Iată de ce cred că e important să recunoaștem narcisismul, să-l înțelegem și să învățăm să facem față relațiilor cu persoane narcisice.
În primul rând, România are o lipsă gravă de cultură psihologică. Cu excepția câtorva medii profesionale unde vocabularul psihologic este mai dezvoltat și unde oamenii se străduiesc să integreze concepte psihologice în viața lor profesională și personală, restul e…așa cum e. În orașe mari, cu pretenții, în școli bune, de prestigiu…mai există încă o jenă funciară de a recunoaște că mergi la un psiholog. Pe de altă parte, cred că puține culturi europene au mai mare nevoie de educație psihologică cum avem noi. Dintr-un motiv simplu: cred sincer că mare parte din problemele noastre sociale sunt parțial datorate unei culturi definite chiar de abuz și de efectele lui. Am spus-o și altundeva, o repet. Termenul de “abuz emoțional” și efectele de durată ale acestuia asupra calității vieții noastre sunt străine chiar și multor profesioniști din domeniu. La acesta se adaugă și opacitatea noastră (și nu o spun decât cu tristețe) la opțiuni de viață mai largi, mai…împlinitoare…dacă vreți. Obiectivul nostru…vorbesc de o medie…e doar să supraviețuim. Sunt puțini cei care fac din fericire sau împlinire un obiectiv fundamental. Școala românească nu dezvoltă (decât cu rare excepții) capacitatea copiilor de a rezolva probleme de viață, nu îi învață să se gândească la ei înșiși și să devină mai conștienți de cine sunt și ce vor și nu le modelează o relație sănătoasă cu ei înșiși în primul rând.