Dragii mei…mânuța de oameni care citiți ce scriu eu aici…
Vă doresc tuturor pace și liniște, înțelepciunea de a vă alege bătăliile care merită purtate, puterea de a trece peste toate și de-a vă menține sufletul intact făcând asta și forța de a vă bucura de lucrurile bune din viețile voastre!
Sărbători fericite tuturor!
Ca de obicei…rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă.
Ultimele două postări au fost dedicate descrierii agresivității mascate și a tacticilor de manipulare folosite de agresorii mascați. Am ținut reflectorul pe agresor și am explicat aici de ce e important să cunoaștem, în primul rând, situația cu care avem de-a face.
Acum mutăm reflectorul pe cel manipulat, pe victimă. Încercăm să găsim modalitățile prin care poate ieși din ceață și poate reintra în roluri corecte în relațiile cu cei din jur.
Premisa de la care se pleacă este aceea că în relațiile disfuncționale, agresorul e cel care stabilește regulile. Relația este dezechilibrată, iar victima abuzului riscă să-și piardă identitatea și dreptul său la un rol sănătos, într-o relație echilibrată. Despre aceste drepturi am scris aici.
În acest sens devine imperioasă redefinirea termenilor angajamentului, a relației și interacțiunii. Pentru acestea sunt necesare 6 condiții esențiale (Simons, 2010):
Cea mai importantă eroare, din acest punct de vedere, este să asumăm că toată lumea e la fel. Personalitățile agresive sunt foarte diferite de majoritatea dintre noi, nu gândesc ca noi și nu văd lumea cu aceiași ochi. Cam tot ce-am învățat și știm noi despre comportamentul oamenilor nu li se aplică…
Rețineți că agresivitatea (fățișă sau mascată) transpare în modalitățile obișnuite de comportament ale persoanei în relațiile cu ceilalți. Americanii au o expresie…If it walks and talks like a duck… Dacă merge și măcăie ca o rață… este o rață…Concluzia o trageți dvs…
Dacă o persoană tot timpul vrea să-și impună voința, spre ex., nu acceptă feedback niciodată vis a vis de comportamentul său, nu acceptă un răspuns negativ etc., puteți asuma în mod corect că aveți de-a face cu o personalitate agresivă.
Dacă o persoană îți dă rareori un răspuns clar la o întrebare clară, dacă găsește întotdeauna scuze pentru comportamentele nepotrivite, te face mereu să te simți vinovat/ă și încearcă mereu să te arunce în defensivă prin folosirea unor tactici de manipulare și control, puteți asuma în mod corect că aveți de-a face cu o personalitate mascat agresivă.
Avantajul major al oricărui manipulator este acela că își cunoaște victima și caracterul ei suficient de bine pentru a ști cum va răspunde la tacticile lui. Știe, spre ex., dacă-i va căuta scuze sau dacă se va învinovăți sau dacă reacționează la rușine.
Dr. Simons ne sfătuiește ca, atunci când ne analizăm propriul comportament, să fim atenți la următoarele aspecte:
Și rețineți o regulă fundamentală: Nu vă lăsați dărâmat de tactica în sine. Țineți minte că manipulatorul luptă pentru ceva. Apoi răspundeți doar în baza a ceea ce, în mod legitim, doriți sau aveți nevoie. Nu reacționați instinctiv sau defensiv.
Oamenii care sunt în mod frecvent victima abuzului sau manipulării devin atât de confuzi, frustrați și deprimați încât nu mai pot gândi clar și rațional. Dr. Simons consideră că deprimarea apare datorită sentimentelor de lipsă de putere și lipsă de speranță care însoțesc orice situație implacabilă, pe care nu o poți influența, o luptă pentru care nu ai șanse reale de câștig. Iar această luptă imposibil de câștigat pe care o duc victimele manipulării este, deseori, încercarea lor de a schimba persoana care îi abuzează și îi manipulează. Cad în capcana de a încerca mereu și mereu să își dea seama ce anume ar trebui să facă sau să spună pentru ca manipulatorul să se comporte diferit.
Însă aceasta e o luptă fără sorți de izbândă. Nu putem schimba pe nimeni! Nu putem fi responsabili decât de propriul nostru comportament, nu de al altcuiva!
Această luptă continuă cu morile de vânt generează furie, frustrare, lipsă de speranță și depresie. O dată ce ajung la depresie, victimele nu mai au energia necesară pentru a se apăra….
Timpul și energia noastră nu pot fi investite decât în propriul nostru comportament- este singurul asupra căruia avem control și putere de schimbare. Pentru multe din victimele abuzul și manipulării e greu să accepte că trebuie să-și asuma povara de a-și schimba PROPRIUL COMPORTAMENT pentru a îmbunătăți relația cu manipulatorul.
Cei care au fost vreme îndelungată victima manipulărilor sunt, de obicei, storși de energie și nu se mai simt în stare să facă tot ei efortul de schimbare. Dar altă cale nu există. A aștepta ca el sau ea să schimbe e o iluzie care costă scump. Schimbarea o putem noi, cu noi înșine. O dată ce apar primele efecte, încrederea noastră se poate construi. Mai multe despre asertivitate, limite personale și acceptarea consecințelor lor în postarea viitoare.
Ca de obicei…Rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă….
Azi o postare scurtă despre un instrument simplu, dar puternic –regula celor 3 C– care vă poate ajuta atunci când vă aflați în relație cu o persoană cu o tulburare de personalitate și tindeți să vă asumați responsabilitatea pentru comportamentul acesteia.
Regula celor 3 C presupune că atunci când vă confruntați cu frustrarea, confuzia, furia sau vinovăția pe care astfel de relații le presupun, să încercați să vă amintiți aceste trei aspecte esențiale…cei 3C:
I didn’t Cause it– Nu eu am cauzat tulburarea
Deseori victimele abuzului tind să se învinovățească pentru abuz și îți pot pune întrebări de genul „Oare ce-am făcut de e atât de furios/furioasă?”. E o întrebare legitimă și necesară în relațiile sănătoase cu cei din jur. În astfel de relații a te întreba care a fost contribuția ta la o problemă e un semn de sănătate psihologică și responsabilitate personală.
Însă lucrurile nu sunt la fel de simple atunci când avem de-a face cu o persoană cu o tulburare de personalitate. Deseori aceștia caută justificări pentru comportamentul lor abuziv și scuza cea mai la îndemână e, de obicei, victima… Nu uitați că fiecare e responsabil de propriul comportament și trebuie să și-l asume. Nimeni nu poate fi responsabil de determinarea comportamentului altcuiva. Fiecare dintre noi ALEGEM să răspundem într-un anumit fel la ceea ce ni se întâmplă. Scuze de genul „L-am lovit pentru că m-a enervat”…pur și simplu nu stau în picioare…
I can’t Cure it– Eu nu pot vindeca tulburarea
Oricâte de nobile v-ar fi intențiile, rețineți că nu puteți vindeca o tulburare de personalitate. Pentru ca simptomele să se reducă e nevoie de o intervenție psihiatrică/psihologică în condițiile în care persoana nu neagă comportamentul său și impactul acestuia asupra celorlalți.
I can’t Control it– Eu nu pot controla tulburarea
Repet, succesul unei intervenții psihiatrice/psihologice va depinde de angajamentul persoanei în cauză. Fără un astfel de angajament schimbarea nu e posibilă. Iar asta e ceva ce dvs. nu puteți controla.
Sper ca regula celor 3C să vă ajute în momentele în care vă simțiți copleșiți de neputință, vină sau lipsă de speranță.
Ca de obicei…Rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă…
http://outofthefog.website/what-to-do-2/2015/12/3/the-3-cs-rule
Când se află în limite normale, sentimentul de îndreptățire (entitlement) se referă la experiența pe care o avem atunci când simțim că suntem stăpânii propriilor noastre acțiuni și când așteptăm răspunsuri rezonabile în relațiile noastre cu ceilalți. E sentimentul că ai dreptul la la propriile gânduri și emoții, la propriul tău spațiu inter și intrapersonal. Fundamentul e sentimentul că merităm astfel de drepturi în aceeași măsură în care și ceilalți au dreptul la ele.
Lipsa sentimentului de îndreptățire (non-entitlement) ne determină să nu recunoaștem și să nu ne exprimăm anumite drepturi, așteptări sau dorințe. Fundamentul este un puternic sentiment de lipsă de valoare personală, simți că nu meriți să ai propriile gânduri, emoții și opinii.
Sentimentul exagerat de îndreptățire, marcă a narcisismului, se referă la așteptări nerezonabile de a primi din partea celorlalți tratament special sau supunerea lor automată la cerințele tale. Are la bază sentimentul că meriți mai mult decât alții, că ți se cuvine mai mult decât li se cuvine altora. E un sentiment global și nu se referă la situații specifice, ci e trăit de-a lungul tuturor situațiilor de viață. Continuă să citești
Am discutat aici și aici despre mama narcisică. Continuăm azi cu a treia parte a acestui text care surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.
“ Mama narcisică trebuie să fie tot timpul în centrul atenției Această nevoie e trăsătură definitorie a narcisistului și mai ales a mamelor narcisiste pentru care copiii există cu scopul de a fi o sursă de atenție și adorație. Mamele narcisiste pot crea situații ciudate în care pot fi centrul atenției: sărbătoriri, comemorări, comportamente nepotrivite contextului doar ca reflectorul să fie pe ele.
Încearcă mereu să pună reflectorul pe ea și să strice orice ocazie în care altcineva e în centrul atenției (mai ales dacă e vorba de copilul căruia i s-a desemnat rolul de țap ispășitor). Mamele narcisice mai în vârstă vor folosi limitările naturale ale vârstei pentru a fabrica drame, fie își neglijează sănătatea, fie fac lucruri care știu că le sunt dăunătoare. Asta le dă posibilitatea să-și “recupereze investiția” pe care au făcut-o atunci când și-au antrenat copiii pentru ca aceștia să le ofere toată atenția lor. Ești într-o poziție extrem de dificilă: chiar dacă nu ai ce să faci sau dacă au fost niște cauze care puteau fi evitate ușor, dacă nu îi oferi atenția și asistența ta, vei crea o imagine foarte negativă pentru cei din jur…
Mamele narcisice manipulează emoțiile pentru a se hrăni cu durerea celor din jur Acest comportament bizar și bolnav e atât de comun mamelor narcisice încât copiii lor ajung să le numească “vampiri emoționali”. Spune și face lucruri cu singurul scop de a răni, tachinează în legătură cu lucrurile pentru care ai o sensibilitate aparte (uneori chiar cu un zâmbet pe buze…). Strecoară câte un comentariu răutăcios sau aduce în conversații subiecte care sunt dureroase pentru tine studiindu-ți foarte atent reacțiile. Se hrănește cu emoțiile tale.
O altă formă de vampirism emoțional e cea prin care combină comportamentul de căutare a atenției cu o dorință ca ceilalți să se simtă inconfortabil, să sufere… Pentru că deseori joacă rolul martirului, construiește drame fabricate cu grijă bazate pe milă de sine. Plânge și se lamentează că nimeni n-o iubește, că toată lumea e egoistă, că nu mai vrea să trăiască, mai bine ar muri și gata!
Mai mult și chiar mai ciudat, astfel de episoade pot gravita și în jurul tragediilor altor persoane, iar ea povestește cât de mult suferă prin…asociere…Plânge pentru drama cuiva care e, de fapt, drama unui om care nu o preocupa deloc cu 5 minute mai devreme…
Mereu își impune propria ei voință Insistă ca lucrurile să meargă doar cum vrea ea tot timpul. Va manipula în orice mod să obțină ce-și dorește, chiar dacă obiectivul în cauză nu merită efortul sau dacă acest efort transcede limitele unui comportament normal. Va face orice îi stă în putință pentru a-ți arăta că ei nu îi spui NU. Continuă să citești
Descrierea mamei narcisice pe care o găsiți mai jos e un text preluat de aproape toate site-urile care se ocupă de problematica părinților narcisici și efectele asupra copiilor lor. Textul poate fi folosit pentru uz necomercial, așa că l-am tradus de-aici, pentru că surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.
Pentru că e un text extrem de lung, articolul va apărea într-o serie de 4 postări.
“Pentru tot ce face există o scuză Există mereu o scuză la îndemână sau o explicație. Actele de cruzime sunt îmbrăcate în termeni drăgăstoși. Acțiuni ostile le prezintă ca grijă pentru binele tău. Critica și jignirile sunt deghizate în îngrijorare. Vrea doar ce-i mai bine pt tine!!! Vrea doar să te ajute!!!
Rareori va spune cu subiect și predicat că ești inadecvat(ă). În schimb, de fiecare dată când îi spui că ai făcut ceva bun/bine va veni cu ceva ce fratele/sora/altcineva a făcut ceva care clar era și mai bun/bine. Sau te ignoră pur și simplu…însă în scurt timp va lansa o remarcă ironică sau plină de cruzime doar așa…ca să nu ți-o iei în cap.
Multe din critici sunt doar prin comparație. Îți va spune ce minunat(ă) e X sau ce bine s-a descurcat într-o anumită situație (situație cu care și tu te-ai confruntat!) sau ce părere bună are despre ei. Judecarea contrastului îți aparține…. Continuă să citești
Cu toții avem de-a face în profesia sau în viața noastră personală cu personalități dificile. Cum știm însă când e vorba, de fapt, de o tulburare de personalitate? De un aspect patologic?
Haideți să vedem ce înțeleg psihiatrii și psihologii prin termenul de “tulburare de personalitate. Când știm că avem de-a face cu un aspect patologic?
Informațiile de mai jos sunt preluate de pe site-ul APA (Asociația Psihiatrilor Americani) și sunt puțin mai tehnice. Mai multe informații, pentru cei interesați la: https://www.psychiatry.org/patients-families/personality-disorders/what-are-personality-disorders
Așadar, personalitatea este definită de APA ca însumând modalitățile de gândire, simțire și comportament care diferențiază o persoană de alta. Personalitatea noastră e influențată de experiențe, de mediu (situații de viață etc.), dar și de caracteristici moștenite.
O tulburare de personalitate reprezintă modalitatea de a gândi, simți și de a te comporta care deviază de la așteptările unei anumite culturi, care cauzează distress sau probleme de funcționare și care e stabilă în timp.
Înainte de a trece mai departe, haideți să definim și termenul de “distress” pentru că va apărea mult în postările următoare. În medicină distress-ul definește o stare negativă, aversivă în care persoana nu se poate adapta complet factorilor de stress cu care se confruntă și are comportamente dezadaptative.
