- “Nu există agonie mai mare decât aceea de a purta povara poveștilor nespuse dinăuntrul nostru” (Maya Angelou).
  • Despre blog
  • Contact
  • Informații cheie
    • Tulburări de personalitate
    • Tulburarea de personalitate narcisistă
    • Părinții narcisici
    • Copiii adulți ai narcisicilor
    • Abuzul emoțional (psihologic)
Despre blog
Contact
Informații cheie
    Tulburări de personalitate
    Tulburarea de personalitate narcisistă
    Părinții narcisici
    Copiii adulți ai narcisicilor
    Abuzul emoțional (psihologic)
  • Despre blog
  • Contact
  • Informații cheie
    • Tulburări de personalitate
    • Tulburarea de personalitate narcisistă
    • Părinții narcisici
    • Copiii adulți ai narcisicilor
    • Abuzul emoțional (psihologic)
 - “Nu există agonie mai mare decât aceea de a purta povara poveștilor nespuse dinăuntrul nostru” (Maya Angelou).
Vindecare

Criticul intern sau abuzatorul din interiorul nostru

Niciun comentariu

“Este extrem de dificil să scapi de un abuzator, însă este chiar mai dificil să scapi de abuzatorul care locuiește înăuntrul tău.”

A fi critic cu tine însuți nu e, în sine, o problemă. Nu-ți poți ajusta comportamentul dacă nu te uiți cu onestitate și simț critic la tine. Această abordare e parte a superego ului nostru, partea psihicului care are grijă să respectăm valori morale și norme sociale.

Însă, ca în toate lucrurile, e nevoie de măsură. Dacă la cea mai mică greșeală pe care o faci, în mintea ta începe o adevărată tiradă împotriva ta, dacă automat gândurile care-ți vin în cap seamănă cu «Sunt un idiot/idioată că am făcut asta» «Nici măcar asta n-am reușit să fac cum trebuie» «Sunt defect(ă) și îmi voi face viața praf»  «Trebuie să fie perfect ca să»…sau altele din aceeași categorie și te prăbușești într-un sentiment acut de dispreț față de tine, atunci criticul tău intern este supradimensionat. Pete Walker spunea undeva că acest critic intern e un superego scăpat din lesă.

Sursa criticului intern se află în interacțiunile noastre timpurii cu persoanele care ne-au îngrijit. Este tendința exagerată a superego ului nostru care încearcă disperat să câștige aprobarea, acceptarea și iubirea părinților. O tendință care vine ca o consecință a unui tipar disfuncțional prin care părinții relaționează cu copilul: standarde exagerate și nepotrivite vârstei copilului, critica excesivă, lipsa de acceptare, dragostea condiționată, rușinarea copilului pentru comportamente sau emoții firești sau chiar disprețul față de copil manifestat fățiș. Cu fiecare experiență în care ți se spune că nimic din ce faci nu e bine, că alții mereu sunt sau pot mai mult, că niciodată nu e suficient, că n-ai dreptul să te simți trist sau furios sau deznădăjduit…această voce devine tot mai puternică. Iar dacă toate încercările copilului de face lucrurile perfect nu reușesc să câștige acceptarea sau aprobarea părintelui, criticul intern devine din ce mai caustic și mai ostil, devine o voce interioară virulentă care promovează ura de sine, dezgustul de sine și, în final, abandonul de sine.

Un copil care e condus de o astfel voce critică internă virulentă nu se poate gândi la altceva decât la toate felurile în care fie e “prea mult” sau, dimpotrivă, “nu destul” în raport cu așteptările părintelui. În acest fel eul sănătos nu are spațiul necesar pentru a se dezvolta. În final, identitatea copilului devine ea însăși extrem de critică.

Acest proces se face treptat și se cronicizează…criticul devine tot mai agresiv și comută progresiv de la vocea părintelui “Ești un copil rău/incapabil etc.” înspre internalizarea acestei voci în forma “Sunt un copil rău”. În timp, această auto-flagerare devine tot mai accentuată, deci “Sunt așa un ratat…patetic și fără nicio valoare…stupid și defect”

Această voce critică internă, crudă și totalitară, se află, în opinia anumitor autori, în miezul traumei complexe sau a stresului post-traumatic complex.

Într-o familie în care climatul predominant e unul de pericol, unde consecințele pentru greșeală sunt disproportionate, unde părintele pare imposibil de mulțumit, super-ego ul copilului este forțat să modifice lentila cu care se uită la el însuși și la lume și să-și construiască mecanisme prin care se poate apăra de dezaprobarea, furia sau disprețul părintelui. Perfecționismul e un mecanism la îndemână. Oferă copilului lipsit de putere și de sprijin un oarecare sens și o anumită direcție. Străduința de a fi perfect îi dă copilului un iluzoriu, dar necesar, sentiment de control.

Controlul și auto-controlul sunt căi sigure de urmat. Pentru că părinții care își abandonează emoțional copilul păstrează, de obicei, cele mai severe pedepse pentru momentele în care copiii se revoltă. Așa că a rămâne în siguranță presupune să faci tot ce trebuie, când trebuie și să îți controlezi comportamentul pentru ca nici o urmă de revoltă, tristețe sau amărăciune să nu iasă la suprafață.

Și cum faci asta? Construind acest abuzator intern care te împinge la limita puterilor tale, care îți fură timpul, energia și bucuria procesului. Rezultatul devine miza, bucuria progresului se pierde, învățarea trece în plan secund, iar costurile emoționale pe care le plătești uriașe.

Ce poți face cu acest critic intern virulent?

În primul rând, trebuie să-l identifici. Deși pare evident, de cele mai multe ori, identificarea acestei voci și, mai ales, a sursei ei nu se face atât se simplu cum ar părea. E un gând automat, cu care ai o relație veche și e parte din tine, astfel că poate fi dificil, la început, să-i pui legitimitatea la îndoială. În plus, nu uitați că a avut un rol…până la un punct funcțional în viața voastră. Cu toate costurile aferente, v-a ținut în siguranță. Dar ca adult poți acum înțelege felul în care a ceda în fața acestei voci te sabotează.

O dată ce ai identificat această voce ca o voce disfuncțională și dăunătoare poți încerca, de exemplu, să-ți imaginezi că atașezi acestei voci un buton cu care îi poți reduce volumul. Vizualizează un astfel de buton și rotește-l spre stânga. Dă vocea aia mai încet, până la punctul la care ai putea să îi ignori zgomotul.

Sau poți face un pas în spate și poți încerca să urmărești acțiunea din mintea ta din ipostaza unui observator. Încearcă să vezi că nu ești una cu acea voce, că ai o doză de liberate și control în raport cu ea. Adu-ți aminte că e o voce care ți s-a instalat în cap, ca un software străin și a cărui legitimitate o poți combate cu argumente. Cu toate situațiile în care realitatea faptelor tale nu coincide cu ce-ți spune ea.

E o abordare funcțională, dar probabil insuficientă. Mai e nevoie și de altceva, de un pas suplimentar. Acela al dezvoltării și cultivării unei voci interioare blânde care să ne transmită un mesaj de grijă și compasiune. Un soi de antrenor intern care să ne încurajeze, să ne laude și care să fie mândru de eforturile pe care le facem. Care să manifeste blândețe pentru lupta pe care o purtăm cu noi înșine și care să ofere sprijin, siguranță și confort. E o voce pe care o putem moși noi înșine, o putem cultiva și pe care putem alege să o ascultăm.

Ca de obicei,

Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă…

30 septembrie 2019
Scris de: prizonieriinoglinda
Vindecare

Cum arată relațiile sănătoase?

Un comentariu

Bine v-am regăsit!

Tot vorbim aici, pe blog, despre relații sănătoase. Cu noi înșine și cu cei din jurul nostru, fie că e vorba de familiile noastre sau colegii noștri de serviciu. Am vorbit, spre exemplu, în această postare despre drepturile de care ar fi bine să nu uităm pentru  cultiva relații sănătoase cu ceilalți.

Însă răsfoind un tratat de psihiatrie psihodinamică am dat de o frază apaținându-i lui O. Gabbard care m-a frapat prin simplitatea ei și prin felul în care esențializează ceea ce numim o relație sănătoasă.

Gabbard susține că relațiile sănătoase pot fi recunoscute după următorii indici:

  • empatia și grija față de sentimentele celuilalt
  • un interes real față de ideile celuilalt
  • abilitatea de a tolera ambivalența în relațiile de lungă durată fără a renunța
  • capacitatea de a conștientiza contribuția proprie în conflicte interpersonale.

Cumva, ideea necesității de a fi empatici și încercarea de a privi realitatea și din perspectiva celuilalt par evidente, la fel ca și interesul real față de ideile altcuiva.

Însă ultimele două elemente reprezintă, cred, chestiuni asupra cărora nu reflectăm îndeajuns în relațiile noastre.

Cred ca această capacitate de a tolera ambivalența fără a renunța presupune  nu doar o motivație puternică de a investi în acea relație, dar și un nivel scăzut de defensivitate și o bună capacitate de a ne controla impulsurile. Fiecare relație vine cu un…peisaj non-linear…sunt mereu ups and downs, un joc continuu de apropiere-depărtare care trebuie înțeles și acceptat. Dar pentru a face asta, pentru a accepta și a naviga acest dans al apropierii și depărtării e nevoie sa ne fi împrietenit bine cu emoțiile noastre și să ne cunoaștem foarte bine valorile. De asemenea, presupune să îți asumi și construiești propria identitate și să ai curajul de a da celuilalt spațiul de care are nevoie pentru a face același lucru. Și chiar dacă acest lucru te înfricoșează, să nu cedezi fricii.  E important să înțelegem că a ceda impulsului de moment nu e singura noastră variantă de răspuns. Între ce ni se întâmplă (stimul) și felul în care reacționăm (răspuns) există o multitudine de opțiuni. Avem libertatea de a alege răspunsul care ne reflectă cel mai bine valorile și persoana care vrem să devenim. Pentru asta, ca de obicei, e nevoie de cunoaștere de sine și muuultă munca cu noi înșine.

Al doilea element, capacitatea de a conștientiza contribuția noastră în conflict necesită, înainte de toate, să-ți pui ego ul pe modul mute. Sau măcar să-i dai volumul mai încet. Să fii suficient de onest cu tine și părțile tale întunecate și să nu le lași să preia controlul. Să te simți suficient de în siguranță tu cu tine, în primul rand, pentru  a putea recunoaște când greșești. Ca de obicei, pentru asta e nevoie de o fărâmă de auto-compasiune. Văd că revin des la tema asta…Am scris despre ea aici.

Lipsa de empatie și incapacitatea de a conștientiza contribuția într-un conflict sunt marcă a narcisismului patologic. Nu le așteptați de unde ele nu există. E ca și cum ați cere o sumă mare de bani împrumut unui om care trăiește de pe-o zi pe alta. Sau ca și cum ați vrea să beți apă dintr-o fântână seacă. Din păcate, fără conștientizare și efort fântâna chiar nu poate fi altfel decât seacă…

Iar dacă cumva le regăsiți în vreo formă la voi înșivă…narcisismul e o poveste cu multe nuanțe  (am scris despre acest continuum aici)…opriți-vă și reflectați. Și apoi lucrați să le schimbați. Sunt fundamentul oricărei relații sănătoase.

Ca întotdeauna…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă

23 septembrie 2019
Scris de: prizonieriinoglinda
Narcisism Părinți narcisiști

Mamă narcisică… întrebări pentru fiica ei…

6 comentarii

Bine v-am regăsit!

Am făcut un portret al mamei narcisice aici, aici, aici și aici, 

Am descris acolo diferite comportamente care ne pot da indicii despre narcisismul patologic al mamei și cum se răsfrânge acest comportament asupra copiilor ei. Am găsit însă în cartea lui Karyl McBride, tradusă recent la Editura Trei un chestionar care cred că poate ajuta mult fetele și femeile crescute de o mamă narcisică.

Faceți acest chestionar, răspundeți onest acestor întrebări și încercați să ieșiți din ceață…

  1. Când discuți cu mama ta chestiuni legate de viața ta, întoarce discuția astfel încât discuția devine despre ea?
  2. Atunci când discuți cu mama ta despre ceea ce simți, încearcă să facă sentimentele ei mai importante?
  3. Ai sesizat gelozie din partea mamei tale în ceea ce te privește?
  4. Este mama ta lipsită de empatie față de tine?
  5. Mama ta te sprijină doar în acele chestiuni care o reflectă pe ea drept o mamă bună?
  6. Ai simțit în mod constant o lipsă de apropiere emoțională în relația cu mama ta?
  7. Ai pus la îndoială în mod constant dacă mama ta te place sau te iubește?
  8. Face mama ta pentru tine anumite lucruri doar când există și alții care le pot vedea?
  9. Când se întâmplă ceva în viața ta (accident, boală, divorț) mama ta e mai preocupată de felul în care aceasta o afectează pe ea și mai puțin de ce anume simți tu?
  10. Este mama ta foarte preocupată de ce cred ceilalți (vecini, prieteni, rude, colegi)?
  11. Mama ta își neagă propriile sentimente?
  12. Mama ta preferă să te învinovățească pe tine sau pe alții decât să-și assume responsabilitatea propriilor acțiuni și sentimente?
  13. Este mama ta o persoană care e foarte ușor ofensată și care ține ranchiună pentru mult timp?
  14. Ai simți că ai fost ca o sclavă în relație cu mama ta?
  15. Simți că ai fost responsabilă de problemele mamei tale (îmbolnăviri, stress, dureri de cap etc.)?
  16. În copilărie a trebuit să ai grijă de nevoile fizice ale mamei tale?
  17. Te simți neacceptată de mama ta?
  18. Este mama ta foarte critică în ceea ce te privește?
  19. Te simți neajutorată în prezența mamei tale?
  20. Mama ta te rușinează deseori?
  21. Simți că mama ta te cunoaște cu adevărat?
  22. Mama ta se comportă de o manieră prin care transmite totul ar trebui să se învârtă în jurul ei?
  23. Ți se pare dificil să te vezi ca pe o persoană separată de mama ta?
  24. Mama ta vrea să îți controleze toate alegerile?
  25. Dispoziția mamei tale fluctuează de la a fi expansivă și egocentrică la a fi depresivă?
  26. Îți lasă mama ta impresia că e falsă și fățarnică?
  27. Consideri că a trebuit, ca și copil, să ai grijă de nevoile emoționale ale mamei tale?
  28. Te simți manipulată în prezența mamei tale?
  29. Te simți valorizată de mama ta mai degrabă pentru ceea ce faci, decât pentru ceea ce ești ca persoană?
  30. Este mama ta genul de persoană care controlează sau joacă rolul de victim sau martir?
  31. Te face mama ta să te comporți altfel decât simți?
  32. Mama ta se află într-o competiție cu tine?
  33. Mamei tale trebuie să-i iasă întotdeauna lucrurile așa cum vrea ea?

Cu cât mai multe întrebări ai bifat, cu atât mai probabil este ca mama ta să manifeste trăsături de narcisism patologic și asta să-ți fi cauzat mari dificultăți în copilărie și în viața ta de adult. Citește, informează-te, cere ajutorul unui specialist și aerisește toate locurile întunecate și îmbâcsite din sufletul tău.

Adaug acestui chestionar o listă pe care am găsit-o în cartea lui Susan Forward, Mothers who can’t love, o listă de prin care poți identifica în ce fel te-a afectat relația disfuncțională cu mama.

  • Te simți responsabilă pentru fericirea tuturor, dar nu și pentru a ta?
  • Te întrebi dacă mama ta te iubește și te simți rușinată că s-ar putea să n-o facă?
  • Crezi că nevoile, dorințele și așteptările mamei tale sunt mai importante decât ale tale?
  • Crezi că dragostea e ceva ce trebuie să câștigi?
  • Simți că orice ai face pentru mama ta, nimic nu va fi niciodată de ajuns?
  • Crezi că ai datoria să îți protejezi mama, chiar și de ideea că tocmai ea îți produce suferință?
  • Te simți vinovată și crezi că ești un om rău dacă nu satisfaci dorințele celorlalți, în special pe cele ale mamei tale?
  • Ascunzi detalii despre viața și sentimentele tale de mama ta, pentru că știi că va găsi modalități de a folosi aceste informații împotriva ta?
  • În mod constant cauți aprobare din partea celorlalți?
  • Indiferent de cât de multe ai realiza, te simți mica, speriată și vinovată?
  • Te întrebi dacă nu cumva e ceva cu tine care te împiedică să ai o relație cu un om care te iubește?
  • Ți-e teamă să ai copii (chiar dacă ți-i dorești) ca să nu ajungă “așa praf, ca mine”?

 

Rana provocată de o mamă narcisică e o rană adâncă, dar poți să nu rămâi un produs al unei istorii dificile. E un destin care poate fi depășit și care te poate învăța lucruri valoroase.

Ca de obicei,

Rămâneți aproape…mai ales de voi înșivă.

 

15 septembrie 2019
Scris de: prizonieriinoglinda

Abonează-te

Loading

Articole recente

  • Cum ne dăm seama că e narcisism patologic?
  • De ce agilitatea emoțională e mai importantă decât oricând?
  • Rămâi în prezența emoției dificile…
  • Meditația de tip mindfulness și relația cu conținutul minții tale
  • Nu toate traumele sunt la fel…

Arhive

  • decembrie 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • mai 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • august 2018
  • iunie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • noiembrie 2017

Categorii

  • Abuz
  • Copii adulți
  • Efectele Abuzului
  • Narcisism
  • Părinți narcisiști
  • Personalități dificile
  • Vindecare

© 2017 copyright Prizonieri în oglindă // Toate drepturile rezervate