Bine v-am regăsit!

Incet, încet sper să mi se „reconfigureze” activitatea într-un ritm un pic mai așezat care să-mi permită să scriu mai des pe blog. Azi revin cu rezultatele unui foarte nou și important studiu românesc asupra efectelor experiențelor adverse în copilărie. Poate e redundant, dar cred că merită să repetăm, să repetăm și …să mai repetăm o dată…că „cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copiii noștri este să-i protejăm de stress până după adolescență”. Sunt concluziile unuia dintre autorii acestui studiu. Voi lăsa mai jos și link spre un interviu pe care dr. Andrei Miu l-a acordat pentru Pressone.

De ce spun că studiul despre care vorbim azi foarte important? Pentru că  e o meta-analiză, adică o analiză statistică ce combină rezultatele mai multor studii și care are un beneficu major pentru că această agregare de informații duce la o putere statistică mai mare, cu concluzii  mai robuste.

Studiul „Early-life adversity and cortisol response to social stress: a meta-analysis”, a apărut în decembrie 2017 și aparține unui grup de cercetători ai Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive din cadrul Facultății de Psihologie de la UBB care au investigat efectele experiențelor adverse în copilărie asupra secreției de cortizol  (răspunsul  la stres social). Experiențele adverse investigate au fost: abuzul și neglijarea fizică și emoțională, conflictul parental, instituționalizarea, abuzul de substanțe sau tulburarea psihică a părintelui, sărăcia etc. Am descris aici mecanismul prin care trauma afectează starea de sănătate și aici am arătat influența eefectul experiențelor adverse în copilărie (ACEs) asupra sănătății la vârsta adultă. Găsiți mai multe explicații acolo.

Autorii au analizat, de asemenea, dacă efectele sunt diferite în funcție de tipul de adversități la care persoana este expusă sau dacă efectele sunt diferite la vârste diferite.

Au fost analizate un număr de 29 de studii și 4292 de participanți (cu vârste între 8 și 62 de ani), iar rezultatele analizei au arătat că adversitățile în copilărie sunt asociate cu un răspuns mai redus al cortizolului (hormonul stressului).

Efectele sunt mai mari la adulți comparativ cu copiii,  și mai ales în cazul celor expuși la  rele tratamente (maltreatment) comparativ cu  alte tipuri de adversități (sărăcie etc.). Despre rele tratamente psihologice (psychological maltreatment) am scris aici.

Cum „citim” rezultatele acestui studiu?

Păi, foarte simplu….adversitatea în copilărie creează vulnerabilitate la tulburări psihice pentru tot restul vieții, efectele ei sunt vizibile mai ales atunci când ajungem la vârsta adultă, iar unul dintre principalele mecanisme responsabile este sensibilizarea la stress a axei HPA (hipotalamus-glandă pituitară-glande suprarenale).

Iar aceste concluzii merită repetate iar și iar. Pentru că până nu reușim să unim punctele și să ne uităm la legăturile (atât de clare) dintre gradul de disfuncție pe care îl trăim și îl întâlnim zilnic în jurul nostru și cultura abuzului promovată de generații în România…nu cred că avem vreo șansă să ne însănătoșim. Nici ca indivizi, nici ca nație. Iar această cultură a abuzului, trebuie, în primul rând, DENUNȚATĂ! Privită în față și numită ca ceea ce este. Abuzul trebuie recunoscut ca atare. Numit ca ceea ce este! Abia apoi poți schimba ceva. Altfel ne mai mințim vreo câteva generații…Cu efecte incalculabile pentru sănătatea nostră emoțională și morală.

Cu scuzele de rigoare că azi am fost, poate, ca o moară stricată…

 

Rămâneți aproape.

 

 

Articolul integral aici https://www.nature.com/articles/s41398-017-0032-3

Interviu dr. Andrei Miu aici

Lasă un comentariu