Deși flamboaianți și atrăgători la începutul relațiilor lor, narcisicii au, de obicei, relații amare și de durată scurtă cu cei din jur. Problemele de relaționare stau în centrul narcisismului patologic și au drept cauză majoră lipsa de empatie pentru cei din jur.

Am citit recent un articol intitulat Can you move Narcissus? (Îl poți „mișca”, emoționa pe Narcis?) și rezultatele lui mi s-au părut demne de împărtășit pe blog.

So…să începem cu începutul. Ce e empatia? Empatia reprezintă capacitatea de a înțelege o altă persoană și de a-i împărtăși emoțiile. Are, deci, două componente majore:

–o componentă cognitivă, care presupune să înțelegi și să iei în considerare perspectiva și sentimentele altora și să ai disponibilitatea de a aprecia și de a te adapta acestei perspective diferite

–o componentă emoțională– care presupune să poți simți emoții orientate spre ceilalți (compasiune etc.)

Empatia joacă un rol esențial în relațiile dintre oameni, în crearea de legături între ei și în adoptarea unor comportamente de sprijin și ajutorare. Capacitatea de a privi o problemă din perspectiva unei alte persoane este fundamentul oricărui act de comunicare într-o relație sănătoasă. Are chiar și o amprentă fiziologică, în sensul în care cercetările arată că persoanele empatice răspund fizic chiar la suferința altora prin creșterea ritmului cardiac.

Hai să spunem că empatia e un soi de lipici social și un fundament al relaționării sănătoase cu ceilalți. Am scris mai multe despre relațiile sănătoase aici.

Să revenim la Narcis. Despre legenda lui am scris aici.

Asumpția comună este aceea că persoanele cu narcisism patologic sunt incapabile de empatie, că mecanismele lor de apărare sunt atât de puternice încât resping instant și la modul foarte rigid orice informație de spre sine care i-ar putea pune într-o lumină proastă. Astfel că, dacă îi spui unui narcisic „Mi-a fost atât de greu să fac față acestei situații pentru că tu ai ales să te comporți așa….te-aș ruga să fii mai atent(ă) la asta”, probabil că remarca îți va fi întâmpinată cu furie și negare. Sau, într-o notă anecdotică, dacă te plângă că te doare capul, un foarte posibil răspuns este „D-apoi pe mine…”

Teorii mai recente însă sugerează că lipsa de empatie a narcisicilor este, de fapt, o problemă de motivație. Adică sacrifică cu bună știință empatia pentru celălalt pentru a se simți mai bine cu ei înșiși (self-enhancement). Spre exemplu, Morf și colaboratorii arată într-un studiu din 2011 că narcisicii sunt suficient de flexibili pentru a se angaja în orice fel de acțiune care le poate servi scopurilor. Asta înseamnă că dacă să rezoneze cu celălalt le servește unui scop, atunci o vor face, altfel nu…

Studiul de care vreau să vă vorbesc le aparține lui Hepper și colaboratorilor săi și a fost publicat în 2014 în Personality and Social Psychology Bulletin.  Studiul și-a propus să analizeze mai în profunzime relația dintre narcisism și empatie și a avut trei faze.

În prima fază, autorii au prezentat participanților un scenariu și un material video cu o persoană aflată într-o situație de suferință moderată (despărțirea de partener) sau severă (o depresie clinică) și au încercat să afle dacă narcisicii pot fi capabili să manifeste empatie dacă sunt instruiți în mod expres s-o facă. Ce înseamnă asta? Că, dacă în urma instrucțiunilor narcisicii devin mai empatici, înseamnă că empatia redusă faimoasă deja a acestora nu reflectă o incapacitate, ci o lipsă de motivație. Cu cuvinte simple, pot fi empatici, doar că nu vor. Decât dacă le servește unui scop…

Rezultatele acestui prim studiu au arătat că narcisicii au într-adevăr scoruri mai reduse de empatie. Mai mult, narcisicilor le lipsește empatia indiferent dacă situația persoanei e moderată sau severă și indiferent dacă victima e culpabilă sau nu de situația pe care o relatează.

În a doua fază a studiului, au prezentat unui număr de 95 de participanți un documentar de 10 minute cu o femeie victimă a violenței domestice, dar pe o parte i-au instruit să încerce să se uite la perspectiva victimei «Imaginați-vă ce simte persoana din acest documentar și încercați să priviți situația din perspectiva ei ». Rezultatele au arătat că cei cu scoruri mari de narcisism, deși înclinați să nu fie empatici (vezi rezultate studiu 1) pot avea mai multă empatie pentru o persoană dacă sunt instruiți în mod expres să o facă.

În a treia fază…și aici văd valoarea studiului…au măsurat activarea sistemului nervos autonom. Găsiți câteva informații despre funcționarea sistemului nervos autonom aici. Rețineți că spuneam mai sus că o creștere a ritmului cardiac indică un răspuns empatic la suferința altora. Unui număr de 88 de participanți le-au fost aplicați electrozi pe umărul drept și glezna stângă pentru a le înregistra ritmul cardiac în timp ce ascultau o înregistrare audio în care o persoană povestea o despărțire dramatică de partenerul de viață.

Rezultatele au arătat că cei cu scoruri mari de narcisism au avut o rată cardiacă semnificativ mai scăzută când au fost expuși la suferința unei alte persoane, dar…și aici e un mare DAR… instructajul de a lua în considerare perspectiva persoanei pe care au auzit-o, i-a făcut să răspundă acestei situații în mod similar cu participanții cu narcisism moderat.

Concluzia autorilor studiului a fost aceea că empatia redusă a persoanelor cu narcisism accentuat este însoțită de o activare redusă a sistemului nervos autonom. În condițiile în care au răspuns natural la suferința cuiva, cei cu narcisism ridicat au avut o rată cardiacă semnificativ mai redusă decât cei cu narcisism scăzut. Persoanele cu narcisism patologic sunt, într-adevăr, mai puțin afectate de stimulii emoționali. DAR, în mod crucial, atunci când sunt instruiți să ia în considerare perspectiva persoanei aflate în suferință, participanții cu narcisism sever au răspuns cu același nivel de activare fiziologică la suferința altcuiva ca și cei cu n nivel redus de narcisism.

Ce înseamnă asta? Datele acestui studiu sugerează deci că nu sunt incapabili de empatie, ci nu sunt suficient de motivați să ia în considerare și perspectiva altcuiva.

Concluziile și le formulează fiecare…

Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă.

Hepper, E.G., Hart, C.M., Sedikides, C. (2014), Moving Narcissus: Can Narcissists be Empathic?, Personality and Social Psychology Bulletin, vol. 40(9), 1079-1091

Foto: Narcissus, by Claire McInnerny

 În articolul anterior, am deschis discuția despre limitele necesare în relațiile cu cei din jur pentru a ne proteja și a avea mai bine grijă de noi înșine. Premisa de la care pornim în setarea de limite este aceea că nevoile noastre contează cel puțin la fel de mult ca nevoile celorlalți și că relații sănătoase, despre care am vorbit aici, se fundamentează pe ideea reciprocității. Care sunt tipurile de granițe de care avem nevoie și pe care ar trebui să le exersăm?

Limitele fizice sunt cele referitoare referitoare la corpul, casa sau spațiul nostru de lucru sau  posesiunile noaste.

Limitele spirituale sunt necesare pentru a ne afirma și proteja valorile fundamentale și sistemul nostru de credințe, limitele legate de diferitele tipuri de relații pe care le avem cu cei din jur ne apără de manipulare, exploatare și relații nesănătoase, iar cele emoționale sunt necesare pentru a ne proteja de situații care ne destabilizează emoțional. Avem nevoie, de asemenea, de limite mentale, adică libertatea de a avea și de a ne afirma propriile opinii în condițiile în care putem exersa gândirea critică și ne putem păstra flexibilitatea.

 Un tip important de limite este cel legat de felul în care ne folosim sau, dimpotrivă, ne irosim timpul. Ajungem destul de târziu să înțelegem că nimic nu e mai prețios în viața asta decât timpul vieții noastre. Că e resursa care, o dată epuizată, nu mai poate fi nicicum refăcută. Astfel că…merită să ne gândim serios la felul în care folosim sau dimpotrivă irosim cea mai importantă resursă pe care o avem. Să ne construim limite legate de timpul nostru presupune să triem activitățile, oamenii sau situațiile care ne fură timpul…. În strânsă relație cu timpul stau resursele noastre de energie. Combustibilul pe care-l avem la dispoziție să ne trăim cât mai bine timpul vieții noastre. Și aici limitele sunt esențiale….nu tot ce poate fi făcut, chiar merită făcut. Nu toate situațiile, nu toate proiectele merită energia noastră. Atunci când luăm în serios construirea de limite trebuie să începem prin a identifica sursele noastre de energie (poate timpul în solitudine sau poate cel petrecut cu prietenii și familia, o plimbare în natură sau un roman bun) dar și situațiile prin care pierdem energia și să facem un calcul simplu…în relație cu proiectul vieții noastre, cu obiectivele și valorile noastre…care sunt situațiile, persoanele, activitățile…care ne susțin și care sunt cele care ne sabotează?

 Cum identificăm și comunicăm ce permitem și ce nu permitem în relația cu ceilalți?

Primul pas este, ca întotdeauna, self-awareness ul, conștientizarea. Trebuie să analizăm cu onestitate în ce arie a vieții noastre avem nevoie de mai mult spațiu (și-aici nu mă refer la spațiu fizic…), respect de sine, energie sau putere personală. E posibil ca, în cazul în care n-am exersat acest mușchi al atenției la propriile nevoi de ceva timp, să nu ne fie chiar simplu să identificăm și să numim aceste arii.  Ce poate ajuta în acest caz este analizarea situațiilor în care simțim că energia ne e furată și ne simțim secați și goi, împrejurările care ne fac să ne dea lacrimile fără un motiv aparent, dar mai ales situațiile în care ne simțim furioși.  Furia, deși o emoție cu renume prost, este emoția care exprimă instinctul nostru de auto-conservare- furia pe care o resimțim în relație cu anumite persoane sau situații indică o violare a limitelor noastre…de care suntem sau nu conștienți.

Apoi, ne-ar ajuta să ne luăm câteva momente de liniște și să punem pe foaie toate aceste DA uri și Nu uri care ne-ar ajuta să trăim în armonie cu nevoile și valorile noastre. Reține că e bine să avem anumite limite majore (limite principale) care sunt liniile directoare ale felului în care am vrea să relaționăm cu ceilalți (abuz fizic/emoțional, aventuri, consum de substanțe etc.) și limite secundare, mai flexibile și negociabile (locurile în care nu ne place să fim, prieteni nepotriviți etc.)

Putem urma, în procesul de identificare a limitelor, repere de genul:

1.      Oamenii nu au voie să ….(mă umilească, îmi refuze dreptul de a mă apăra de acuzații, să mă manipuleze etc.)

2.      Am dreptul să cer (sprijin, mai multe informații etc.) atunci când…

3.      Pentru a-mi proteja timpul și energia, e ok să ….(îmi închid telefonul și să nu fiu disponibil nonstop, să spun etc.)

Lucrează, spre exemplu, pe limitele în relațiile tale. Identifică rolurile și relațiile cele mai semnificative. Și marchează cu + relațiile în care ai mai mult control și cu – pe cele în care ai mai puțin. Alege una dintre aceste relații și analizeaz-o mai atent.

Simți că limitele tale sunt respectate? Dacă da, de ce se întâmplă asta? Dacă nu, de ce nu?

Ce fel de relație e? Cine inițiază contactul? Există reciprocitate în această relație? Dai și primești, la modul general, la fel? Sunt lucruri pe care ai vrea să le spui, dar simți că nu poți?

Sunt compatibile limitele tale cu limitele partenerului în această relație?

Și reține că e ok să fii oarecum flexibil cu limitele secundare, atâta vreme cât nu evoluează în limite principale. Ce schimbări ai putea să faci ca urmare a acestei analize?

În al doilea pas ar trebui să punem limitele identificate în aplicare. Poate că la început ți se va părea inconfortabil, dar pe măsură ce vei vedea efectele, îți va veni tot mai ușor.

Ca o primă recomandare, e important ca înainte de a trasa o limită în conversația/relația cu cineva, să-ți calmezi reacțiile emoționale puternice. Asta îți va da libertatea să acționezi din nevoile și obiectivele tale, nu din impulsurile de moment și din reacțiile emoționale condiționate.

În al doilea rând, folosește un limbaj direct și simplu. Ceva de genul “Nu permit să mi se vorbească la modul ăsta. Dacă vei continua așa, voi părăsi încăperea” sau, în situația în care cineva te presează să iei o decizie rapidă  “Va trebui să mă mai gândesc puțin. Prefer să nu iau decizii pripite” sau “Deși ceea ce faceți voi e foarte important și provocator, în acest an nu voi participa pentru că mi-am stabilit alte priorități”.

Nu explica prea mult, nu apăra sau supune dezbaterii poziția ta. Fii ferm și direct și ÎNTOTDEAUNA acționează conform limitei pe care ai trasat-o. Altfel lumea nu te va mai lua în serios și nevoile tale vor fi din nou ignorate. 

Ca întotdeauna…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă.

Black, J., Enns, G., (1997), Better Boundaries: Owning and Treasuring Your Life

Dragii mei…mânuța de oameni care citiți ce scriu eu aici…

Vă doresc tuturor pace și liniște, înțelepciunea de a vă alege bătăliile care merită purtate, puterea de a trece peste toate și de-a vă menține sufletul intact făcând asta și forța de a vă bucura de lucrurile bune din viețile voastre!

Sărbători fericite tuturor!

Ca de obicei…rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă.

Ultimele două postări au fost dedicate descrierii agresivității mascate și a tacticilor de manipulare  folosite de agresorii mascați. Am ținut reflectorul pe agresor și am explicat aici  de ce e important să cunoaștem, în primul rând, situația cu care avem de-a face.

Acum mutăm reflectorul pe cel manipulat, pe victimă. Încercăm să găsim modalitățile prin care poate ieși din ceață și poate reintra în roluri corecte în relațiile cu cei din jur.

Premisa de la care se pleacă este aceea că în relațiile disfuncționale,  agresorul e cel care stabilește regulile. Relația este dezechilibrată, iar victima abuzului riscă să-și piardă identitatea și dreptul său la un rol sănătos, într-o relație echilibrată. Despre aceste drepturi am scris aici.

În acest sens devine imperioasă redefinirea termenilor angajamentului, a relației și interacțiunii. Pentru acestea sunt necesare 6 condiții esențiale (Simons, 2010):

1. Să te eliberezi de concepțiile tale greșite asupra naturii umane și comportamentului uman

Cea mai importantă eroare, din acest punct de vedere, este să asumăm că toată lumea e la fel. Personalitățile agresive sunt foarte diferite de majoritatea dintre noi, nu gândesc ca noi și nu văd lumea cu aceiași ochi. Cam tot ce-am învățat și știm noi despre comportamentul oamenilor nu li se aplică…

2. Să evaluezi (mai) corect caracterul celorlalți

Rețineți că agresivitatea (fățișă sau mascată) transpare în  modalitățile obișnuite de comportament ale persoanei în relațiile cu ceilalți. Americanii au o expresie…If it walks and talks like a duck… Dacă merge și măcăie ca o rață… este o rață…Concluzia o trageți dvs…

Dacă o persoană tot timpul vrea să-și impună voința, spre ex., nu acceptă feedback niciodată vis a vis de comportamentul său, nu acceptă un răspuns negativ etc., puteți asuma în mod corect că aveți de-a face cu o personalitate agresivă.

Dacă o persoană  îți dă rareori un răspuns clar la o întrebare clară, dacă găsește întotdeauna scuze pentru comportamentele nepotrivite, te face mereu să te simți vinovat/ă și încearcă mereu să te arunce în defensivă prin folosirea unor tactici de manipulare și control, puteți asuma în mod corect că aveți de-a face cu o personalitate mascat agresivă.

3. Să îți crești nivelul de conștientizare de sine (self-awarness), adică să fii în mod special atent la aspectele propriului tău caracter/comportament

Avantajul major al oricărui manipulator este acela că își cunoaște victima și caracterul ei suficient de bine pentru a ști cum va răspunde la tacticile lui.  Știe, spre ex., dacă-i va căuta scuze sau dacă se va învinovăți sau dacă reacționează la rușine.

Dr. Simons ne sfătuiește ca, atunci când ne analizăm propriul comportament, să fim atenți la următoarele aspecte:

• Naivitatea. Mai ales dacă ești persoana căreia îi vine greu să creadă că alții ar putea minți, înșela sau ar putea fi lipsiți de empatie. Puteți manifesta ceea ce Dr. Simons numește negare “nevrotică” adică refuzul de a accepta realitatea doar după ce ați fost de o mulțime de ori în postură de victimă.
• Conștiința morală supra-dimensionată. Întrebați-vă dacă sunteți de obicei mai dur cu dvs. decât cu ceilalți. Sau dacă cineva vă rănește, vă grăbiți să vă învinovățiți mai degrabă pe dvs., iar lui să-i găsiți scuze pentru că așa e…uman etc….
• Încredere în sine scăzută. Poate că mereu vă îndoiți de dreptul dvs. de a vă îndeplini nevoi și dorințe (legitime) sau poate nu aveți încredere în capacitatea dvs. de a rezolva un conflict. Dacă vă regăsiți în astfel de descrieri e posibil să înăbușiți lupta din fașă și să deveniți defensivi atunci când sunteți provocat de o personalitate agresivă.
• Supra-intelectualizare. Sau poate că sunteți una dintre persoanele care se străduiesc prea tare să înțeleagă. Sau poate credeți că oamenii au comportamente nepotrivite doar atunci când există… un motiv rezonabil, legitim…în acest caz vă puteți iluziona că simpla înțelegere a acestor motive va schimba lucrurile. Aaveți mare grijă! Uneori, dacă vă concentrați prea mult pe posibilele cauze ale comportamentului celui care vă manipulează, puteți ajunge să îl scuzați. Sau riscați să cheltuiți mult timp și multă energie făcând asta încât vă auto-sabotați prin faptul că nu vă protejați și nu încercați să vă întăriți pe dvs.
• Dependența emoțională. E posibil să aveți caracteristicile unei personalități submisive, supuse și aveți temeri inconștiente legate de independență și autonomie. Cu cât sunteți mai dependent/ă emoțional de o persoană, cu atât sunteți mai vulnerabil la manipulare și exploatare.

4. Să recunoști și să numești corect tacticile de manipulare și să răspunzi în mod corespunzător. Învață tacticile și denumirile lor pe de rost! Am prezentat tacticile cele mai folosite aici și aici. Numește-le exact atunci când sunt folosite!

Și rețineți o  regulă fundamentală: Nu vă lăsați dărâmat de tactica în sine. Țineți minte că manipulatorul luptă pentru ceva. Apoi răspundeți doar în baza a ceea ce, în mod legitim, doriți sau aveți nevoie. Nu reacționați instinctiv sau defensiv.

5. Să încetezi să mai porți bătălii care sunt deja pierdute

Oamenii care sunt în mod frecvent victima abuzului sau manipulării devin atât de confuzi, frustrați și deprimați încât nu mai pot gândi clar și rațional. Dr. Simons consideră că deprimarea apare datorită sentimentelor de lipsă de putere și lipsă de speranță care însoțesc orice situație implacabilă, pe care nu o poți influența, o luptă pentru care nu ai șanse reale de câștig. Iar această luptă imposibil de câștigat pe care o duc victimele manipulării este, deseori, încercarea lor de a schimba persoana care îi abuzează și îi manipulează. Cad în capcana de a încerca mereu și mereu să își dea seama ce anume ar trebui să facă sau să spună pentru ca manipulatorul să se comporte diferit.

Însă aceasta e o luptă fără sorți de izbândă. Nu putem schimba pe nimeni! Nu putem fi responsabili decât de propriul nostru comportament, nu de al altcuiva! 

Această luptă continuă cu morile de vânt generează furie, frustrare, lipsă de speranță și depresie. O dată ce ajung la depresie, victimele nu mai au energia necesară pentru a se apăra….

6. Să știi cum să menții o poziție de putere personală în relațiile cu ceilalți

Timpul și energia noastră nu pot fi investite decât în propriul nostru comportament- este singurul asupra căruia avem control și putere de schimbare. Pentru multe din victimele abuzul și manipulării  e greu să accepte că trebuie să-și asuma povara de a-și schimba PROPRIUL COMPORTAMENT pentru a îmbunătăți relația cu manipulatorul.

Cei care au fost vreme îndelungată victima manipulărilor sunt, de obicei, storși de energie și nu se mai simt în stare să facă tot ei efortul de schimbare. Dar altă cale nu există. A aștepta ca el sau ea să schimbe e o iluzie care costă scump. Schimbarea o putem noi, cu noi înșine. O dată ce apar primele efecte, încrederea noastră se poate construi. Mai multe despre asertivitate, limite personale și acceptarea consecințelor lor în postarea viitoare.

Ca de obicei…Rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă….

Sursa:

Simon, G. K (2010), In Sheep’s Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People, Parkhurst Brothers Publishers Inc.

Azi o postare scurtă despre un instrument simplu, dar  puternic –regula celor 3 C– care vă poate ajuta atunci când vă aflați în relație cu o persoană cu o tulburare de personalitate și tindeți să vă asumați responsabilitatea pentru comportamentul acesteia.

Regula celor 3 C presupune că atunci când vă confruntați cu frustrarea, confuzia, furia sau vinovăția pe care astfel de relații le presupun, să încercați să vă amintiți aceste trei aspecte esențiale…cei 3C:

I didn’t Cause it– Nu eu am cauzat tulburarea

Deseori victimele abuzului tind să se învinovățească pentru abuz și îți pot pune întrebări de genul „Oare ce-am făcut de e atât de furios/furioasă?”. E o întrebare legitimă și necesară în relațiile sănătoase cu cei din jur. În astfel de relații a te întreba care a fost contribuția ta la o problemă e un semn de sănătate psihologică și responsabilitate personală.

Însă lucrurile nu sunt la fel de simple atunci când avem de-a face cu o persoană cu o tulburare de personalitate. Deseori aceștia caută justificări pentru comportamentul lor abuziv și scuza cea mai la îndemână e, de obicei, victima… Nu uitați că fiecare e responsabil de propriul comportament și trebuie să și-l asume. Nimeni nu poate fi responsabil de determinarea comportamentului altcuiva. Fiecare dintre noi ALEGEM să răspundem într-un anumit fel la ceea ce ni se întâmplă. Scuze de genul „L-am lovit pentru că m-a enervat”…pur și simplu nu stau în picioare…

I can’t Cure it– Eu nu pot vindeca tulburarea

Oricâte de nobile v-ar fi intențiile, rețineți că nu puteți vindeca o tulburare de personalitate. Pentru ca simptomele să se reducă e nevoie de o intervenție psihiatrică/psihologică în condițiile în care persoana nu neagă comportamentul său și impactul acestuia asupra celorlalți.

I can’t Control it– Eu nu pot controla tulburarea

Repet, succesul unei intervenții psihiatrice/psihologice va depinde de angajamentul persoanei în cauză. Fără un astfel de angajament schimbarea nu e posibilă. Iar asta e ceva ce dvs. nu puteți controla.

Sper ca regula celor 3C să vă ajute în momentele în care vă simțiți copleșiți de neputință, vină sau lipsă de speranță.

Ca de obicei…Rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă…

http://outofthefog.website/what-to-do-2/2015/12/3/the-3-cs-rule

Când se află în limite normale, sentimentul de îndreptățire (entitlement) se referă la experiența pe care o avem atunci când simțim că suntem stăpânii propriilor noastre acțiuni și când așteptăm răspunsuri rezonabile în relațiile noastre cu ceilalți. E sentimentul că ai dreptul la la propriile gânduri și emoții, la propriul tău spațiu inter și intrapersonal. Fundamentul e sentimentul că merităm astfel de drepturi în aceeași măsură în care și ceilalți au dreptul la ele.

Lipsa sentimentului de îndreptățire (non-entitlement) ne determină să nu recunoaștem și  să nu ne exprimăm anumite drepturi, așteptări sau dorințe. Fundamentul este un puternic sentiment de lipsă de valoare personală, simți că nu meriți să ai propriile gânduri, emoții și opinii.

Sentimentul exagerat de îndreptățire, marcă a narcisismului, se referă la așteptări nerezonabile de a primi din partea celorlalți tratament special sau supunerea lor automată  la cerințele tale.  Are la bază sentimentul că meriți mai mult decât alții, că ți se cuvine mai mult decât li se cuvine altora. E un sentiment global și nu se referă la situații specifice, ci e trăit de-a lungul tuturor situațiilor de viață. Continuă să citești

Am discutat aici și aici despre mama narcisică. Continuăm azi cu a treia parte a acestui text  care surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.

“ Mama narcisică trebuie să fie tot timpul în centrul atenției  Această nevoie e trăsătură definitorie a narcisistului și mai ales a mamelor narcisiste pentru care copiii există cu scopul de a fi o sursă de atenție și adorație.  Mamele narcisiste pot crea situații ciudate în care pot fi centrul atenției: sărbătoriri, comemorări, comportamente nepotrivite contextului doar ca reflectorul să fie pe ele.

Încearcă mereu să pună reflectorul pe ea și să strice orice ocazie în care altcineva e în centrul atenției (mai ales dacă e vorba de copilul căruia i s-a desemnat rolul de țap ispășitor). Mamele narcisice mai în vârstă vor folosi limitările naturale ale vârstei pentru a fabrica drame, fie își neglijează sănătatea, fie fac lucruri care știu că le sunt dăunătoare. Asta le dă posibilitatea să-și “recupereze investiția” pe care au făcut-o atunci când și-au antrenat copiii pentru ca aceștia să le ofere toată atenția lor. Ești într-o poziție extrem de dificilă: chiar dacă nu ai ce să faci sau dacă au fost niște cauze care puteau fi evitate ușor, dacă nu îi oferi atenția și asistența ta, vei crea o imagine foarte negativă pentru cei din jur…

Mamele narcisice manipulează emoțiile pentru a se hrăni cu durerea celor din jur  Acest comportament bizar și bolnav e atât de comun mamelor narcisice încât copiii lor ajung să le numească “vampiri emoționali”. Spune și face lucruri cu singurul scop de a răni, tachinează în legătură cu lucrurile pentru care ai o sensibilitate aparte (uneori chiar cu un zâmbet pe buze…). Strecoară câte un comentariu răutăcios sau aduce în conversații subiecte care sunt dureroase pentru tine studiindu-ți foarte atent reacțiile. Se hrănește cu emoțiile tale.

O altă formă de vampirism emoțional e cea prin care combină comportamentul de căutare a atenției cu o dorință ca ceilalți să se simtă inconfortabil, să sufere… Pentru că deseori joacă rolul martirului, construiește drame fabricate cu grijă bazate pe milă de sine. Plânge și se lamentează că nimeni n-o iubește, că toată lumea e egoistă, că nu mai vrea să trăiască, mai bine ar muri și gata!

Mai mult și chiar mai ciudat, astfel de episoade pot gravita și în jurul tragediilor altor persoane, iar ea povestește cât de mult suferă prin…asociere…Plânge pentru drama cuiva care e, de fapt, drama unui om care nu o preocupa deloc cu 5 minute mai devreme…

Mereu își impune propria ei voință  Insistă ca lucrurile să meargă doar cum vrea ea tot timpul. Va manipula în orice mod să obțină ce-și dorește, chiar dacă obiectivul în cauză nu merită efortul sau dacă acest efort transcede limitele unui comportament normal. Va face orice îi stă în putință pentru a-ți arăta că ei nu îi spui NU. Continuă să citești

Descrierea mamei narcisice pe care o găsiți mai jos e un text preluat de aproape toate site-urile care se ocupă de problematica părinților narcisici și efectele asupra copiilor lor. Textul poate fi folosit pentru uz necomercial, așa că l-am tradus de-aici, pentru că surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.

Pentru că e un text extrem de lung, articolul va apărea într-o serie de 4 postări.

“Pentru tot ce face există o scuză  Există mereu o scuză la îndemână sau o explicație. Actele de cruzime sunt îmbrăcate în termeni drăgăstoși. Acțiuni ostile le prezintă ca grijă pentru binele tău. Critica și jignirile sunt deghizate în îngrijorare. Vrea doar ce-i mai bine pt tine!!! Vrea doar să te ajute!!!

Rareori va spune cu subiect și predicat că ești inadecvat(ă). În schimb, de fiecare dată când îi spui că ai făcut ceva bun/bine va veni cu ceva ce fratele/sora/altcineva a făcut ceva care clar era și mai bun/bine. Sau te ignoră pur și simplu…însă în scurt timp va lansa o remarcă ironică sau plină de cruzime doar așa…ca să nu ți-o iei în cap.

Multe din critici sunt doar prin comparație. Îți va spune ce minunat(ă) e X sau ce bine s-a descurcat într-o anumită situație (situație cu care și tu te-ai confruntat!) sau ce părere bună are despre ei. Judecarea contrastului îți aparține…. Continuă să citești

Cu toții avem de-a face în profesia sau în viața noastră personală cu personalități dificile. Cum știm însă când e vorba, de fapt, de o tulburare de personalitate? De un aspect patologic?

Haideți să vedem ce înțeleg psihiatrii și psihologii prin termenul de “tulburare de personalitate. Când știm că avem de-a face cu un aspect patologic?

Informațiile de mai jos sunt preluate de pe site-ul APA (Asociația Psihiatrilor Americani) și sunt puțin mai tehnice. Mai multe informații, pentru cei interesați la: https://www.psychiatry.org/patients-families/personality-disorders/what-are-personality-disorders

Așadar, personalitatea este definită de APA ca însumând modalitățile de gândire, simțire și comportament care diferențiază o persoană de alta. Personalitatea noastră e influențată de experiențe, de mediu (situații de viață etc.), dar și de caracteristici moștenite.

O tulburare de personalitate reprezintă modalitatea de a gândi, simți și de a te comporta care deviază de la așteptările unei anumite culturi, care cauzează distress sau probleme de funcționare și care e stabilă în timp.

Înainte de a trece mai departe, haideți să definim și termenul de “distress” pentru că va apărea mult în postările următoare. În medicină distress-ul definește o stare negativă, aversivă în care persoana nu se poate adapta complet factorilor de stress cu care se confruntă și are comportamente dezadaptative.

Continuă să citești