lant

Toți oamenii și mai ales copiii caută prezența figurii de atașament în fața unui pericol extern. Durerea, frica, oboseala sau pierderea toate accentuează căutarea persoanei acre poate oferi confort.

Legătura traumatică (trauma bonding) reprezintă o formă de atașament foarte adictiv (care creează dependență) față de o persoană care ne rănește. (Carnes, 1997). Victima ajunge până la punctul la care se învinovățește pe sine pentru situația de abuz, consideră că n-a făcut destul, că ar trebui să mai încerce, că situația e datorată defectelor pe care le are….

Acest tip de atașament face persoana să nu mai aibă încredere în propria judecată și să-și supună sănătatea unui risc tot mai mare. Acest tip de atașament se numesc legătură traumatică.

Legătura traumatică apare atunci când victima se atașează de cineva care e toxic și distructiv pentru ea. Adulții supraviețuitori ai familiilor abuzive și disfuncționale, de exemplu, se luptă cu astfel de atașamente. Refac acest tip de legătură deseori și în relațiile intime ca adulți. E o loialitate necondiționată pentru o persoană toxică.

Dutton and Painter au elaborat în 1981 teoria legăturii traumatice. Aceasta susține că atașamentele emoționale puternice se dezvoltă datorită faptului că relațiile abuzive au două caracteristici esențiale:

  1. presupun un dezechilibru de putere

Acestea apar fie în relațiile părinte-copil (unde sunt evidente) fie în relațiile de cuplu, unde pot fi determinate de factori economici sau de altă natură. E o dinamică ciudată: pe măsură ce acest dezechilibru se intensifică, cel aflat în inferioritate se evaluează din ce în ce mai negativ și se percepe ca fiind tot mai slab și simte tot mai acut nevoia de a fi dominat. Acest ciclu de dependență produsă de relație se tot repetă și creează o legătură afectivă puternică dinspre cel cu putere scăzută spre cel cu putere mai mare. Concomitent, cel cu mai multă putere dezvoltă un sentiment exagerat al propriei puteri, care maschează măsura în care și el e dependent de cel inferior pentru a-și menține acest sentiment de putere.

  1. tratamentul rău (abuzul) alternează cu tratamentul bun. Cel care domină, periodic și intermitent, îl maltratează pe cel inferior prin amenințări sau abuz emoțional și/sau fizic. Victima trăiește alternanțe periodice între o stare negativă (atunci când e abuzată) și una pozitivă, de ușurare, după ce abuzul încetează.

Acest abuz intermitent dezvoltă legătura emoțională care ține victima prizonieră în relație.

Acest “atașament paradoxal” a fost demonstrat prima oară la animale. De exemplu, într-un studiu pe maimuțe, Harlow a arătat cum “consecința imediată a respingerii din partea mamei este intensificarea eforturilor puilor de a-i căuta proximitatea”.

La oameni legătura traumatică a fost demonstrată, spre exemplu, la persoanele care au fost luate ostatice (Strentz, 1979), la copiii proveniți din familii abuzive (Kempe & Kempe, 1978) sau la membrii unor culte religioase  (Conway & Seigelman, 1978). Toți autorii sunt citați de Dutton and Painter (1981).

Dutton și Painter au demonstrat și ei mecanismul legăturii traumatice într-un studiu pe 75 de femei aflate în relații în care erau abuzate fizic sau emțional.

În cazul abuzului în familie, mecanismul e și mai accentuat de contrastul dintre teroare și violență, pe de-o parte și reconcilierea și supunerea de după, pe de altă parte.

În postarea viitoare voi discuta simptomele legăturilor traumatice așa cum au fost prezentate de Carnes în 1997.

 

Rămâneți aproape! Mai ales de voi înșivă…

 

Van der Kolk, B.A. (1989) The Compulsion to Repeat the Trauma Re-enactment, Revictimization, and Masochism, Psychiatric Clinics of North America, Vol. 12, No 2,  389-411

Dutton, D.G., Painter, S., (1993) Emotional Attachments in Abusive Relationships: A Test of Traumatic Bonding Theory Violence and Victims, Vol. 8, No. 2

Lasă un comentariu