rezervate