Trăim pe repede înainte, funcționăm mai mereu pe automatisme și facem un balet imposibil între rolurile (nu puține) cărora trebuie să le facem față, iar echilibrul nostru e tot mai fragil. Dacă mai ducem cu noi și conflicte vechi nerezolvate sau dacă relații noastre sunt mereu tensionate rețeta pentru dezastru e clară. Iar dacă vii cu un trecut de stress cronic, s-ar putea să nu fii nici măcar în stare să recunoști o stare de pace și calm… Haideți să vedem cum ne putem ajuta…
Am vorbit în această postare despre funcționarea sistemului nostru nervos autonom și despre importanța activării SNA parasimpatic pentru a reduce starea de alertă pe care SNA simpatic o declanșează.
Astăzi vreau să vă vorbesc despre o metodă simplă și extrem de puternică pe care o putem folosi oricare dintre noi, oricând și care are rezultate dovedite în sute de studii empirice. Avem nevoie, însă de un pic de context despre variabilitatea ritmului cardiac.
Ritmul cardiac e cea mai bună reflectare a stării noastre interne, a echilibrului nostru. Între creier și inimă există un dialog permanent. Semnalele pe care inima le trimite creierului influențează percepția, emoțiile și gândurile noastre.
Dacă trăiești constant într-o stare de fight or flight, VRC va fi foarte redusă. Dar cu cât sistemul nervos autonom e mai sănătos, cu atât suntem mai capabili să comutăm de la o stare la alta, ceea ce conferă sistemului flexibilitate și reziliență.
Variabilitatea ritmului cardiac (VRC) reprezintă variația timpului dintre bătăile inimii și e controlată de SNA autonom. O variabilitate crescută arată că organismul nostru poate schimba eficient ritmul cardiac în funcție de activitatea în care e angajat. În alt registru… poate funcționa ca o mașină scumpă care poate ajunge de la 0 la 100 km în 2,7 secunde. Continuă să citești