Nimeni nu trăiește liber în familia narcisicului. Cu excepția lui. Restul…primesc roluri  desemnate exclusiv în propriul său interesul. Partenerul, copiii…fiecare are un rol specific…cu scopul fundamental de a construi și de a menține IMAGINEA narcisicului….Contează doar ce se reflectă din oglindă…

În familiile cu mai mulți copii, cele mai importante roluri sunt cele de copil de aur, țap ispășitor și copil pierdut.

Copilul de aur

Copilul care primește rolul copilului de aur este “alesul” părintelui narcisic. Acesta e văzut de părinte ca o extensie a sa, iar părintele trăiește vicariant prin el. Acest copil reprezintă imaginea perfectă a părintelui despre el însuși. Este fie foarte  frumos, fie are un anumit talent pe care părintele îl consideră impresionant, ceva ce permite să se laude cu acest copil. Copilul de aur e ales în mod specific pentru exploatare.

Copilul de aur nu poate greși. Niciodată. Dacă părintele ar găsi ceva de reproșat acestui copil, ar însemna că ceva e în  neregulă cu părinele însuși. Astfel că îi exagerează calitățile, îl pune pe un piedestal, îl idolatrizează ca pe un zeu. Însă acest copil este, în fapt, un bun…o posesiune a părintelui.

Părintele narcisic va încerca să îl asimileze și să fuzioneze cu el ca și cum ar fi una și aceeași persoană cu el. Termenul original este cel de enmeshment. Această fuziune presupune că nu există limite între copil și părinte, iar acest lucru îl face pe copil să nu-și poată construi o identitate separată de cea a părintelui.

Așteptările cărora trebuie să le facă față copilul de aur sunt imense. Prin aspectul său fizic sau performanțele sale, sarcina lui principală este să-l facă pe părinte să arate bine, să îi permit să prezinte în afară o imagine grandioasă, de perfecțiune. Cealaltă sarcină majoră este cea de a-l face pe părinte fericit….

Dacă însă nu reușește să îndeplinească aceste standarde, părintele se va întoarce împotriva copilului. Astfel că acesta învață foarte devreme că imaginea lui și calitățile lui superficiale și nu cele interioare sunt cele care îl fac plăcut și iubit. Iar acesta handicap îl va urmări mereu și îi va afecta toate aspectele vieții sale de copil, adolescent și adult.

Țapul ispășitor

Pentru copilul aflat în rol de țap ispășitor viața e foarte diferită. Așa cum copilul de aur nu poate greși, țapul ispășitor nu poate face absolut nimic bine. El e copilul considerat “sămânță rea, persoană inferioară, plin de defecte. Sarcina lui principală e cea de a purta pe umerii săi rușinea și furia părintelui narcisic. Este cel învinovățit pentru tot ce merge rău în familie.

Cu acest copil părintele narcisic e crud, critic și abuziv. Nu numai că nu e apreciat, dar e umilit în fața celorlalți deseori și i se transmite mereu că e neacceptat.

De obicei, țapul ispășitor este și copilul care vede dincolo de mască, cel care vede adevărul și cel care se sacrifică mereu. Prin urmare e cel care  mereu rănit. Cu toate acestea, e copilul care rămâne mereu autentic, indiferent de cât de abuzat sau folosit este.

Pare să nu aibă nevoi personale și își petrece întreaga copilărie încercând să îndeplinească așteptările părintelui. De cele mai multe ori în zadar. Orice-ar face, nimic nu va fi vreodată suficient de bine. Succesele lui fie vor fi trecute cu vederea, fie vor fi atribuite altcuiva.

Va internaliza toate etichetele pe care părintele i le pune, iar acestea îi vor defini toată viața atitudinea față de sine.

De obicei, țapul ispășitor este și cel mai onest membru al familiei narcisice. Nu reușește să treacă cu vederea nedreptățile din familie, astfel că va fi cel care va riposta sau se va revolta.

Din anumite puncta de vedere, copilul aflat în rol de țap ispășitor are mai multă libertate decât copilul de aur. Pentru că nu se află într-o relație de fuziune (enmeshment) cu părintele, are șanse mai mari să se distanțeze fizic de părintele narcisic și să-și dezvolte propria identitate. Problema este că simțul sinelui pe care reușește să și-l construiască de cele mai multe ori nu e coherent și pozitiv. Mereu se va simți de neiubit.

Copilul invizibil sau copilul pierdut

Copilul din aces rol nu e nici lăudat, nici criticat de părinte, E tratat ca și cum, pur și simplu, n-ar exista. Este copilul neglijat, părintele narcisic nu are nevoie de el în niciun fel și nu e interesat de nevoile lui.

Pentru că nimeni nu pare atent la nevoile lui, copilul invizibil nu așteaptă nimic și nu cere nimic. Din rațiuni de auto-conservare, acest copil se va izola, se va ascunde și se va retrage în sine. Are puțin prieteni și nu simte că-și găsește locul în niciun grup. Nu dezvoltă relații sănătoase și conexiuni autentice cu ceilalți. Pentru că nu preau au pe cine să se bazeze, acești copii devin foarte independenți- singuratici și izolați, dar auto-suficienți. Își va petrece viața simțindu-se lipsit de valoare și de neiubit.

Pentru copiii unici, lucrurile sunt chiar și mai complicate. Funcție de dispoziția și nevoile părintelui, copilul unic va avea roluri diferite. Poate fi copil de aur și apoi să cadă în dizgrație și să devină țap ispășitor. E confuzant și înnebunitor.

Câteva cuvinte și despre…celălalt părinte dacă acesta rămâne în relație cu soțul narcisic/soția narcisică. De multe ori, acesta are rolul celui care permite abuzul. De aici și termenul de Enabler… Enabler-ul (cel care permite)  sprijină imaginea de sine exagerată a partenerului/partenerei , sentimentul de îndreptățire, dar și comportamentul din relațiile cu ceilalți. Narcisicul își manipulează partenerul în mod tipic printr-o alternață de comportament bun-comportament rău. Enabler-ul mereu evită atacul și, în același timp, caută recompense- afecțiune, laudă, avantaje materiale. Trăiește deseori cu iluzia că el e singurul care-l poate înțelege și gestiona pe narcisic.

Încearcă să-l facă fericit pe narcisic și poate chiar deveni parte a abuzului dacă asta îl face să evite furia acestuia. Pot nega comportamentul narcisicului, pot să-i găsească scuze pentru abuz și minimalizează abuzurile acestuia din rațiuni de auto-conservare. „Iartă și uită” e una din frazele lor preferate. Dar nu uitați că a trecut printr-o viață de manipulare și spălare pe creier.

Enabler-ul e victima perfectă pentru narcisic. Sunt de obicei oameni liniștiți, cu care se poate vorbi ușor, placizi și, în aparență, empatici. De asemenea, sunt lipsiți de încerdere în ei înșiși și se pun mereu la îndoială. Vă întrebați, poate, ce-i ține lângă un narcisic. Pentru mulți sunt importante motivele religioase, pentru alții e perpetuarea unui tipar din propria lor familie. Alții rămân din frică…știu că narcisicul le poate face viața un iad, iar alții nu pleacă pentru că le e comod din alte puncte de vedere (material etc.).  Nici unul din aceste motive nu sunt, în fapt, importante. Important este că, dacă celălalt părinte asumă un astfel de rol, copilul rămâne singur, invalidat și lipsit de protecție în fața abuzului. Despre „moștenirea” unui părinte narcisic...aici...

Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă….