Iris

Am discutat aici despre impactul stress ului toxic asupra stării noastre de sănătate. Am arătat că unul din mecanismele principale prin care stressul cronic afectează sănătatea este reprezentat de disfuncțiile care apar în răspunsul la stress al organismului. Cred că e necesar să mergem puțin mai în detaliu ca să ne putem recunoaște și înțelege reacțiile organismului și să putem învăța tehnici și comportamente care ne pot ajuta să limităm efectele negative asupra sănătății noastre. Pentru asta sunt însă necesare câteva elemente fundamentale asupra fiziologiei sistemului nervos autonom (SNA).

Sistemul nervos autonom (SNA) reglează multe din procesele corpului nostru și operează în afara conștienței noastre. Menține echilibrul funcțiilor noastre vitale: respirația, ritmul cardiac, salivația, transpirația sau secrețiile glandulare.

SNA are două ramuri: SNA simpatic și SNA parasimpatic.  Cel mai simplu mod prin care le putem înțelege acțiunea e analogia cu frâna și accelerația unei mașini:  simpaticul e accelerația, iar parasimpaticul e cel care frânează.

Pe scurt, SNA simpatic e implicat atunci când suntem angajați în diferite acțiuni cu mediul nostru, procesăm mai ales informație din exterior și dispunem de un nivel ridicat de energie.

Spre deosebire de SNA simpatic, parasimpaticul conservă energia organismului și induce starea de relaxare a organismului.  Pe lângă alte funcții, acesta dilată vasele de sânge și ajută digestia, stimulează glandele salivare și accelerează peristaltismul ajutând la absorbția nutrienților din alimente.

SNA parasimpatic se activează când suntem neangajați cu mediul extern, nivelul de energie e scăzut, iar informația pe care o procesăm e informația pe care o primi de la propriul nostru corp (proprioceptivă).  SNA parsimpatic e cel care promovează recuperarea din experiențe stresante și întoarcerea organismului la o stare de echilibru (la homeostazie).

Mai multe despre modalitățile pe care le avem la îndemână pentru a ne activa SNA parasimpatic și a ne recupera din situații stresante în postări viitoare.

Așadar, simpaticul pregătește organismul să acționeze asupra mediului, iar parasimpaticul pregătește organismul pentru a acționa asupra lui însăși.

SNA simpatic e, așadar, implicat în răspunsurile imediate, rapide ale organismului nostru la condițiile în schimbare din mediu. Deși e responsabil de reacțiile fight or flight, SN simpatic e mai versatil de-atât (vom vorbi despre răspunsul de tip freeze într-o postare viitoare). Activarea lui cronică e responsabilă de efectele pe termen lung ale stressului cronic.

Am scris mai multe despre stressul toxic aici.

Ce anume declanșează valul de reacții orchestrate de SNA simpatic?

  • pericolul
  • durerea
  • sentimentele negative, supărătoare
  • un nivel scăzut al glicemiei
  • anticipare unui eveniment (pozitiv sau negativ)
  • violarea așteptărilor pe care le avem în anumite situații/de la anumite persoane etc.

Majoritatea acestor elemente definesc relațiile abuzive…fie că vorbim de relații parentale, de cuplu sau de muncă. În toate relațiile disfuncționale victima e într-o stare permanentă de activare, anticipează următoarea situație de conflict, duce în spate dezamăgire, tristețe, frică sau disperare, îi sunt violate aproape întordeauna așteptările…

Însă în cazul copiilor, lucrurile sunt chiar mai grave. Nadine Burke Harris spunea în acest talk  că, în cazul copiilor crescuți în familii abuzive „ursul (pericolul) vine acasă în fiecare seară”. Înseamnă a trăi constant în frică, într-o stare cronicizată de fight-or-flight, ne-echipat să înțelegi abuzul ca ceea ce este (un comportament disfuncțional al părintelui), învinovățindu-te constant pentru ce ți se întâmplă…

Impactul unor evenimente stresante crește și exacerbează reacțiile corpului nostru  mai ales atunci când: nu suntem echipați cu modalități sănătoase de răspuns emoțional, când percepem că nu avem control asupra situației, când nu avem speranță că putem ieși din situație sau când suntem lipsiți de suport.  Și oare nu așa arată majoritatea copiilor? Au ei dezvoltate funcțiile necesare reglării emoțiilor, au ei control asupra evenimentelor din familia în care trăiesc? Primesc suportul de care ar avea nevoie pentru a reduce din efectele devastatoare ale abuzului?

Cu siguranță nu. De fiecare dintre noi depinde să contribuim cu ceva…cu conștientizare, cu înțelegere, cu sprijin, cu politici publice (pentru cei în poziții de decizie) să limităm din efectele pe care abuzul le are asupra copiilor.

Să nu uit…un caz special îl reprezintă, în opinia mea, copiii părinților narcisici. De cele mai multe ori, cei din afara familiei nu sunt conștienți de abuzul care are loc în spatele ușilor închise. Am scris aici că pentru astfel de părinți imaginea perfecțiunii în rol de părinte e mereu mai importantă decât nevoile copilului. Iar imaginea asta trebuie menținută cu orice preț, cu prețul duplicității, cu prețul ipocriziei, cu prețul suferinței copilului.

Și poate reușim să ne echipăm cu o mai mare înțelegere a fenomenului (mai frecvent decât v-ați putea închipui la prima vedere) și să recunoaștem povara pe care o poartă pe niște umeri mici acești copii. Să le arătăm că îi vedem și că îi auzim. Și că suferința lor e legitimă…

Ca de obicei…rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă…

 

 

 

 

 

    Un comentariu

Lasă un comentariu