siluete rosii interconectate

Descriam într-o postare anterioară legăturile traumatice (trauma bonding). Patrick Carnes le numește în cartea sa The Betrayal Bond: Breaking Free of Exploitive Relationships  “betrayal bonds” sau legături ale trădării. Autorul consideră abandonul prin trădare mai dăunător decât neglijența, pentru că trădarea e intenționată și servește intereselor abuzatorului (adică e “self-serving”). Dacă e suficient de severă, devine traumatică. Ce duce trădarea înspre traumă sunt sentimentele de frică și teroare care o însoțesc.

Carnes propune următoarele indicii care ne indică prezența unei legături traumatice între abuzator și persoană abuzată.  Pot fi utile nu doar terapeuților, ci și persoanelor care se află în preajma unei persoane abuzate și care ar putea să tragă un semnal de alarmă.

-Reacțiile  apropiaților persoanei abuzate sunt atât de negative încât cel abuzat tinde să ascundă, să apere sau să explice relația cu abuzatorul
-În relație există un tipar de certuri repetitive și distructive care nu aduc nimănui nici un câștig
-Persoane din jurul victimei sunt oripilate de ceva ce i s-a întâmplat acesteia, dar ea însăși nu e șocată de ce i se întâmplă
-Victima devine obsedată să demonstreze cuiva că se înșeală în legătură cu abuzul, cu tratamentul la care e supusă sau cu relația în care ea se află
-Victima se simte loială față de cineva chiar dacă asta înseamnă să păstreze secrete care sunt dăunătoare pentru alții
-Persoana încearcă să se apropie de cineva care e distructiv cu dorința de a-l converti, la a-l face o persoană mai bună, non-abuzivă (principiul iubirii care vindecă…)
-Persoana e orbită de talentele sau carisma cuiva și nu vede și acțiunile lui de prin care o exploatează sau o degradează

-Victima nu se poate detașa de o anumită persoană chiar dacă nu o place sau nu are încredere în acea persoană
-Persoana duce foarte tare dorul unei relații cu cineva care a fost atât de abuziv(ă) încât aproape a distrus-o
-Persoana ascunde comportamentul distructiv al cuiva din cauza lucrurilor bune pe care acesta le-a făcut în trecut sau din cauza poziției sau carierei lui
-Istoricul relației e marcat de promisiuni sau contracte nerespectate și căreia persoanei abuzate i se cere să le uite

Un astfel de tipar de relație poate apărea în relațiile dintre copii și părinți sau în relațiile de cuplu. De altfel, acest tip de atașament paradoxal în relație cu un părinte abuziv netezește calea spre relații la fel de disfuncționale ca adult. Un copil „legat” cu astfel de ițe va crește ca un adult care va reface acest tipar de co-dependență în relațiile lui intime. De unde și necesitatea de a conștientiza bagajul pe care-l purtăm cu noi…

Dacă vă aflați voi înșivă într-o relație nesănătoasă, vă poate fi utilă analizarea propriului comportament. Faceți un exercițiu simplu și onest de conștientizare a propriului comportament și a tendințelor generale pe care le aveți în relațiile cu ceilalți.

-Obsesie legată de persoane care te-au rănit și care chiar dacă nu mai sunt în preajma ta te preocupă sau ai fantezii despre ele (chiar dacă nu vrei)

-Continui să cauți prezența unor persoane chiar dacă știi sigur că-ți vor provoca din nou suferință

-Te dai peste cap ca să ajuți persoane care au fost distructive pentru tine
-Continui să te comporți ca un “membru al echipei” chiar dacă lucrurile au devenit, în mod evident, distructive pentru tine
-Faci eforturi să te placă persoane care în mod clar te folosesc
-Investești încredere în mod repetat în persoane care au dovedit că nu pot fi de încredere

-Nu te poți retrage din relații nesănătoase

-Vrei să te faci înțeles de către cei cărora nu le pasă în mod clar să te înțeleagă

-Alegi să rămâi într-o situație de conflict deși nu te-ar costa nimic să pleci din situație

-Continui să încerci să convingi oamenii că există o problemă dar ei nu te ascultă

-Continui să fii loial unor persoane care te-au trădat

-Ești mereu atras de oameni în care nu poți avea încredere

-Ții secrete situații în care ai fost abuzat sau exploatat

-Rămâi într-o relație cu un abuzator care nu-și asumă deloc responsabilitatea pentru contribuția lui la problemele cu care vă confruntați

Dacă ai bifat mai multe din cele de mai sus, s-ar putea să fie nevoie să reconsideri poziția ta în relație cu ceilalți și să încerci să identifici modalități prin care ai putea să-ți “însănătoșești” aceste relații.

Poate ajută, ca punct de pornire, ce-am scris aici.

Și…ca de obicei…Rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă!

 

Carnes, P. (1997), The Betrayal Bond: Breaking Free of Exploitive Relationships, Health Communications, Inc., Florida

Lasă un comentariu