Vă dorim liniște, pace și bucurii! Crăciun fericit și un An Nou plin de momente frumoase!

Și…ca de obicei,

Rămâneți aproape…mai ales de voi înșivă.

Dacă te afli sau te-ai aflat într-o relație cu o persoană cu narcisism patologic, e posibil ca nu de puține ori să rămâi șocat de acuzele care ți se aduc în momentele de tensiune. Ți se aduc acuze legate de comportamente, motivații sau trăsături de caracter care te contrariază și pe care le simți ca fiind nedrepte. Poți fi acuzat(ă) de lipsă de onestitate, de imoralitate și promiscuitate, de intenții îndoielnice, de încercări de sabotare, de lipsă de loialitate….lista poate continua la nesfârșit… Nu știi cum anume se poate ajunge la o astfel de concluzie și ce anume din comportamentul tău ar fi putut contribui la o astfel de percepție. Ești șocat, confuz și rănit că poți fi acuzat pe nedrept și fără drept de apel. Dacă acest joc durează de-o vreme, ajungi să te îndoiești de percepția ta de sine și poate chiar să fabrici dovezi pentru acuzele care se aduc…

Dacă te afli în acest punct, e cazul să te oprești. Să te oprești și faci o analiză onestă a propriului comportament. Dacă acuzele sunt fundamentate, asumă-ți responsabilitatea și schimbă ceva. Însă…cel mai probabil..ai de-a face cu mecanismul de proiecție al narcisicului. Nu uitați că scopul ultim al comportamentului unei persoane cu narcisism patologic este acela de a prezenta lumii și sieși un eu perfect, grandios, fără pată. Rețineți, pentru început asta. Și căutați mai multe informații aici.

Ce este proiecția? La un prim nivel de definire (așa cum a fost ea inițial conceptualizată de Freud), proiecția înseamnă că îți vezi propriile tale trăsături în altcineva. Este procesul prin care atribui anumite caracteristici, motivații sau trăsături de personalitate altei persoane, ca un mecanism prin care te aperi de faptul că tu însuți posezi aceste trăsături sau motivații. În acest fel este redusă anxietatea provocată de posesia unor aspecte negative și este menținută o imagine de sine pozitivă.

Mecanismul proiectiv este unul din mecanismele de apărare definitorii ale narcisicului pentru că îl ajută pe de-o parte să își mențină imaginea de sine imaculată (de care are nevoie ca de aer), iar pe de altă parte îl ajută să nu-și asume responsabilitatea niciunui comportament care provoacă suferință în relațiile sale. Nu uitați, are nevoie doar de răspunsuri pozitive din partea celorlalți pentru a-și construi această imagine. Trăsăturile care nu îi plac sunt proiectate de persoana narcisică asupra celorlalți.

Supusă mai multor studii, această noțiune mai riguroasă a proiecției (caracterul ei defensiv) nu a părut să aibă multe dovezi empirice, mecanismul părea incoerent, anumiți autori considerând proiecția defensivă chiar un mit.

La sfîrșitul anilor 90, Newman, Duff și Baumeister au propus un nou model explicativ al proiecției defensive. Aceștia arată că oamenii încearcă să suprime gândurile și emoțiile despre o anumită trăsătură pe care o au (de ex. lipsa de onestitate), iar aceste eforturi de supresie fac, în mintea lor, acele categorii de trăsături foarte accesibile…astfel că le vor folosi mai frecvent atunci când își formează impresii despre ceilalți.

Studiile prin care acestă teorie a fost testată susțin acest mecanism. Astfel că Newman și colegii săi au arătat într-o serie de studii că cei care suprimă gânduri și emoții au o tendință mai accentuată de a nega că au o anumită trăsătură negativă, chiar dacă cei care îi cunosc îndeaproape pot confirma că o posedă. De asemenea, au o tendință mai accentuată de a interpreta comportamentul celorlalți (mai ales în condiții de ambiguitate) ca reflectând acele trăsături negative. Adică neagă la ei înșiși trăsăturile negative și văd acele trăsături mai frecvent în ceilalți.

Proiecția rezultă din încercarea de a suprima gânduri și emoții legate de anumite trăsături negative identificate în noi înșine. Proiecția este, deci un rezultat al defensei, nu strategia defensivă în sine. Indiferent dacă e o cauză sau un efect, proiecția e un mecanism periculos. Dacă suntem noi cei care proiectăm, vom deveni opaci la propriile noastre defecte și nu vom evolua înspre a fi oameni mai rotunzi și mai ajustați. Cu toții putem avea acestă tendință înspre proiecție. Ca de obicei, cu self-awarness și onestitate față de noi înșine putem identifica acest mecanism și îl putem controla.

Însă în relație cu un narcisic, e nevoie de ceva mai mult: e necesar să stabilești o limită și să nu accepți proiecția. Nu te apăra și nu te justifica pentru că nu vei face decât să legitimezi proiecția și să dai apă la moară conflictului!  Răspunde simplu cu Nu sunt de acord cu asta! Sau Eu nu văd așa lucrurile, asta e părerea ta! sau Nu-mi asum responsabilitatea pentru asta!

Părăsește conversația și caută reperele în tine.  Știu cât de greu poate fi să faci asta, dar…ca multe alte lucruri…și această atitudine de a te încrede în mintea și percepția ta poate fi învățată. Cu efort și persistență. Relația cu un narcisic (mai ales dacă ți-a fost părinte și ți-a scris software ul într-un anumit fel) te poate face să trăiești într-un dubiu cronic. Gaslighting ul, ca tactică de manipulare insidioasă și puternică, despre care am vorbit aici, are ca efect o erodare a identității victimei și a sentimentului realității.

Dacă suntem la celălalt capăt al proiecției și nu înțelegem ce se întâmplă, devenim un soi de coș de gunoi în care se deșartă mizerii care nu ne aparțin. Și asta nici măcar n-ar fi atât de grav. Mai grav ar fi chiar să ajungem să le credem. ..

Rămâneți aproape. Ma ales de voi înșivă…

Surse:

Baumeister, R.F., Dale,K., Sommer, K.L, (1998) Freudian Defense Mechanisms and Empirical Findings in Modern Social Psychology: Reaction Formation, Projection, Displacement, Undoing, Isolation, Sublimation, and Denial, Journal of Personality 66:6

www.psychologytoday.com

Am descris aici conceptul de compasiune față de sine așa cum a fost el descrie inițial de Kristin Neff. Spuneam acolo că a avea compasiune față de sine presupune trei elemente principale:

Blândețe și bunătate față de sine în momentele dificile și reducerea auto-criticii 

Să fim conștienți că suferința este o experiență comună, a noastră, a tuturor.

Mindfulness- conștientizarea profundă și acceptarea experienței momentului prezent.

Astăzi aș vrea să ilustrăm printr-un exemplu simplu acest concept pe care îl putem exersa în momentele dificile ale vieții noastre. Ce ar trebui să ne spunem și…mai ales…cu ce fel de atitudine față de noi înșine pentru a cultiva acest sentiment de compasiune față de sine?

La următoarea situație dificilă cu care vă confruntați…poate cineva v-a rănit sau poate ați rănit pe cineva, ați avut un eșec sau v-ați comportat sub standardele voastre, începeți prin a vă spune:

Acesta este un moment de suferință (mindfulness)

Suferința e parte a vieții tuturor oamenilor (experiență comună a umanității)

Apoi, așezați-vă mâinile peste zona inimii, simțiți căldura acestei atingeri și remarcați mișcarea continuă de ridicare și coborâre a pieptului.

Spuneți-vă apoi (blândețe față de sine):

Fie ca eu să pot fi blând(ă) cu mine

Fie ca eu să mă accept așa cum sunt

Puteți adăuga apoi și alte fraze în funcție de situația concretă în care vă aflați și de nevoile pe care le aveți în această situație.

Fie ca eu să fiu în siguranță

Fie ca eu să mă pot ierta

Fie ca eu să pot îndura această suferință

Fie ca eu să fiu puternic(ă)

Fie ca eu să pot accepta circumstanțele vieții mele

Fie ca eu să îmi pot găsi pacea.

Ca de obicei…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă..

sursa foto: Betteena Marco/HIGHLANDE