Cu toții avem de-a face în profesia sau în viața noastră personală cu personalități dificile. Cum știm însă când e vorba, de fapt, de o tulburare de personalitate? De un aspect patologic?
Haideți să vedem ce înțeleg psihiatrii și psihologii prin termenul de “tulburare de personalitate. Când știm că avem de-a face cu un aspect patologic?
Informațiile de mai jos sunt preluate de pe site-ul APA (Asociația Psihiatrilor Americani) și sunt puțin mai tehnice. Mai multe informații, pentru cei interesați la: https://www.psychiatry.org/patients-families/personality-disorders/what-are-personality-disorders
Așadar, personalitatea este definită de APA ca însumând modalitățile de gândire, simțire și comportament care diferențiază o persoană de alta. Personalitatea noastră e influențată de experiențe, de mediu (situații de viață etc.), dar și de caracteristici moștenite.
O tulburare de personalitate reprezintă modalitatea de a gândi, simți și de a te comporta care deviază de la așteptările unei anumite culturi, care cauzează distress sau probleme de funcționare și care e stabilă în timp.
Înainte de a trece mai departe, haideți să definim și termenul de “distress” pentru că va apărea mult în postările următoare. În medicină distress-ul definește o stare negativă, aversivă în care persoana nu se poate adapta complet factorilor de stress cu care se confruntă și are comportamente dezadaptative.