Tulburarea de personalitate narcisistă

Diagnosticul oficial al tulburării de personalitate narcisiste

 

Diagnosticul tulburării de personalitate narciciste se face folosind criteriile Manualului de Diagnostic al Tulburărilor Mentale (DSM).

Ediția a Va a Manualului de Diagnostic construiește diagnosticul tulburării în jurul a două elemente principale: problemele în funcționare personalității și trăsături patologice de personalitate.

A. Probleme în funcționarea personalității manifestate prin:

Probleme în funcționarea personală (a sau b):

a.Identitate: referențiere excesivă la ceilalți pentru a se defini pe sine și pentru a-și regla stima de sine, evaluarea de sine exagerată, fie în exces, fie în deficit sau poate oscila între extreme, reglarea emoțiilor oglindește fluctuațiile stimei de sine

b. Auto-direcționarea: Obiectivele sunt formulate pentru câștigarea aprobării celorlalți, standardele personale sunt fie nerezonabil de ridicate cu scopul de a se vedea pe sine drept excepțional, fie prea scăzute din cauza unui sentiment de îndreptățire, deseori nu-și conștientizează propriile motivații

și   2.  Probleme în funcționarea interpersonală (a sau b):

a. Empatie: abilitate redusă de recunoaște și de a se identifica cu sentimentele și nevoile celorlalți, excesiv de atent la reacțiile celorlalți, dar doar dacă le percepe ca fiind relevante pentru sine; supraestimarea sau subestimarea efectului pe care îl are asupra celorlalți .

b. Intimitate: Relații în general superficiale și care există doar pentru a servi reglării stimei de sine; reciprocitatea e constrânsă de interes autentic scăzut pentru experiențele celorlalți și de predominanța nevoii personale de a câștiga

 B. Trăsături patologice de personalitate în următoarele domenii:

  1. Antagonism, caracterizat de :

a. Grandiozitate: sentimente de îndreptățire, fie manifest (overt), fie discret (covert), ego-centrism, convingerea că e mai bun decât ceilalți, condescendent în raport cu ceilalți

b. Căutare de atenție: încercări exagerate de a atrage atenția celorlalți asupra sa și de a fi în atenția celorlalți, caută admirație

 

C. Problemele în funcționarea personalității și expresia trăsăturilor de personalitate sunt relativ stabile în timp și în funcție de context.

D. Problemele în funcționarea personalității și expresia trăsăturilor de personalitate nu sunt mai bine înțelese ca normă pentru stadiul de dezvoltare a persoanei sau mediului socio-cultural.

E. Problemele în funcționarea personalității și expresia trăsăturilor de personalitate nu sunt datorate doar efectelor directe ale unei substanțe (medicație, abuz de droguri) sau unei condiții medicale generale (traumatisme craniene severe).

 

Ce ne spun, în cuvinte mai simple, aceste criterii?

Elementele centrale al tulburării sunt  nevoia de a se simți speciali și nevoia ca ceilalți să remarce acest lucru, deci să le acorde atenția cuvenită. Pentru narcisist a nu avea atenție sau a nu fi admirat este echivalentul lui a nu exista. Imaginea de sine supradimensionată, păstrarea acesteia devine motivație esențială a comportamentului.

Grandiozitatea narcisistului (adică sentimentul că e unic, special sau superior) se poate exprima însă în modalități foarte diverse. Te poți simți special având cele mai scumpe haine sau “cele mai bune cuvinte” așa cum face președintele Americii, însă poți fi special pentru că ești cel care suferă cel mai mult sau ești o victimă a cruzimii celorlalți.

Grandiozitatea se poate exprima prin așteptări nerealiste de la ceilalți, aspirații foarte mari și ego-centrism, dar și prin fantezii despre ambiții neîmplinite de succes, putere, relații ideale etc.

Grandiozitatea narcisicului îl face să aibă sentiment de îndreptățire (entitlement) având convingerea că, datorită faptului că e special, are dreptul la tratament special. Se comportă ca și cum ceilalți îi datorează ceva mereu. Acest sentiment de îndreptățire devine patologic atunci când persoana se așteaptă la tratament special, călcând drepturile celorlalți în picioare.  Iar asta se traduce prin abuz, prin exploatare în relațiile cu ceilalți. Vorbim de un tipar stabil de comportament prin care narcisicul face orice e nevoie pentru a-și satisface nevoile, indiferent de costurile pe care această atitudine le are asupra celorlalți. Minte, exagerează sau distorsionează realitatea, manipulează  și folosește șantajul emoțional, este abuziv emoțional pentru a-și asigura controlul în relații și pentru a păstra o imagine de sine pozitivă.

Afectarea relațiilor se datorează și unui al treilea element-empatia redusă. Empatia descrie capacitatea de a înțelege sau de a simți ce simte celălalt din punctul lui de vedere, deci capacitatea de a te pune în poziția lui.

Narcisiștii au probleme în a recunoaște și de a se identifica cu sentimentele și nevoile celorlalți, sunt atenți la reacțiile celorlalți doar dacă le percep ca fiind relevante pentru ei. Empatia redusă se exprimă și prin supraestimarea sau subestimarea efectului pe care îl au asupra celorlalți.

Toate aceste comportamente deviază de la normă, sunt stabile în timp și nu pot fi puse pe seama unor condiții precum traumatismele craniene  sau consumul de substanțe.

Este un portret foarte sumar al acestei tulburări.

 

Veți găsi la Prizonieri în Oglindă descrieri amănunțite ale acestor comportamente și cum se “traduc” ele în felul în care narcisiștii  își cresc copiii și își gestionează relațiile cu ceilalți.