pasare flamingo

M-a întrebat cineva în comentariul unui post…”Cum ne putem apăra?”. Mi se pare o întrebare tare grea pentru că problema, în sine, e extrem de complexă. Dar, pentru simplificare, cred că ar trebui început de la DREPTURILE pe care le avem în relațiile noastre.

Relațiile dintre oameni sunt un schimb continuu, un schimb fundamentat, la modul ideal, pe un principiu al reciprocității. În relațiile abuzive acest principiu e anulat. Și cred că de-aici ar trebui început… Dacă vă amintiți…în articolul articolul despre sentimentul de îndreptățire spuneam că lipsa sentimentului de îndreptățire (non-entitlement) ne determină să nu recunoaștem și  să nu ne exprimăm anumite drepturi, așteptări sau dorințe. Fundamentul este un puternic sentiment de lipsă de valoare personală, simți că nu meriți să ai propriile gânduri, emoții și opinii. Acest sentiment acut și dureros că nu merităm ne ține captivi în relații care nu doar că nu ne „îmbogățesc” în nici un fel, dar ne sărăcesc de multe resurse…Cel mai grav e că după astfel de relații suntem…împuținați, vlăguiți, lipsiți de respect pentru noi înșine. S-a fisurat, în fapt, cel mai important fundament al vieții noastre…relația cu noi înșine…

Pete Walker e un psiholog american cu o istorie tristă. Dar care și-a rescris povestea frumos prin felul în care a transformat durerea unei copilării grele în lecții de viață pentru pacienții lui. Celor care citiți engleză vă recomand cartea lui, Complex PTSD: From Surviving to Thriving: A GUIDE AND MAP FOR RECOVERING FROM CHILDHOOD TRAUMA.

În această carte am găsit listate o serie de drepturi pe care persoanele aflate în relații abuzive ar trebuie să și le repete zilnic! De fapt…pentru sănătatea relațiilor cu cei din jur, fiecare dintre noi ar trebui să ne asigurăm că ne exercităm aceste drepturi, că ne cunoaștem și exersăm limitele…

Vă invit la un exercițiu de reflecție. Luați-vă câteva minute și gândiți-vă la voi înșivă în relațiile cu cei din jur….Vă dau relațiile voastre șansa de a vă exercita aceste drepturi? E schimbul social din relațiile noastre corect pentru toți cei implicați? Care e limita până la care suntem dispuși să „tăiem de la colțuri” și mai ales care sunt consecințele? Suntem conștienți de ele? Le asumăm?

Am dreptul să fiu tratat(ă) cu respect!
Am dreptul să spun NU!
Am dreptul să fac greșeli!
Am dreptul să resping sfaturile nesolicitate!
Am dreptul să negociez pentru schimbare!
Am dreptul să mă răzgândesc!
Am dreptul să schimb cursul unei acțiuni sau circumstanțele ei!
Am dreptul la propriile mele emoții, convingeri, opinii și preferințe!
Am dreptul să protestez la sarcasm, critică distructivă sau tratament nedrept!
Am dreptul să simt furie și să o exprim non-abuziv!
Am dreptul să refuz să-mi asum responsabilitatea pentru comportamentul nepotrivit al cuiva!
Am dreptul să refuz să-mi asum responsabilitatea pentru problemele altcuiva!
Am dreptul să mă joc, să pierd timp și să nu fiu tot timpul productiv(ă)!
Am dreptul ca ocazional să fiu copilăros sau imatur!
Am dreptul să caut relații sănătoase, bazate pe înțelegere, comunicare și reciprocitate!
Am dreptul să cer prietenilor ajutor și suport emoțional!
Am dreptul să mă plâng!
Am dreptul să cresc, să evoluez și să prosper!
Am dreptul să mă protejez de situațiile sau persoanele care-mi fac rău!

Le-am evidențiat intenționat pe ultimele două…Cred că nu suntem încă suficient de „educați” în relațiile noastre pentru a cere NIMIC MAI PUȚIN de la relațiile noastre cu ceilalți. Dar AVEM DREPTUL SĂ CREȘTEM, SĂ EVOLUĂM ȘI SĂ PROSPERĂM și din acest punct de vedere….Să oferim și să cerem ceea ce ne ajută să ne dezvoltăm, să creștem, să înflorim!

Rămâneți aproape, mai ales de voi înșivă…

 

    4 comentarii

  1. Veronica 4 ianuarie 2018 at 17:06 Răspunde

    Multumesc..pt ajutorul dvs..pt lectura si clarificare..nu stiu sa exprim ceea ce as dori sa spun..dar va rog continuati ceea ce ati inceput..mie imi este de ajutor si cred ca nus singura in aceasta situatie

  2. tiberiu lupoiu 4 ianuarie 2018 at 19:25 Răspunde

    superb asa este.

  3. tiberiu lupoiu 4 ianuarie 2018 at 19:39 Răspunde

    superb asa este.am sa va ridic o problema foarte actuala a zilelor noastre dar nu noua este f.veche: in cazul familiilor cu copii unul dintre parinti- de regula mama pt ca ea poate fi mai convingatoare- cand copilulu este mic datorita rel.mama- copil iar apoi ca ea este mai lacrimogena primii aliati ai ei sunt copiii in manipularea tatalui urmarile sunt diverse copiii se mai pot recupera sau pierderea este definitiva?

    • prizonieriinoglinda 27 ianuarie 2018 at 9:58 Răspunde

      Tiberiu, atâta vreme cât înțelegi ce se întâmplă…nimic nu-i pierdut.

Lasă un comentariu