Bine v-am regăsit!

Am făcut un portret al mamei narcisice aici, aici, aici și aici, 

Am descris acolo diferite comportamente care ne pot da indicii despre narcisismul patologic al mamei și cum se răsfrânge acest comportament asupra copiilor ei. Am găsit însă în cartea lui Karyl McBride, tradusă recent la Editura Trei un chestionar care cred că poate ajuta mult fetele și femeile crescute de o mamă narcisică.

Faceți acest chestionar, răspundeți onest acestor întrebări și încercați să ieșiți din ceață…

1. Când discuți cu mama ta chestiuni legate de viața ta, întoarce discuția astfel încât discuția devine despre ea?
2. Atunci când discuți cu mama ta despre ceea ce simți, încearcă să facă sentimentele ei mai importante?
3. Ai sesizat gelozie din partea mamei tale în ceea ce te privește?
4. Este mama ta lipsită de empatie față de tine?
5. Mama ta te sprijină doar în acele chestiuni care o reflectă pe ea drept o mamă bună?
6. Ai simțit în mod constant o lipsă de apropiere emoțională în relația cu mama ta?
7. Ai pus la îndoială în mod constant dacă mama ta te place sau te iubește?
8. Face mama ta pentru tine anumite lucruri doar când există și alții care le pot vedea?
9. Când se întâmplă ceva în viața ta (accident, boală, divorț) mama ta e mai preocupată de felul în care aceasta o afectează pe ea și mai puțin de ce anume simți tu?
10. Este mama ta foarte preocupată de ce cred ceilalți (vecini, prieteni, rude, colegi)?
11. Mama ta își neagă propriile sentimente?
12. Mama ta preferă să te învinovățească pe tine sau pe alții decât să-și assume responsabilitatea propriilor acțiuni și sentimente?
13. Este mama ta o persoană care e foarte ușor ofensată și care ține ranchiună pentru mult timp?
14. Ai simți că ai fost ca o sclavă în relație cu mama ta?
15. Simți că ai fost responsabilă de problemele mamei tale (îmbolnăviri, stress, dureri de cap etc.)?
16. În copilărie a trebuit să ai grijă de nevoile fizice ale mamei tale?
17. Te simți neacceptată de mama ta?
18. Este mama ta foarte critică în ceea ce te privește?
19. Te simți neajutorată în prezența mamei tale?
20. Mama ta te rușinează deseori?
21. Simți că mama ta te cunoaște cu adevărat?
22. Mama ta se comportă de o manieră prin care transmite totul ar trebui să se învârtă în jurul ei?
23. Ți se pare dificil să te vezi ca pe o persoană separată de mama ta?
24. Mama ta vrea să îți controleze toate alegerile?
25. Dispoziția mamei tale fluctuează de la a fi expansivă și egocentrică la a fi depresivă?
26. Îți lasă mama ta impresia că e falsă și fățarnică?
27. Consideri că a trebuit, ca și copil, să ai grijă de nevoile emoționale ale mamei tale?
28. Te simți manipulată în prezența mamei tale?
29. Te simți valorizată de mama ta mai degrabă pentru ceea ce faci, decât pentru ceea ce ești ca persoană?
30. Este mama ta genul de persoană care controlează sau joacă rolul de victim sau martir?
31. Te face mama ta să te comporți altfel decât simți?
32. Mama ta se află într-o competiție cu tine?
33. Mamei tale trebuie să-i iasă întotdeauna lucrurile așa cum vrea ea?

Cu cât mai multe întrebări ai bifat, cu atât mai probabil este ca mama ta să manifeste trăsături de narcisism patologic și asta să-ți fi cauzat mari dificultăți în copilărie și în viața ta de adult. Citește, informează-te, cere ajutorul unui specialist și aerisește toate locurile întunecate și îmbâcsite din sufletul tău.

Adaug acestui chestionar o listă pe care am găsit-o în cartea lui Susan Forward, Mothers who can’t love, o listă de prin care poți identifica în ce fel te-a afectat relația disfuncțională cu mama.

• Te simți responsabilă pentru fericirea tuturor, dar nu și pentru a ta?
• Te întrebi dacă mama ta te iubește și te simți rușinată că s-ar putea să n-o facă?
• Crezi că nevoile, dorințele și așteptările mamei tale sunt mai importante decât ale tale?
• Crezi că dragostea e ceva ce trebuie să câștigi?
• Simți că orice ai face pentru mama ta, nimic nu va fi niciodată de ajuns?
• Crezi că ai datoria să îți protejezi mama, chiar și de ideea că tocmai ea îți produce suferință?
• Te simți vinovată și crezi că ești un om rău dacă nu satisfaci dorințele celorlalți, în special pe cele ale mamei tale?
• Ascunzi detalii despre viața și sentimentele tale de mama ta, pentru că știi că va găsi modalități de a folosi aceste informații împotriva ta?
• În mod constant cauți aprobare din partea celorlalți?
• Indiferent de cât de multe ai realiza, te simți mica, speriată și vinovată?
• Te întrebi dacă nu cumva e ceva cu tine care te împiedică să ai o relație cu un om care te iubește?
• Ți-e teamă să ai copii (chiar dacă ți-i dorești) ca să nu ajungă “așa praf, ca mine”?

Rana provocată de o mamă narcisică e o rană adâncă, dar poți să nu rămâi un produs al unei istorii dificile. E un destin care poate fi depășit și care te poate învăța lucruri valoroase.

Ca de obicei,

Rămâneți aproape…mai ales de voi înșivă.

Într-o țară în care fenomenul de enmeshment e o normă socială, să vorbești (uneori ca o moară stricată!) despre disfuncționalitățile relațiilor dintre părinți și copii devine o datorie morală. Am descris aici ce semnifică acest fenomen de fuziune emoțională cu părintele. Și efectele sale la nivelul identității noastre, a sănătății noastre emoționale și a calității relațiilor cu ceilalți.  Uitați-vă în jur și veți vedea nenumărate cazuri în care relațiile dintre generații, dintre părinți și copii sunt caracterizate de un nivel extrem de proximitate și intensitate.

Însă părintele narcisic, descris în detaliu aici, face din enmeshment un proiect de viață. Cred că din toate efectele pe care un părinte narcisic le are asupra copilului său (explicate aici), niciunul nu e mai distrugător si pervers cum e fuziunea cu părintele (enmeshment).

De ce îi spun distrugător? Pentru că nu numai că erodează, dar împiedică chiar formarea fundației viitorului adult: propria lui identitate.

De ce spun pervers? Pentru că e fuziunea e croită intenționat și manipulativ pentru a umple golul pe care orice părintele narcisic îl trăiește ca urmare a propriilor sale traume. Un gol interior pe care îl duce cu el în relația cu copilul lui. Părinții narcisici se raportează fundamental diferit la copiii lor comparativ cu părinții funcționali. Copilul e extensia părintelui. Oglinda lui. Iar datoria lui e să-l reflecte bine pe părinte. Cam ca oglinda mamei vitrege din Albă ca Zăpada. Oglinda trebuie să-i spună că e…cea/cel mai…

Transformat într-un obiect, copilul e mereu, pentru părinte, o sursă. De adulație, de confort emoțional, de ajutor. Părintele trăiește prin el, îl vede ca pe o extensie a propriei lui persoane și îl transformă într-un mijloc.

Mecanismul prin care copilul se ajustează acestui rol, pe care nu-l cere și pentru care nu e echipat este acela de a-și suprima propriile nevoi și dorințe și de a deveni invizibil. Flămând după nevoia de acceptare a mamei va face orice e necesar pentru a-i intra în voie…intersele părintelui vor deveni ale lui, preferințele părintelui vor fi preferințele lui, deciziile lui vor fi deciziile pe care părintele le aprobă.

Orice opinie separată, orice simptom de individualitate e perceput de mama narcisică drept un act de rebeliune, de trădare chiar și suprimat din fașă. Complianța extremă este prețul acceptării. Vina este mecanismul cu care îl ține legat. Dragostea necondiționată nu are loc în acest tablou.

Peg Strepp, a cărei carte, Daughter Detox,  v-o recomand din inimă  sumarizează foarte bine într-o postare această disoluție a granițelor. O mamă funcțională transmite copilului mesajul “Eu sunt eu și tu ești tu și te iubesc pentru că ești ceea ce ești”. În schimb mama fuzionată cu copilul transmite că “Tu ești eu și nu ești nimic fără mine”

Franz Ruppert numește trauma care se creează astfel drept traumă de identitate: “În loc să aibă nevoie de ceva de la mama sa pentru propria lui viață, un astfel de om are nevoie de mama sa. Ea devine un substitut pentru propria identitate. Si invers, o astfel de mamă are nevoie de acest copil golit de eul său ca substitut pentru propria identitate”.

Această traumă de identitate duce, în opinia lui Ruppert la trauma de iubire: “Clivate de un eu sănătos, propriile nevoi sunt acum subordonate persoanelor de la care se așteaptă iubire. Bunăstarea lor devine o nevoie strict personală. Acest lucru dă naștere unor idei iluzorii despre fericire și iubire: eu sunt fericit doar dacă tu ești fericit! Iar când nu te simți bine, eu sunt responsabil să te fac să râzi din nou. Trebuie să fac uz de tot ce am pentru a te elibera de suferință. Eu însumi nu sunt important, principalul este ca tu să te simți apoi mai bine”.

Efectele acestor legături le-am tot descris aici, pe blog. Dar le voi sumariza aici, din nou…ca să se închidă cercul: sentimente cronice de vină, anxietate și depresie, co-dependență, nevoia compulsivă de a reuși, negarea propriilor nevoi în relațiile de adult și…lista poate continua…

Și acest articol e un apel. La conștientizare. La self-awarness în relațiile pe care le construim cu proprii noștri copii. Un apel la a scoate scheletele din dulap, a rupe cercul de abuz și traumă pentru a nu împovăra și următoarea generație cu neputințele noastre, cu disfuncționalitățile și durerile noastre.

Ca de obicei…rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă…

Ruppert, F., Banzhaf, H., (coord.), (2018), Corpul meu, trauma mea, eul meu, Edit. Trei, Studii de caz Psihologie-Psihoterapie

Nimeni nu trăiește liber în familia narcisicului. Cu excepția lui. Restul…primesc roluri  desemnate exclusiv în propriul său interesul. Partenerul, copiii…fiecare are un rol specific…cu scopul fundamental de a construi și de a menține IMAGINEA narcisicului….Contează doar ce se reflectă din oglindă…

În familiile cu mai mulți copii, cele mai importante roluri sunt cele de copil de aur, țap ispășitor și copil pierdut.

Copilul de aur

Copilul care primește rolul copilului de aur este “alesul” părintelui narcisic. Acesta e văzut de părinte ca o extensie a sa, iar părintele trăiește vicariant prin el. Acest copil reprezintă imaginea perfectă a părintelui despre el însuși. Este fie foarte  frumos, fie are un anumit talent pe care părintele îl consideră impresionant, ceva ce permite să se laude cu acest copil. Copilul de aur e ales în mod specific pentru exploatare.

Copilul de aur nu poate greși. Niciodată. Dacă părintele ar găsi ceva de reproșat acestui copil, ar însemna că ceva e în  neregulă cu părinele însuși. Astfel că îi exagerează calitățile, îl pune pe un piedestal, îl idolatrizează ca pe un zeu. Însă acest copil este, în fapt, un bun…o posesiune a părintelui.

Părintele narcisic va încerca să îl asimileze și să fuzioneze cu el ca și cum ar fi una și aceeași persoană cu el. Termenul original este cel de enmeshment. Această fuziune presupune că nu există limite între copil și părinte, iar acest lucru îl face pe copil să nu-și poată construi o identitate separată de cea a părintelui.

Așteptările cărora trebuie să le facă față copilul de aur sunt imense. Prin aspectul său fizic sau performanțele sale, sarcina lui principală este să-l facă pe părinte să arate bine, să îi permit să prezinte în afară o imagine grandioasă, de perfecțiune. Cealaltă sarcină majoră este cea de a-l face pe părinte fericit….

Dacă însă nu reușește să îndeplinească aceste standarde, părintele se va întoarce împotriva copilului. Astfel că acesta învață foarte devreme că imaginea lui și calitățile lui superficiale și nu cele interioare sunt cele care îl fac plăcut și iubit. Iar acesta handicap îl va urmări mereu și îi va afecta toate aspectele vieții sale de copil, adolescent și adult.

Țapul ispășitor

Pentru copilul aflat în rol de țap ispășitor viața e foarte diferită. Așa cum copilul de aur nu poate greși, țapul ispășitor nu poate face absolut nimic bine. El e copilul considerat “sămânță rea, persoană inferioară, plin de defecte. Sarcina lui principală e cea de a purta pe umerii săi rușinea și furia părintelui narcisic. Este cel învinovățit pentru tot ce merge rău în familie.

Cu acest copil părintele narcisic e crud, critic și abuziv. Nu numai că nu e apreciat, dar e umilit în fața celorlalți deseori și i se transmite mereu că e neacceptat.

De obicei, țapul ispășitor este și copilul care vede dincolo de mască, cel care vede adevărul și cel care se sacrifică mereu. Prin urmare e cel care  mereu rănit. Cu toate acestea, e copilul care rămâne mereu autentic, indiferent de cât de abuzat sau folosit este.

Pare să nu aibă nevoi personale și își petrece întreaga copilărie încercând să îndeplinească așteptările părintelui. De cele mai multe ori în zadar. Orice-ar face, nimic nu va fi vreodată suficient de bine. Succesele lui fie vor fi trecute cu vederea, fie vor fi atribuite altcuiva.

Va internaliza toate etichetele pe care părintele i le pune, iar acestea îi vor defini toată viața atitudinea față de sine.

De obicei, țapul ispășitor este și cel mai onest membru al familiei narcisice. Nu reușește să treacă cu vederea nedreptățile din familie, astfel că va fi cel care va riposta sau se va revolta.

Din anumite puncta de vedere, copilul aflat în rol de țap ispășitor are mai multă libertate decât copilul de aur. Pentru că nu se află într-o relație de fuziune (enmeshment) cu părintele, are șanse mai mari să se distanțeze fizic de părintele narcisic și să-și dezvolte propria identitate. Problema este că simțul sinelui pe care reușește să și-l construiască de cele mai multe ori nu e coherent și pozitiv. Mereu se va simți de neiubit.

Copilul invizibil sau copilul pierdut

Copilul din aces rol nu e nici lăudat, nici criticat de părinte, E tratat ca și cum, pur și simplu, n-ar exista. Este copilul neglijat, părintele narcisic nu are nevoie de el în niciun fel și nu e interesat de nevoile lui.

Pentru că nimeni nu pare atent la nevoile lui, copilul invizibil nu așteaptă nimic și nu cere nimic. Din rațiuni de auto-conservare, acest copil se va izola, se va ascunde și se va retrage în sine. Are puțin prieteni și nu simte că-și găsește locul în niciun grup. Nu dezvoltă relații sănătoase și conexiuni autentice cu ceilalți. Pentru că nu preau au pe cine să se bazeze, acești copii devin foarte independenți- singuratici și izolați, dar auto-suficienți. Își va petrece viața simțindu-se lipsit de valoare și de neiubit.

Pentru copiii unici, lucrurile sunt chiar și mai complicate. Funcție de dispoziția și nevoile părintelui, copilul unic va avea roluri diferite. Poate fi copil de aur și apoi să cadă în dizgrație și să devină țap ispășitor. E confuzant și înnebunitor.

Câteva cuvinte și despre…celălalt părinte dacă acesta rămâne în relație cu soțul narcisic/soția narcisică. De multe ori, acesta are rolul celui care permite abuzul. De aici și termenul de Enabler… Enabler-ul (cel care permite)  sprijină imaginea de sine exagerată a partenerului/partenerei , sentimentul de îndreptățire, dar și comportamentul din relațiile cu ceilalți. Narcisicul își manipulează partenerul în mod tipic printr-o alternață de comportament bun-comportament rău. Enabler-ul mereu evită atacul și, în același timp, caută recompense- afecțiune, laudă, avantaje materiale. Trăiește deseori cu iluzia că el e singurul care-l poate înțelege și gestiona pe narcisic.

Încearcă să-l facă fericit pe narcisic și poate chiar deveni parte a abuzului dacă asta îl face să evite furia acestuia. Pot nega comportamentul narcisicului, pot să-i găsească scuze pentru abuz și minimalizează abuzurile acestuia din rațiuni de auto-conservare. „Iartă și uită” e una din frazele lor preferate. Dar nu uitați că a trecut printr-o viață de manipulare și spălare pe creier.

Enabler-ul e victima perfectă pentru narcisic. Sunt de obicei oameni liniștiți, cu care se poate vorbi ușor, placizi și, în aparență, empatici. De asemenea, sunt lipsiți de încerdere în ei înșiși și se pun mereu la îndoială. Vă întrebați, poate, ce-i ține lângă un narcisic. Pentru mulți sunt importante motivele religioase, pentru alții e perpetuarea unui tipar din propria lor familie. Alții rămân din frică…știu că narcisicul le poate face viața un iad, iar alții nu pleacă pentru că le e comod din alte puncte de vedere (material etc.).  Nici unul din aceste motive nu sunt, în fapt, importante. Important este că, dacă celălalt părinte asumă un astfel de rol, copilul rămâne singur, invalidat și lipsit de protecție în fața abuzului. Despre „moștenirea” unui părinte narcisic...aici...

Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă….

Un portret al mamei narcisice (4)

Închei azi portretul mamei narcisice început aici, aici și aici.

Vă reamintesc că descrierea pe care o găsiți mai jos e un text preluat de aproape toate site-urile care se ocupă de problematica părinților narcisici și efectele asupra copiilor lor. Textul poate fi folosit pentru uz necomercial, așa că l-am tradus de-aici https://sites.google.com/site/harpyschild/, pentru că surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.

„E infantilă. Deseori mamele narcisiste sunt pur și simplu infantile. Dacă refuzi să te lași manipulate(ă) să faci un anumit lucru, va plânge că nu o iubești, pentru că dacă ai fi iubit-o ai fi făcut ce vrea ea…O să-ți pară ție rău când va muri că nu te-ai supus…

Astfel de replici pot părea amuzante, dar narcicistul e foarte serios în privința lor. Atunci când erai copil, dacă o rugai să oprească un comportament care te rănea, îl justifica prin faptul că și tu, la rândul tău, ai făcut ceva comparabil. Ca și cum comportamentul infantil, normal vârstei poate fi o justificare pentru comportamentul infantil al unui adult. “Să plătească cu aceeași monedă” e parte a felului în care părinții narcisiști relaționează cu copiii lor. De fiecare data când nu reușești să-i dai atenția, deferența sau supunerea pe care crede că le merită, îți va “arăta ea ție”! Continuă să citești

Am discutat aici și aici despre mama narcisică. Continuăm azi cu a treia parte a acestui text  care surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.

“ Mama narcisică trebuie să fie tot timpul în centrul atenției  Această nevoie e trăsătură definitorie a narcisistului și mai ales a mamelor narcisiste pentru care copiii există cu scopul de a fi o sursă de atenție și adorație.  Mamele narcisiste pot crea situații ciudate în care pot fi centrul atenției: sărbătoriri, comemorări, comportamente nepotrivite contextului doar ca reflectorul să fie pe ele.

Încearcă mereu să pună reflectorul pe ea și să strice orice ocazie în care altcineva e în centrul atenției (mai ales dacă e vorba de copilul căruia i s-a desemnat rolul de țap ispășitor). Mamele narcisice mai în vârstă vor folosi limitările naturale ale vârstei pentru a fabrica drame, fie își neglijează sănătatea, fie fac lucruri care știu că le sunt dăunătoare. Asta le dă posibilitatea să-și “recupereze investiția” pe care au făcut-o atunci când și-au antrenat copiii pentru ca aceștia să le ofere toată atenția lor. Ești într-o poziție extrem de dificilă: chiar dacă nu ai ce să faci sau dacă au fost niște cauze care puteau fi evitate ușor, dacă nu îi oferi atenția și asistența ta, vei crea o imagine foarte negativă pentru cei din jur…

Mamele narcisice manipulează emoțiile pentru a se hrăni cu durerea celor din jur  Acest comportament bizar și bolnav e atât de comun mamelor narcisice încât copiii lor ajung să le numească “vampiri emoționali”. Spune și face lucruri cu singurul scop de a răni, tachinează în legătură cu lucrurile pentru care ai o sensibilitate aparte (uneori chiar cu un zâmbet pe buze…). Strecoară câte un comentariu răutăcios sau aduce în conversații subiecte care sunt dureroase pentru tine studiindu-ți foarte atent reacțiile. Se hrănește cu emoțiile tale.

O altă formă de vampirism emoțional e cea prin care combină comportamentul de căutare a atenției cu o dorință ca ceilalți să se simtă inconfortabil, să sufere… Pentru că deseori joacă rolul martirului, construiește drame fabricate cu grijă bazate pe milă de sine. Plânge și se lamentează că nimeni n-o iubește, că toată lumea e egoistă, că nu mai vrea să trăiască, mai bine ar muri și gata!

Mai mult și chiar mai ciudat, astfel de episoade pot gravita și în jurul tragediilor altor persoane, iar ea povestește cât de mult suferă prin…asociere…Plânge pentru drama cuiva care e, de fapt, drama unui om care nu o preocupa deloc cu 5 minute mai devreme…

Mereu își impune propria ei voință  Insistă ca lucrurile să meargă doar cum vrea ea tot timpul. Va manipula în orice mod să obțină ce-și dorește, chiar dacă obiectivul în cauză nu merită efortul sau dacă acest efort transcede limitele unui comportament normal. Va face orice îi stă în putință pentru a-ți arăta că ei nu îi spui NU. Continuă să citești

Am început să discut aici despre mama narcisică.

 Textul de mai jos  e preluat de aproape toate site-urile care se ocupă de problematica părinților narcisici și efectele asupra copiilor lor. Poate fi folosit pentru uz necomercial, așa că l-am tradus de-aici, pentru că surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.

„Mama narcisică subminează   Realizările tale sunt remarcate doar atâta vreme cât ea își poate asuma credit pentru ele. Orice succes pentru care ea nu-și poate asuma credit e fie ignorat, fie diminuat.  În contextele în care tu ești centrul atenției și nu există șansa ca ea să fie centrul atenției, va face tot posibilul fie să prevină respectivul context, fie să nu-și facă apriția, fie să plece mai devreme, fie să se comporte ca și cum nu-I așa mare lucru, fie prin a crea situații în care reflectorul poate fi pus pe ea. Spre ex., poate crea un scandal la nunta fiicei/fiului pentru a se asigura că e personajul principal!!!

Mama narcisică critică și denigrează  Prin toate mijloacele te lasă să crezi că ești mai puțin în ochii ei comparativ cu alții. Dacă cumva te plângi de comportamentul cuiva, îi va lua partea chiar chiar dacă nu cunoaște persoana respectivă. Și nu o face pentru că îi pasă de acele persoane sau dintr-un simț al dreptății. O face doar pentru a-ți reaminti că tu nu poți avea dreptate.

Face generalizări frecvente, de genul “Întotdeauna ai fost dificil(ă)!, Niciodată nu ești în stare să termini nimic!” sau lansează remarci colaterale de genul…pe ea nimeni n-o iubește, nimeni nu face nimic pentru ea sau toată lumea e egoistă…atunci când ești singura persoană din încăpere.

Îți minimalizează și ignoră opiniile sau experiențele. Ideile tale sunt primite cu condescendență sau acuzații (Citești prea multe! Eh, dargă, nu putem fi toți așa deștepți ca tine!) și va lua în râs chiar și cunoștințele pe care le ai în propriul domeniu de expertiză. Va primi astfel de informații cu ironii, grimase și exclamații (Nu mai spune!, Chiar așa?! Așa spune studiul ăla?)

Te face să te te îndoiești de mintea ta sau să pari nebun(ă)  Dacă încerci să o confrunți în legătură cu ceva ce-a făcut, își va spune să “ți se pare, ai o imaginație bogată”, că habar n-are despre ce vorbești etc. Va pretinde că nu-și amintește nici măcar evenimentele memorabile, negând cu înverșunare ce s-a întâmplat. Acest mecanism de manipulare extrem de agresiv este cunoscut drept GASLIGHTING și este comun tuturor formelor de abuz. Victimelor li se sabotează percepția realității astfel încât acestea ajung să nu mai aibă încredere în judecata, memoria sau intuiția lor. Victima devine astfel mai ușor de manipulat de abuzator.

Voi vorbi mai mult despre acest tip de abuz într-o postare separată. Continuă să citești

Descrierea mamei narcisice pe care o găsiți mai jos e un text preluat de aproape toate site-urile care se ocupă de problematica părinților narcisici și efectele asupra copiilor lor. Textul poate fi folosit pentru uz necomercial, așa că l-am tradus de-aici, pentru că surprinde foarte bine comportamentele și atitudinile mamei cu narcisism. Efectele acestor comportamente asupra copiilor lor le voi discuta în postările viitoare, dar pentru o imagine de ansamblu găsiți informații aici.

Pentru că e un text extrem de lung, articolul va apărea într-o serie de 4 postări.

“Pentru tot ce face există o scuză  Există mereu o scuză la îndemână sau o explicație. Actele de cruzime sunt îmbrăcate în termeni drăgăstoși. Acțiuni ostile le prezintă ca grijă pentru binele tău. Critica și jignirile sunt deghizate în îngrijorare. Vrea doar ce-i mai bine pt tine!!! Vrea doar să te ajute!!!

Rareori va spune cu subiect și predicat că ești inadecvat(ă). În schimb, de fiecare dată când îi spui că ai făcut ceva bun/bine va veni cu ceva ce fratele/sora/altcineva a făcut ceva care clar era și mai bun/bine. Sau te ignoră pur și simplu…însă în scurt timp va lansa o remarcă ironică sau plină de cruzime doar așa…ca să nu ți-o iei în cap.

Multe din critici sunt doar prin comparație. Îți va spune ce minunat(ă) e X sau ce bine s-a descurcat într-o anumită situație (situație cu care și tu te-ai confruntat!) sau ce părere bună are despre ei. Judecarea contrastului îți aparține…. Continuă să citești