Campania de denigrare este una din principalele arme din arsenalul narcisicului. Nu uitați că narcisicul, datorită sentimentului său exagerat de entitlement,  are întotdeauna dreptate și nu-și asumă niciodată responsabilitatea actelor sale. Așteaptă de la ceilalți supunere necondiționată la cerințele lor și iau personal opiniile sau acțiunile care sunt diferite de ale lor sau tentativele victimelor lor de a-și pleda cauza și de a-și revendica drepturile (naturale, sănătoase) în relație cu ei.

De ce se lansează narcisicii în campanii de denigrare a victimelor lor?  Pentru distrugerea credibilității, a reputației victimei și, în final, asasinarea caracterului acesteia. O dată ce îi fac pe ceilalți să nu mai investească victima cu încredere, orice va spune narcisicul despre ea cade pe teren fertil.  Narcisicul urmărește ca victima să se simtă izolată, singură sau lipsită de sprijin.

Un narcisic va folosi minciuni, exagerări, suspiciuni sau false acuzații și, de multe ori, se va ascunde în spatele unei aparențe de grijă…Prin astfel de neadevăruri și exagerări sau decontextualizări narcisicul poate insinua că victima este bolnavă psihic, nerezonabilă, incompetentă, abuzivă și că nu se poate avea înceredere în ea. Va vorbi oricui va dori să asculte. Va crea povești fantasmagorice pe care le va repeta de atât de multe ori încât va ajunge el însuși să le creadă. Devin noua lui realitate.

Celui care lansează o campanie de denigrare îi place sentimentul că “s-a răzbunat” pe victima lui și consideră că e complet justificat să aplici un astfel de tratament unei persoane care și-a permis o opinie diferită de a ta sau și-a permis să spună sau să facă lucruri care ciobesc fragila ta imagine de perfecțiune…

Ce se află în spatele nevoii narcisicului de a distruge reputația celui care i se opune sau care nu joacă așa cum dorește el? Mecanismul de downward comparison. Nu uitați! Pentru narcisic…imaginea e totul. Pentru a putea să-și mențină, în fața celorlalți și a lui însuși, o imagine perfectă, narcisicul trebuie să se compare cu ceilalți, dar ceilalți…trebuie mereu să iasă în dezavantaj. Iar ei…mereu deasupra, ca ființe superioare…E în fapt, o formă de reprimare a emoțiilor negative pe care le resimt ca rezultat al acțiunilor lui. E, deci, un mecanism de protecție a eu-lui.

Doar pictându-l pe celălalt ca diavol, se poate picta narcisicul pe sine ca înger….

Nu-și dau aseama de răul pe care îl fac și, din această cauză, nu vă așteptați să își ceară scuze sau să recunoască neadevărurile și exagerările pe care le spun. Însă asta nu-i disculpă. Fiecare om e responsabil de acțiunile, gândurile și emoțiile lui. Punct.

Ca o concluzie…Dacă nu ai încotro și trebuie să interacționezi cu un narcisic, încearcă să vorbești cu el doar în prezența altora sau prin modalități de comunicare care să permită dovezi (mail-uri, sms uri) pentru a nu-i da ocazia să denatureze adevărul. Nu dezvălui aspecte personale pe care le-ar putea folosi în încercările viitoare de denigrare.

Și încă ceva…dacă ați fost subiectul unei astfel de campanii, purtați-o ca pe o medalie de onoare! Nu faceți jocul și nu încercați să dezmințiți sau să vă disculpați! Tăcerea spune, de multe ori, mai mult decât toate cuvintele din lume…

Ca de obicei,

Rămâneți aproape….Mai ales de voi înșivă…

Astăzi vorbim despre hipervigilență, un efect durabil pentru persoanele cu istoric de traumă și care ne erodeză starea de bine în atât de multe feluri…fizic, psihic, spiritual. E ca un zgomot de fond care-ți însoțește fiecare gând, fiecare acțiune, fiecare emoție și care nu doar că-ți fură capacitatea de a te relaxa,  dar și capacitatea de a te bucura deplin de tine și de ceilalți. Un motor mereu turat care îți consumă resurse inutil, îți îngustează perspectiva, îți afectează creativitatea, îți fură spontaneitatea…

Pentru persoanele  care au trăit perioade lungi de timp în medii stresante și traumatice și care au trăit în mod constant anxietate, stress sau frică există riscul de a dezvolta o convingere fundamentală (la nivel conștient sau inconștient) că lumea e un loc periculos și că trebuie mereu să fim în gardă pentru a ne putea proteja de suferință. Continuă să citești

Trăim pe repede înainte, funcționăm mai mereu pe automatisme și facem un balet imposibil între rolurile (nu puține) cărora trebuie să le facem față, iar echilibrul nostru e tot mai fragil.  Dacă mai ducem cu noi și conflicte vechi nerezolvate sau dacă relații noastre sunt mereu tensionate rețeta pentru dezastru e clară. Iar dacă vii cu un trecut de stress cronic, s-ar putea să nu fii nici măcar în stare să recunoști o stare de pace și calm… Haideți să vedem cum ne putem ajuta…

Am vorbit în această postare despre funcționarea sistemului nostru nervos autonom și despre importanța activării SNA parasimpatic pentru a reduce starea de alertă pe care SNA simpatic o declanșează.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre o metodă simplă și extrem de puternică pe care o putem folosi oricare dintre noi, oricând și care are rezultate dovedite în sute de studii empirice. Avem nevoie, însă de un pic de context despre variabilitatea ritmului cardiac.

Ritmul cardiac e cea mai bună reflectare a stării noastre interne, a echilibrului nostru. Între creier și inimă există un dialog permanent. Semnalele pe care inima le trimite creierului influențează percepția, emoțiile și gândurile noastre.

Dacă trăiești constant într-o stare de fight or flight, VRC va fi foarte redusă. Dar cu cât sistemul nervos autonom e mai sănătos, cu atât suntem mai capabili să comutăm de la o stare la alta, ceea ce conferă sistemului flexibilitate și reziliență.

Variabilitatea ritmului cardiac (VRC) reprezintă variația timpului dintre bătăile inimii și e controlată de SNA autonom. O variabilitate crescută arată că organismul nostru poate schimba eficient ritmul cardiac în funcție de activitatea în care e angajat. În alt registru… poate funcționa ca o mașină scumpă care poate ajunge de la 0 la 100 km în 2,7 secunde. Continuă să citești

Am discutat aici despre impactul stress ului toxic asupra stării noastre de sănătate. Am arătat că unul din mecanismele principale prin care stressul cronic afectează sănătatea este reprezentat de disfuncțiile care apar în răspunsul la stress al organismului. Cred că e necesar să mergem puțin mai în detaliu ca să ne putem recunoaște și înțelege reacțiile organismului și să putem învăța tehnici și comportamente care ne pot ajuta să limităm efectele negative asupra sănătății noastre. Pentru asta sunt însă necesare câteva elemente fundamentale asupra fiziologiei sistemului nervos autonom (SNA).

Sistemul nervos autonom (SNA) reglează multe din procesele corpului nostru și operează în afara conștienței noastre. Menține echilibrul funcțiilor noastre vitale: respirația, ritmul cardiac, salivația, transpirația sau secrețiile glandulare.

SNA are două ramuri: SNA simpatic și SNA parasimpatic.  Cel mai simplu mod prin care le putem înțelege acțiunea e analogia cu frâna și accelerația unei mașini:  simpaticul e accelerația, iar parasimpaticul e cel care frânează.

Pe scurt, SNA simpatic e implicat atunci când suntem angajați în diferite acțiuni cu mediul nostru, procesăm mai ales informație din exterior și dispunem de un nivel ridicat de energie.

Spre deosebire de SNA simpatic, parasimpaticul conservă energia organismului și induce starea de relaxare a organismului.  Pe lângă alte funcții, acesta dilată vasele de sânge și ajută digestia, stimulează glandele salivare și accelerează peristaltismul ajutând la absorbția nutrienților din alimente.

SNA parasimpatic se activează când suntem neangajați cu mediul extern, nivelul de energie e scăzut, iar informația pe care o procesăm e informația pe care o primi de la propriul nostru corp (proprioceptivă).  SNA parsimpatic e cel care promovează recuperarea din experiențe stresante și întoarcerea organismului la o stare de echilibru (la homeostazie).

Mai multe despre modalitățile pe care le avem la îndemână pentru a ne activa SNA parasimpatic și a ne recupera din situații stresante în postări viitoare.

Așadar, simpaticul pregătește organismul să acționeze asupra mediului, iar parasimpaticul pregătește organismul pentru a acționa asupra lui însăși.

SNA simpatic e, așadar, implicat în răspunsurile imediate, rapide ale organismului nostru la condițiile în schimbare din mediu. Deși e responsabil de reacțiile fight or flight, SN simpatic e mai versatil de-atât (vom vorbi despre răspunsul de tip freeze într-o postare viitoare). Activarea lui cronică e responsabilă de efectele pe termen lung ale stressului cronic.

Am scris mai multe despre stressul toxic aici.

Ce anume declanșează valul de reacții orchestrate de SNA simpatic?

• pericolul
• durerea
• sentimentele negative, supărătoare
• un nivel scăzut al glicemiei
• anticipare unui eveniment (pozitiv sau negativ)
• violarea așteptărilor pe care le avem în anumite situații/de la anumite persoane etc.

Majoritatea acestor elemente definesc relațiile abuzive…fie că vorbim de relații parentale, de cuplu sau de muncă. În toate relațiile disfuncționale victima e într-o stare permanentă de activare, anticipează următoarea situație de conflict, duce în spate dezamăgire, tristețe, frică sau disperare, îi sunt violate aproape întordeauna așteptările…

Însă în cazul copiilor, lucrurile sunt chiar mai grave. Nadine Burke Harris spunea în acest talk  că, în cazul copiilor crescuți în familii abuzive „ursul (pericolul) vine acasă în fiecare seară”. Înseamnă a trăi constant în frică, într-o stare cronicizată de fight-or-flight, ne-echipat să înțelegi abuzul ca ceea ce este (un comportament disfuncțional al părintelui), învinovățindu-te constant pentru ce ți se întâmplă…

Impactul unor evenimente stresante crește și exacerbează reacțiile corpului nostru  mai ales atunci când: nu suntem echipați cu modalități sănătoase de răspuns emoțional, când percepem că nu avem control asupra situației, când nu avem speranță că putem ieși din situație sau când suntem lipsiți de suport.  Și oare nu așa arată majoritatea copiilor? Au ei dezvoltate funcțiile necesare reglării emoțiilor, au ei control asupra evenimentelor din familia în care trăiesc? Primesc suportul de care ar avea nevoie pentru a reduce din efectele devastatoare ale abuzului?

Cu siguranță nu. De fiecare dintre noi depinde să contribuim cu ceva…cu conștientizare, cu înțelegere, cu sprijin, cu politici publice (pentru cei în poziții de decizie) să limităm din efectele pe care abuzul le are asupra copiilor.

Să nu uit…un caz special îl reprezintă, în opinia mea, copiii părinților narcisici. De cele mai multe ori, cei din afara familiei nu sunt conștienți de abuzul care are loc în spatele ușilor închise. Am scris aici că pentru astfel de părinți imaginea perfecțiunii în rol de părinte e mereu mai importantă decât nevoile copilului. Iar imaginea asta trebuie menținută cu orice preț, cu prețul duplicității, cu prețul ipocriziei, cu prețul suferinței copilului.

Și poate reușim să ne echipăm cu o mai mare înțelegere a fenomenului (mai frecvent decât v-ați putea închipui la prima vedere) și să recunoaștem povara pe care o poartă pe niște umeri mici acești copii. Să le arătăm că îi vedem și că îi auzim. Și că suferința lor e legitimă…

Ca de obicei…rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă…