Când se află în limite normale, sentimentul de îndreptățire (entitlement) se referă la experiența pe care o avem atunci când simțim că suntem stăpânii propriilor noastre acțiuni și când așteptăm răspunsuri rezonabile în relațiile noastre cu ceilalți. E sentimentul că ai dreptul la la propriile gânduri și emoții, la propriul tău spațiu inter și intrapersonal. Fundamentul e sentimentul că merităm astfel de drepturi în aceeași măsură în care și ceilalți au dreptul la ele.

Lipsa sentimentului de îndreptățire (non-entitlement) ne determină să nu recunoaștem și  să nu ne exprimăm anumite drepturi, așteptări sau dorințe. Fundamentul este un puternic sentiment de lipsă de valoare personală, simți că nu meriți să ai propriile gânduri, emoții și opinii.

Sentimentul exagerat de îndreptățire, marcă a narcisismului, se referă la așteptări nerezonabile de a primi din partea celorlalți tratament special sau supunerea lor automată  la cerințele tale.  Are la bază sentimentul că meriți mai mult decât alții, că ți se cuvine mai mult decât li se cuvine altora. E un sentiment global și nu se referă la situații specifice, ci e trăit de-a lungul tuturor situațiilor de viață.

De unde vine acest “misecuvinism” exagerat?

Din sentimentul de grandiozitate, din ideea  narcisicului că e mai bun decât ceilalți. Dar poate fi și un mecanism de apărare împotriva unor emoții de invidie, vină sau rușine. Rețineți, vă rog, că, în mod paradoxal, în ciuda sentimentelor puternice de îndreptățire, narcisicii se pot simți ambivalenți. Pot simți că nu merită cu adevărat ceea ce cer. Deseori, atunci când se așteaptă ca lucrurile să vină ușor sau să le fie oferite de ceilalți, narcisicilor le poate fi rușine că au cerut. Și, în încercarea de face față sentimentului de rușine și de a menține o imagine de omnipotență, vor construi un zid, o defensă – misecuvinismul.

Care sunt consecințele unui sentiment exagerat de îndreptățire? În câteva cuvinte simple…relații negative cu cei din jur.

Narcisicul are reacții puternice de furie când simte că ceilalți nu îi acordă atenția și creditul pe care el crede că le merită. Iritabilitatea, respingerea, violența, dorința de răzbunare sau reacțiile de jignire și sentimentul că e neapreciat sau tratat nedrept… toate acestea sunt reacții determinate de îndrepățirea exagerată.  Atunci când se manifestă pasiv, reacțiile uzuale pot fi de retragere sau de sistare a comunicării…nu-ți mai vorbesc, îți aplică ceea ce se numește silent treatment

Nu uitați, însă! Sentimente exagerate de îndreptățire pot exista, de asemenea, și sub o masca de timiditate, bunăvoință și complianță la narcisicii care manifestă doar în aparență dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Atunci când o fac, însă… se simt folosiți, nerecunoscuți sau plini de resentimente față de cei pe care-i ajută.

În 2004, Campbell  și colaboratorii săi au arătat, într-o serie de 9 studii asupra sentimentului de entitlement, că persoanele cu un sentiment exagerat de entitlement manifestă în relațiile romantice un tipar de comportament egoist, marcat de acomodare redusă la cerințele celuilalt, empatie redusă și lipsa de disponibilitate de a înțelege și perspectiva celuilalt în conflicte, respect redus pentru partener și tendința de a privi relația ca pe un joc de putere. Consecințele pentru calitatea relațiilor lor sunt evidente…

Narcisicii se așteaptă, de asemenea, să fie “răsplătiți” cumva dacă nu au fost tratați conform așteptărilor lor sau vor căuta să se răzbune. Oricine le-a atacat ego-ul va fi atacat cu furie! Se așteaptă, de asemenea, ca “cei care le-au greșit” să vină să-și ceară iertare.  Însă ei n-o vor face! Narcisicul nu iartă. Niciodată! Exline și colaboratorii săi au publicat în 2004 rezultatele unei serii de 6 studii în care au investigat relația dintre îndreptățire (entitlement) și capacitatea narcisicilor de a ierta și au arătat că narcisicii văd iertarea ca pe o opțiune scumpă și neatrăgătoare moral.

De ce se întâmplă asta? Nu doar că se simt mult mai repede jigniți și ofensați, dar narcisicii sunt foarte sceptici în privința ideii de iertare în general. Dacă iartă vreodată, o vor face cu condiții. Sunt în mod speciali sensibili la costurile pe care iertarea le are pentru sentimentul lor de mândrie, pentru orgoliul lor. Pentru narcisic orgoliul este o mare calitate….  Autorii consideră că incapacitatea narcisicilor de a ierta este, în parte, responsabilă de instabilitatea notorie a relațiilor  personale ale narcisicului cu persoanele din jurul lui.

 

Reacțiile violente la ceea ce percep ca fiind un tratament sub standardul care li se cuvine,  tentativele de răzbunare, comportamentul egoist în relațiile apropiate sau incapacitatea de a ierta…toate sunt reacții determinate de misecuvinismul exagerat și creează probleme grave în relațiile narcisicului cu oamenii din jur.

 

 

 

Campbell WKBonacci AMShelton JExline JJBushman BJ. (2004), Psychological Entitlement: Interpersonal Consequences and Validation of a Self-Report Measure, Journal of Personality Assessment, 83(1):29-45.

Ronningstam, E.F (2005), Identifying and Understanding the Narcissistic Personality, Oxford University Press

Wright, A.G.C., Lukowitsky, M.R., Pincus, A.L.,Conroy, D.E., (2010), Assessment The Higher Order Factor Structure and Gender Invariance of the Pathological Narcissism Inventory, Assesment, 17:467  http://www.antoniocasella.eu/archipsy/Wright_2010.pdf

Exline, J.J., Baumeister, R.F., Bushman, B.J., Campbell, W.K., Finkel, E J. (2004), Too Proud to Let Go: Narcissistic Entitlement as a Barrier to Forgiveness, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 87, No. 6, 894–912

 

    4 comentarii

  1. Natalia 5 august 2019 at 14:39 Răspunde

    Bună ziua,
    Îmi puteți spune va rog dacă acest comportament este oarecum conștientizat de către persoanele narcisiste, sau este/devine ca o a doua natura în fapt cea reala pentru ei?
    Poate fi cumva conștientizata? Ce o determina în fapt atât de acut și dintr-o data/experienta?
    Cum trebuie sa procedam cu astfel de persoane în cazurile în care ne dorim o relație cu ei, o relație buna/normala adică, și nu doar discuții în care victima nu a făcut nimic bine, totul este extrem de negativ și sentimentele de dezamăgire la adresa ei le iau total în personal și monitorizarea devine ținta vieții lor încât victima devine singurul lor focus?

    Mulțumesc mult.

    • prizonieriinoglinda 11 august 2019 at 8:55 Răspunde

      Bună, Natalia.
      Mă feresc să dau sfaturi…nu cunosc situația, nu cunosc actorii din ea. Pot doar să spun, din experiența mea, că ajung greu la conștientizare. Realitatea pe care și-o croiesc în cap e, în fapt, o defensă, un mecanism prin care se apără de proprii lor demoni, iar asta de destructurează greu. Dacă ar fi să dau un răspuns top-of-mind aș zice să-ți reglezi bine așteptările.
      Ținem aproape.

  2. Natalia 16 august 2019 at 15:33 Răspunde

    Bună ziua,
    Multumesc frumos pentru răspuns.
    Ma interesează și nu știu cum procedez, sa încep sa setez niște limite rezonabile și mai ales cum sa le discut cu o astfel de persoana ca să le si punem în aplicare. Care ar putea fi cea mai buna modalitate?
    In acest moment focusul total (fără exagerare) este pe ‘victima ‘, ceea ce nu face bine nici uneia dintre ele.

    Va mulțumesc.

    • prizonieriinoglinda 20 octombrie 2019 at 6:07 Răspunde

      Mâine public un al doilea articol despre setarea de limite. Sper să ajute.

Lasă un comentariu