Am pregătit azi o postare despre indiciile esențiale la care ar trebui să fim atenți în relația cu o persoană care ar putea avea o tulburare de personalitate narcisistă. Aceste criterii ar putea fi însă semnale de avertizare indiferent de tipul de disfuncție a personalității cu care avem de-a face.
Acești indicatori au fost descriși de dr. Craig Malkin în cartea sa Re-Thinking Narcissism:
- Un tipar de negare a comportamentului abuziv
Dacă persoana își neagă comportamentul și impactul asupra celorlalți…abandonați orice formă de speranță. Nu pot fi ajutați, iar relația nu poate fi salvată.
Negarea e un mecanism defensiv. Persoana pusă față în față cu un fapt care e prea inconfortabil de acceptat, alege să-l respingă și insistă că e e fals în ciuda evidențelor. Mai simplu, negarea înseamnă a te minți pe tine însuți și a crede (uneori cu disperare) minciunile pe care ți le spui. Dacă le repeți de suficiente ori, ți-ai rescris povestea și devin adevărurile tale fundamentale…
Narcisicul se angajează în negare pentru că îi servește lui însuși (e self-serving), îi permite să aibă întotdeauna dreptate, să se simtă bine cu propria persoană și să-și creioneze imaginea socială așa cum și-o dorește. Indiferent de costurile asupra celorlalți…
Lipsa lui de empatie îi permite să privească o persoană care plânge din cauza remarcilor lui răutăcioase și să creadă ca ea nu e, de fapt, rănită…încearcă doar să-l manipuleze… Sau…dacă acceptă că persoana ESTE totuși rănită, cu siguranță nu e din cauza a ceea ce a spus el, ci pentru că a ALES să fie rănită.
Negarea poate fi aplicată pentru orice. Normele? Pentru narcisic se aplică doar dacă e prins, dar tu ai face bine să le respecți. Casa lui poate să fie un dezastru, dar a ta e obligatoriu să fie supercurată.
Negarea e un element fundamental al narcisismului patologic. Fără abilitatea de a-și nega sentimentele de rușine sau inadecvare, fără abilitatea de a nega cum acțiunile lui îi afectează pe ceilalți, narcisismul nu ar fi posibil. Negarea le permite să nu-și asume responsabilitatea faptelor lor și să arunce vina mereu în spatele altcuiva. Iar asta le salvează imaginea. Iar imaginea e totul…
- Un tipar constant de comportament abuziv (fizic sau emoțional). Dacă persoana e abuzivă, ea este cea care trebuie să pună capăt acestui comportament. Este strict în controlul ei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, șansele ca relația să se însănătoșească sunt egale cu zero.
- Tipar de comportament marcat de minciuni/înșelăciune și care nu e însoțit de vreo formă de remușcare. Remușcarea și regretul nu sunt unul și același lucru. Persoanele cu o astfel de patologie a personalității pot simți regret (sau alte emoții negative) mai ales dacă sunt în mod direct afectate de situația în cauză. A simți remușcare înseamnă a avea un sentiment profund de îngrijorare în raport cu ceva ce ai făcut (intenționat sau neintenționat) și care a produs celorlalți o anumită suferință. E un răspuns moral la un eșec moral și se naște dintr-un sentiment de vinovăție. Regretul e focalizat pe sine, în timp ce remușcarea îi implică pe ceilalți.
Trăiți cu ochii larg deschiși și…rămâneți aproape. Mai ales de voi înșivă….
https://www.drgeorgesimon.com/shame-guilt-regret-remorse-and-contrition/
https://www.sciencedaily.com/releases/2013/06/130619101434.htlm
Malkin, C. (2015), Rethinking Narcissism- The Bad -and Surprising Goog- about Feeling Special, Harper Collins Publishers.
Pagina dr. Malkin
https://news.yale.edu/2016/11/28/psychopaths-can-regret-bad-decisions-don-t-learn-them
Lasă un comentariu