Dacă te afli într-o relație de ceva timp cu o persoană cu narcisism patologic probabil că frustrarea, neputința și confuzia nu-ți sunt străine. Și dacă ar fi să aleg, cred că starea constantă de confuzie mi se pare cea mai nocivă și mai debilitantă dintre toate…

Pentru a vă regla mai bine așteptările în ceea ce privește comportamentul persoanelor cu narcisism patologic, scriu acest articol care sper că va ajuta să înțelegeți mai bine felul în care o astfel de persoană percepe, întreține și folosește relațiile sociale. Iar asta cred că ne ajută să înțelegem că nu putem găsi apă într-o fântână seacă…

Am citit de curând un articol în care autorii explică narcisismul ca un proces care are un obiectiv clar și mecanisme specifice. Mă voi strădui să îl explic aici.

Punctul de start de la care trebuie pornit e reprezentat de obiectivul fundamental al personalității narcisice. Dacă înțelegi asta și nu uiți acest aspect fundamental, restul devine mai ușor. Eul narcisic este un eu grandios, indiferent de formă pe care o ia această grandiozitate…fie e cel mai puternic, inteligent etc., fie cel mai umil, modest, de ajutor, victimizat etc. Important e să reținem că imaginea de sine a narcisicului e una grandioasă, dar fluctuantă și fragilă.

Menținerea acestei imagini de sine este cel mai important obiectiv al personalității narcisice. În fața propriei persoane și a celorlalți. Tot ceea ce face e motivat de acestă nevoie. Tot.

Terenul pe care se joacă această neobosită afirmare de sine și confirmare de sine sunt relațiile sociale. Este scena pe care se construiește, moment de moment, identitatea lui. Fără scenă și fără public, narcisicul se prăbușește. Din acest motiv, narcisicul e și atât de vulnerabil. Pentru că Eul său se află mereu în construcție funcție de feedback ul primit în cadrul interacțiunilor sociale. Au o nevoie continuă de a se construi pe sine în interacțiunile cu ceilalți și realmente storc aceste relații pentru a obține feedback ul pe care și-l doresc (Dacă ați stat suficient de mult lângă un narcisic probabil că nu sunteți străini de situațiile repetate în care vă întreabă ce cred ceilalți despre ei- Și eu cum i-am părut? De mine ce-a zis?…)

Pentru a construi și a menține imaginea grandioasă de care are nevoie…înăuntrul și în afara lui…narcisicul activează cele mai alambicate mecanisme. Autorii modelului le numesc mecanisme reglatorii. Pentru a simplifica puțin limbajul le voi numi reglaje.

Reglajele interne sunt folosite pentru reglarea proceselor din interior (percepția, atenția, memoria) astfel încât imaginea care se reflectă din oglindă să fie imaginea pe care narcisicul o dorește. Ce înseamnă asta? Înseamnă că își exagerează calitățile pozitive (Paulhus, 1998), își supraestimează inteligența sau atractivitatea (Rhodewalt și Eddings, 2001), gravitează înspre sarcini care le permit să-și demonstreze superioritatea și sunt foarte sensibili la feedbackul venit din partea celorlalți, reacționând la el cu emoții extreme. Caută modalități de a atenua impactul unui feedback negativ, punând performanța slabă pe seama unor evenimente din exterior nu pe seama propriei lor lipse de abilități.

Sau va selecta din mediu doar acei indici care îi confirmă o imagine bună de sine și îi va ignora pe cei care i-o disconfirmă. De asemenea, în încercare de a se prezenta sieși și lumii într-un anumit fel își poate aminti distorsionat evenimente trecute sau rezultate ale acțiunilor lui.

În cazul unui eșec, vor găsi modalități prin care să-l disconfirme: fie vor denigra pe cel care l-a evaluat sau metoda prin acre s-a făcut evaluarea (Morf și Rhodewalt, 1993), fie vor distorsiona evenimentele ca să se justifice (Rhodewalt și Eddings, 2001).

Nici un efort nu e prea mare pentru a obține premiul: perfecțiunea reflecției din oglindă…

În ceea ce privește reglajele în exterior, în lumea socială…obiectivul e același iar prețul, în mod paradoxal, e reprezentat chiar de afectarea relațiilor cu ceilalți.

Morf și colaboratorii (2001) arată că narcisicii nu sunt interesați în mod special de aprobarea celorlalți, ci sunt mai degrabă investiți în construirea acelui sine grandios de care au nevoie. Sunt mai puțin sensibili la cererile pe care situațiile sociale le impun și înțeleg greșit felul în care sunt percepuți de ceilalți. De asemenea, Morf (1994) a arătat că, dacă au de ales între a fi plăcuți de ceilalți sau admirați, narcisicii preferă să fie admirați.

Emmon (1998) arată că narcisismul se asociază cu o nevoie accentuată de putere și cu o nevoie redusă de intimitate. Asta înseamnă că nu sunt interesați să stabilească și să mențină relații interpersonale calde, ci sunt preocupați de a avea impact și influență asupta celorlalți. De altfel, o serie de cercetări care au folosit NPI (Narcissistic Personality Inventory) au arătat că narcisismul  se asociază cu nevoia de putere, de unicitate, cu atenția focalizată pe sine, cu nevoia ca totul să aibă ca punct de referință propria persoană.

Într-o cercetare experimentală, Morf și Rhodewalt (1993) au arătat că, în efortul de a reface stima de sine, narcisicul amenințat de performanța mai bună a altcuiva, reacționează denigrându-l pe celălalt și fac asta chiar dacă trebuie să spună asta celuilalt în față.  Concluzia autorilor acestui studiu a fost aceea că persoanele cu narcisism patologic îi exploatează și îi folosesc pe ceilalți pentru a-și menține un sentiment crescut al propriei valori fără să îi preocupe conflictele pe care le creează sau sentimentele celorlalți. Despre narcisism și empatie am scris aici.

Deși aparent au nevoie de mediul social ca să le remarce eforturile de auto-prezentare, orientarea narcisicului e aproape pseudo-socială pentru că nu au un interes real în raport cu ce crede audiența. Pare că nu se folosesc de interacțiunile sociale pentru a gestiona impresiile pe care le lasă celorlalți, ci pentru a-și înșela Eul să-și vadă propria grandiozitate.

Însă grandiozitatea de care narcisicul are nevoie e imposibil de atins pentru că se lovește de realitatea eșecurilor din relațiile lor și de disconfirmările venite din partea celorlalți.

Lipsa de empatie, cu opacitatea absolută în ceea ce privește impactul pe care comportamentul lor îl are asupra celorlalți și reglajele interioare care îl fac surd și orb la contribuția pe care o are în deteriorarea relațiilor lui cu ceilalți duc la ceea ce autorii numesc paradoxul fundamental al narcisismului: pe cât de mult tânjesc și caută afirmarea de sine în relațiile cu ceilalți, ajung să distrugă tocmai acele relații de care sunt dependenți pentru această auto-afirmare.

Sursa: Morf, C.,C., Rhodewalt, F., (2001), Unraveling the Paradoxes of Narcissism: A Dynamic Self-regulatory Processing Model, Psychological Inquiry, 12, 4

Notă: Cercetările amintite aici sunt citate de autorii studiului.